Colaborarea Okuma-Rapala
În februarie 2021, revista engleză Angling International a publicat un interviu cu Nicolas Warchalowski, care ocupa la acea dată funcția de președinte și CEO al grupului Rapala VMC. Interviul era intitulat „Iată de ce am adăugat firma Okuma grupului nostru… și ce avem de gând mai departe” (This is why we added Okuma to our group… and what we plan next, revista Angling International, 27 februarie 21, interviu realizat de Mel Bagnall). Grupul Rapala VMC anunțase recent că a cumpărat drepturile de distribuție pentru produsele Okuma în Europa, distribuția urmând să între în vigoare din 2022. Rapala VMC avusese o lungă colaborare cu Shimano, colaborarea se încheiase în 2019 la inițiativa Shimano, iar acum se prefigura o nouă colaborare de anvergură cu un alt mare producător de lansete și mulinete.

Pentru cineva care urmărește dinamica pieței cu articole de pescuit, interviul lui Nicolas Warchalowski era interesant. Mesajul-cheie era formulat în următorii termeni: „Intenția noastră este să facem din Okuma unul dintre liderii de piață în Europa și să concurăm în cele mai importante categorii de produse cu principalele trei branduri la nivel mondial (Shimano, Daiwa și Abu Garcia). […] Okuma urmează să treacă printr-o transformare spectaculoasă pentru a deveni un concurent serios pentru cele mai mari branduri de pe piață europeană”.
Interviul nu dădea detalii cu privire la ce urma să se întâmple și în ce fel putea Okuma să se transforme. Până atunci, Okuma ocupa o poziție respectabilă pe segmentul de preț accesibil și mediu, cu o gamă largă de produse fiabile. Okuma nu avea produse premium. De la un preț de 100 de euro în sus, nu mai găseai nicio mulinetă Okuma și lucrul asta dădea impresia publicului că firma nu are tehnologia sau dorința de a crea mulinete de un nivel ridicat. În realitate, Okuma producea – și încă produce – una dintre cele mai renumite (și scumpe) mulinete de spinning marin, Okuma Makaira. De asemenea, era – și este în continuare – unul dintre cei mai mari producători de mulinete pe plan mondial. Avea tehnologia. Anunțul făcut de președintele grupului Rapala VMC era că va pune la lucru această tehnologie într-un mod mai ambițios decât până atunci.
Okuma urmează să treacă printr-o transformare spectaculoasă pentru a deveni un concurent serios pentru cele mai mari branduri de pe piață europeană.

În vara lui 2022, am văzut primele mulinete – erau încă în faza de prototip – care prezentau semnele schimbării. La crap, Flite Surf și Obsidian. La spinning, Salina și Tesoro. Flite Surf și Obsidian, două modele cu tambur long cast, proiectate pentru surfcasting și pentru pescuitul la crap, nu semănau cu nicio altă mulineta Okuma de până atunci. Tehnologic, erau mult mai avansate. Totul era diferit: aspectul, materialele și specificațiile, începând cu greutatea extrem de mică. Flite Surf cântărea sub 470g, dacă era echipată cu tamburul cel mai ușor. Erau primele mulinete premium de acest tip produse de Okuma, dar urmau să se poziționeze pe segmentul mediu de preț pentru a fi cât mai atrăgătoare. La nivel de construcție, erau similare. Diagramele mulinetelor arată o construcție identică. Piesele din angrenaj au același cod de produs, iar tamburii de la Obsidian se potrivesc la Flite Surf (și invers). Se deosebeau în privința culorii – negru la Obsidian, ca să se plieze pe gusturile comunității crapiste, și argintiu la Flite Surf, ca să fie în ton cu preferințele pescarilor de surfcasting. Se deosebeau și în privința capacității tamburilor. Trei tamburi de capacități diferite la Flite Surf, doi tamburi identici, de capacitate mare, la Obsidian. Constructiv, mulinetele erau finalizate și rolul meu era să le pun la lucru și să încerc să le evaluez în privința calităților, defectelor și impactului pe care l-ar avea pe piață. Inițial, tamburii de la Obsidian erau inscripționați cu alb. Mai târziu, când mulineta a intrat în producția de serie, grafica s-a schimbat și tamburii au fost inscripționați cu gri, dar ocazional se mai găsesc tamburi inscripționați cu alb. Am făcut mai multe partide cu Obsidian și Flite Surf și concluzia a fost că, la prețul lor, sunt mulinete cu specificații foarte competitive și ar putea avea un cuvânt de spus pe piață. Mai rămânea de verificat un singur lucru: ce angrenaje aveau? Pentru asta, am apelat la Mugurel Adăscăliței, pe care l-am rugat să analizeze modelul destinat pescarilor de crap – Okuma Obsidian.
Inițial, tamburii de la Obsidian erau inscripționați cu alb. Mai târziu, când mulineta a intrat în producția de serie, grafica s-a schimbat și tamburii au fost inscripționați cu gri, dar ocazional se mai găsesc tamburi inscripționați cu alb.

Platforma Obsidian / Flite Surf
Vlad Pavlovici: Mugurel, lucrând în magazinele de pescuit, ai vândut probabil multe mulinete Okuma, dar bănuiesc că Obsidian e prima mulineta Okuma cu care „te întâlnești” pentru o analiză a angrenajului. E corect?
Mugurel Adăscăliței: Lucrând de mulți ani în domeniu, probabil că am vândut câteva mii de mulinete Okuma. Mulinetele fabricate de Okuma s-au vândut întotdeauna în număr mare. Principalele motive ale popularității lor sunt prețul foarte atractiv, accesibil pentru majoritatea pescarilor, și multitudinea de modele pentru aproape orice stil de pescuit – crap, feeder, spinning, somn, pescuit marin etc. Obsidian nu este prima mulineta Okuma pe care o desfac. În urmă cu vreo zece ani, am primit pentru întreținere două modele Okuma – Longbow și Axeon. De atunci însă nu am mai desfăcut mulinete Okuma. Pentru a rămâne totuși informat, lucru care mă ajută în relația cu clienții în magazin, îi urmăresc pe rețelele de socializare pe cei care se ocupă de întreținerea mulinetelor Okuma, ca și a mulinetelor fabricate de alte firme. Astfel, am ocazia să văd angrenajele și tehnologiile folosite la mulinetele celor mai importanți producători.

Vlad Pavlovici: Obsidian este vârful de gamă al mulinetelor Okuma pentru crap și folosește același corp și aceeași construcție (aceeași „platformă”, dacă se poate spune așa) cu Okuma Flite Surf, o mulinetă care se adresează teoretic pescarilor de surfcasting, dar care va fi folosită în România probabil tot de pescarii de crap – poate și de pescarii de feeder pasionați de aruncări la distanțe mari. Cum ți se pare Obsidian la nivelul construcției?
Mugurel Adăscăliței: Este ușor de observat că noile mulinete Okuma Obsidian și Flite Surf au o platformă cu un design complet diferit de oricare alt model produs de Okuma până acum. Același lucru se poate spune și despre materiale și tehnologii. Totul este diferit în comparație cu mulinetele anterioare. Este evident că vorbim de o mulineta premium. Pe lângă aspect, poate primul lucru care iese în evidență este greutatea redusă a mulinetei. Obsidian are 520g. Greutatea mică este dată de un material nou introdus în ultimii ani de Okuma pe mulinetele cele mai performante, care se numește C-40X. Este un material de carbon compozit, foarte ușor și rezistent la coroziune. La Obsidian, materialul C-40X se folosește la corpul mulinetei, la rotor și la părțile (panourile) laterale.

Folosirea unui astfel de material compozit nu este o noutate în domeniul mulinetelor. Toți marii producători au introdus carbonul compozit (cu diverse formule și denumiri) în construcția mulinetelor și știm foarte bine că soluția s-a dovedit extrem de fiabilă și este apreciată de pescari, pentru că scade greutatea mulinetelor. Okuma s-a aliniat acestei tendințe și iată că a ajuns să producă mulinete de crap mari, cu tambur long cast, care sunt extrem de ușoare. La Flite Surf, care are trei tamburi cu capacități și greutăți diferite, mulineta ajunge la mai puțin de 470g, dacă este echipată cu cel mai ușor tambur. Nu cu mult timp în urmă, o asemenea greutate extrem de mică era greu de imaginat pe o mulineta de crap cu un preț mediu, cum e cazul aici. La Obsidian, greutatea mulinetei este de 520g, mulineta fiind echipată cu doi tamburi de mare capacitate și cu o greutate ceva mai mare decât tamburii de la Flite Surf.

Vlad Pavlovici: De notat și faptul că noul design folosit la Obsidian și Flite Surf adopta o altă soluție pentru a evita că firul să ajungă sub tambur și să se încurce.
Mugurel Adăscăliței: Mulinetele Okuma din gama actuală au două perii montate pe rotor care împiedică firul să între sub tambur. La Obsidian, periile au dispărut. Mulineta are o „fustă” plasată sub rotor care oprește firul să intre și să se încurce în aruncare. Apropo de rotor, putem observa că are o fantă laterală care, pe lângă faptul că reduce greutatea mulinetei, asigură un flux de aer care, când mulineta rulează rapid, usucă picăturile de apă aduse de fir. E un sistem de protejare a mulinetei pe care Okuma îl numește Cyclonic Flow Rotor, adică rotor cu debit de aer ciclonic.
Specificațiile mulinetei
Vlad Pavlovici: Îți propun să trecem în revistă și să discutăm specificațiile mulinetei.
Mugurel Adăscăliței: Manivela este fabricată din aluminiu, are doi rulmenți HBP în mâner și filet dublu pentru fixarea direct în pinionul conducător. Ce înseamnă rulmenți HBP? Este termenul utilizat de Okuma pentru a desemna rulmenții de calitate pe care îi folosește și vine de la High Performance Bearings, rulmenți de înaltă performanță. Înfiletarea directă în pinionul conducător elimină jocurile (care pot să apară la manivelele cu ax și șurub de fixare) și mărește puterea transmisă de angrenaje rotorului.

O altă piesă importantă este pick-up-ul, care e făcut tot din aluminiu și, foarte important, dintr-o singură bucată. Este redusă astfel frecarea de alte componente, firul alunecând ușor direct pe galet. Și la galet există o schimbare majoră. Pe lângă cei doi rulmenți HBP pe care îi are în interior, galetul este prevăzut cu un șanț anti-răsucire și este diamantat. Este vorba de un tratament suplimentar aplicat galetului, numit Diamond-Like Carbon (DLC). Tratamentul constă într-o depunere (un strat de acoperire) de carbon cu o serie de proprietăți apropiate de cele ale diamantului. Una dintre aceste proprietăți este un coeficient de frecare extrem de scăzut. Galetul diamantat are o frecare redusă cu firul, lucru benefic și pentru fir, elimină formarea buclelor în lansare și este rezistent la fire textile și la apă sărată. Axul mulinetei este fabricat dintr-un aluminiu special, A707, foarte ușor și rezistent, folosit și în industria aero-spațială. Nu în ultimul rând, să menționăm că mulineta este echipată cu doi tamburi din aluminiu adânci, prevăzuți cu clipsuri metalice, și două reducții.

Vlad Pavlovici: Ce părere ai despre frâna cu șaibe de carbon folosită la Obsidian? Care sunt avantajele acestui tip de frână?
Mugurel Adăscăliței: Okuma folosește denumirea de Carbonite Drag System pentru frâna de la Obsidian și Flite Surf. Carbonite ar putea fi un alt nume pentru carbontex. Frâna are trei șaibe de carbon cu o textură fină. Asta face că șaibele să aibă o mică flexibilitate și, în combinație cu alte trei șaibe metalice (toate șaibele fiind gresate cu o vaselină specială), să asigure o frână rapidă, care lucrează fluid. Este o frână puternică, forță de frânare fiind de 18kg. Plaja de reglaj a frânei este suficient mare pentru a permite un reglaj cât mai fin, în funcție de situația de pescuit.

Vlad Pavlovici: Cum ți se par angrenajele folosite la Obsidian? Vorbim atât de soluții constructive, cât și de piesele propriu-zise.
Mugurel Adăscăliței: Pinionul central, prin care culisează axul mulinetei, este din bronz și este încadrat de doi rulmenți HPB. Asta face că pinionul central – și implicit rotorul – să aibă stabilitate și fluiditate în mișcare. Și aici avem o nouă tehnologie introdusă de Okuma la Obsidian și Flite Surf, tehnologie care nu există la vechile modele Okuma de crap și prin care se elimină frecarea foarte mare a axului când culisează prin pinionul central. Inginerii de la Okuma au lărgit interiorul pinionului central și, în felul acesta, punctele în care axul atinge pinionul central sunt doar pe capete, nu pe toată lungimea pinionului. Eliminând o mare parte a acestei frecări, axul culisează mai ușor prin pinion și mulineta rulează mult mai fluid. Pinionul conducător este din aluminiu și este încadrat de câte un rulment HPB la fiecare capăt. Se observă dimensiunea generoasă a pinionului conducător și dantura lucrată precis.

Angrenajul mulinetei
Vlad Pavlovici: La Obsidian, așezarea firului se face cu un sistem de oscilație lentă. Cum e realizat acest sistem?
Mugurel Adăscăliței: Era de așteptat că o mulineta de acest tip, cum e Obsidian, să aibă un sistem de oscilație lentă, pentru o așezare precisă și compactă a firului pe tambur. Principala piesă care facilitează oscilația lentă este wormshaft-ul, ajutat de un mic pinion de teflon. Pasul filetului de pe wormshaft-ul metalic este în X și este foarte compact. Și la wormshaft avem un rulment HPB în partea de jos, pentru a elimina jocurile și pentru a crea o rulare mult mai fină și silențioasă. Tot aici, putem vedea cele două bare metalice stabilizatoare, care susțin și ghidează axul cu ajutorul wormshaft-ului prin interiorul pinionului central. Un alt lucru important este faptul că axul este prins în piesa de legătură cu wormshaft-ul prin două șuruburi, nu printr-unul singur. Această soluție constructivă, alături de barele stabilizatoare și de scobitura din pinionul central cu doi rulmenți, asigură acea fluiditate a axului prin pinion și conduce la rulajul fin al întregii mulinete.

Vlad Pavlovici: Mulineta are zece rulmenți HPB (9+1). Sunt suficienți sau crezi că ar merită customizata prin adăugarea unui număr suplimentar de rulmenți?
Mugurel Adăscăliței: Rulmenții sunt distribuiți în felul următor: doi rulmenți pe pinionul central, doi rulmenți pe pinionul conducător, doi rulmenți la galet, doi rulmenți la mânerul manivelei, un rulment în partea de jos a wormshaft-ului și un rulment de antiretur. Tot sistemul care cuprinde rulmentul de antiretur, împreună cu rulmentul pinionului central, este capsulat și protejat cu ajutorul unui capac prins în trei șuruburi. Este un sistem de protecție care face ca apă și impuritățile să nu poată pătrunde în mulinetă, ca să afecteze sistemul de antiretur. În privința customizării, singurul loc în care se mai pot adaugă unul sau doi rulmenți este în partea de sus a wormshaft-ului, însă nu este neapărat necesar. Mulineta are rulmenți în toate punctele importante.

Vlad Pavlovici: Mulineta e prevăzută cu o fantă pentru ungerea pinioanelor. Când și cum se poate folosi această fanta?
Mugurel Adăscăliței: În primul rând, aș vrea să subiniez faptul că atât Obsidian, cât și Flite Surf, care sunt mulinete absolut identice ca și construcție, au SUFICIENTĂ vaselină din fabrică. Prin urmare, nu este necesar să adăugăm vaselină. Se poate adaugă vaselină doar când facem o revizie a mulinetei, după un sezon sau mai multe sezoane de folosire. La revizie, mulineta va fi curățată și gresată, dar până atunci putem folosi mulineta așa cum vine din fabrică. În ceea ce privește portul (sau fanta) de ungere, nu este recomandat să punem ulei în mulinetă prin el. A circulat multă vreme un mit al mulinetelor cu „baie de ulei”, dar e greșit. Nu există mulinete cu baie de ulei. Toate angrenajele mulinetei sunt gresate cu vaselină. Prin urmare, NU PUNEȚI ULEI ÎN MULINETE! Bineînțeles, asta e doar părerea mea personală. Fiecare e liber să facă ce vrea cu mulinetele proprii.