Perspectiva pescarilor de crap
Am descoperit avantajele pescuitului plantat cu mulți ani în urmă, pe lacuri care erau dificile din diverse motive. Unul dintre ele avea zeci de hectare de plauri, iar locurile bune erau în rădăcinile zălogilor (arbuști de plaur) care se întindeau sub apă sau în bordurile de stuf de pe maluri. Altul avea câmpuri de nuferi. Altul avea malurile pline de cioate de stuf. Altele erau balastiere cu zone abrazive și perdele groase de iarbă sau întinderi de brădiș. Lacurile fuseseră golite de pește în mare parte. Dacă voiai să prinzi ceva, trebuie să cauți locuri productive care puteau fi mici sau la mare distanță de mal. Ca să pui montura lipită de plaur sau într-un câmp de nuferi sau ca să scoți peștele dintr-o pădure de cioate sau ca să valorifici un loc care putea fi la 200m distanță, erai obligat să plantezi. Așa am ajuns să adopt acest stil de pescuit pe care nu-l mai practicasem și pentru care nu avusesem niciun interes.
Pe vremea aceea, nu aveam de unde să iau informații despre echipament sau despre tehnica de plantat, așa că am fost obligat să învăț doar din greșelile mele, care n-au fost puține. La început n-am avut nici sonar, nici prodding stick, nici motor. Mult timp am plantat doar la vâsle. Prima barcă a fost una de cauciuc subțire, cum sunt cele de mers la ștrand. Prima barcă mai serioasă nu avea chilă și, când ieșeam pe apă cu ea, eram că o frunză în vânt. Echipamentul meu era calibrat pentru pescuitul lansat, pe care îl practicasem până atunci, și plantam cu fir subțire și plumbi de distanță. N-aveam balize flexibile. Puneam o sticlă de plastic cu o greutate în loc de baliză, însă peștele putea să agațe firul balizei în timpul drilului – și pierdeam și peștele, și locul pe care-l marcasem. A durat câțiva ani până când am înțeles ce echipament îmi trebuie pentru plantat și ce metode să folosesc.
Avantajele plantatului au fost însă evidente de la primele partide. Era ca și cum s-ar fi deschis un orizont mult mai larg și niciun lac nu mai era inabordabil. Puteam să mă duc cu montura la distanțe mari, altă dată inaccesibile. Puteam să pescuiesc în mod eficient în agățătură. Dacă se întâmpla să pierd peștele, puteam să recuperez firul și montura sau măcar cea mai mare parte a ei. Pe lacurile cu structuri care implicau un pescuit de precizie, puteam să pun nada și montura exact unde voiam în aproape orice condiții. Pe lacurile grele, cu pește puțin, prindeam mai bine. De la un an la altul, metodele și echipamentul se perfecționau și am început să experimentez cu diverse monturi și strategii de nădire. Așa am descoperit avantajul monturii culisante cu plumb ușor sau al forfacului cu segment elastic sau al nădirii extinse, lucruri care sunt mai puțin practice sau chiar imposibil de făcut în pescuitul lansat, dar la plantat pot fi foarte utile.
Din momentul în care am început să pescuiesc plantat, am constatat că sunt într-o minoritate care nu e bine privită. Pescuitul plantat n-a avut niciodată o cotă ridicată de simpatie din partea pescarilor și cu atât mai puțin a administratorilor de lacuri. Pentru pescari, e incomod pentru că implică multe bagaje și cheltuieli. Pe lângă echipamentul de pescuit propriu-zis, îți trebuie barcă, motor, sonar, baterie, balize, prodding stick. După ce le cumperi, îți trebuie timp să înveți să lucrezi cu ele. Rezultatele nu vin imediat. Cine n-a pescuit plantat ar putea fi tentat să creadă că e simplu. Duci montura unde stă peștele și îl prinzi. Problema e că nu știi de fiecare dată unde stă peștele și nici montura nu e întotdeauna ușor de dus. Altă obiecție față de pescuitul plantat e că ar fi nesportiv. Capturile par lipsite de valoare pentru că ai plantat. Unii cred că, dacă plantezi, n-ai cum să nu prinzi. În realitate, nu toți pescarii prind la fel la plantat. Și aici există o mare diversitate a rezultatelor, la fel ca în pescuitul lansat. Sunt pescari cu rezultate bune pe orice lac și în aproape orice partidă. Sunt alții care prind la un nivel mediu. Și sunt alții care prind doar ocazional. Faptul că plantezi te ajută în multe privințe (acoperi distanțe mari, pui montura cu precizie, nădești ușor și rapid), dar nu-ți spune cum să pescuiești. E decizia pescarului unde plantează, cât nădește, la ce intervale schimbă lansetele, ce monturi alege. Și la plantat poți să faci greșeli, la fel ca și la pescuitul lansat.
Din momentul în care am început să pescuiesc plantat, am constatat că sunt într-o minoritate care nu e bine privită. Pescuitul plantat n-a avut niciodată o cotă ridicată de simpatie din partea pescarilor și cu atât mai puțin a administratorilor de lacuri.
Faptul că plantatul nu oferă garanția că prinzi se vede foarte clar pe lacuri grele. Sunt lacuri pe care toată lumea plantează și, cu toate astea, uneori nu se prinde nimic. Un pescar poate face o partidă întreagă fără să vadă o trăsătură de crap. Trei, patru, cinci zile cu lansetele plantate în toate direcțiile… și nicio captură. Două exemple în acest sens sunt lacurile de la Varlaam și Horgești. Aici, pescuitul plantat nu oferă doar un avantaj practic, are și un rol psihologic. Dacă peștii sunt greu de prins, cel puțin avem toate mijloacele să-i căutăm. Putem pescui pe toată suprafața lacului, putem folosi orice stategie de nădire, putem utiliza orice nadă și orice montură (se înțelege că vorbim de monturi și nade acceptate de regulament). Dacă plantatul ar fi fost interzis la Varlaam și Horgești, probabil că pescuitul ar fi fost și mai greu. S-ar fi prins mai puțini crapi mari, lacurile ar fi avut mai puțini clienți. În final, dacă n-ar fi fost viabile economic, ar fi încetat să existe sub forma actuală, ca lacuri interesante și grele, cu crapi foarte mari. Puteau fi carpodromuri ușoare, care să se adreseze unui alt public
Pe lacurile grele, pescuitul plantat nu oferă doar un avantaj practic, are și un rol psihologic. Dacă peștii sunt greu de prins, cel puțin avem toate mijloacele să-i căutăm.
Alt aspect la care plantatul e avantajos pentru lac și pentru pescari e nădirea masivă. Sunt lacuri pe care trebuie să nădești mult la distanțe mari. De dimineață până seara, apa lacului e bombardată de rachete. Dacă nu nădești mult, nu prinzi. Întrebarea e de ce trebuie să nădești cu racheta sau cu bastonul ore în șir, lucru pe care nu oricine îl poate face, când ai putea să nădești foarte simplu cu barca? Ce are de câștigat lacul din acest efort susținut? Absolut nimic! Dacă pescarii pot folosi barca pentru nădire, cantitatea de nadă care intră în lac va fi mai mare decât la nădirea cu bastonul sau cu racheta, ceea ce e un avantaj pentru lacurile cu densitate mare de crap.
Dacă pescarii pot folosi barca pentru nădire, cantitatea de nadă care intră în lac va fi mai mare decât la nădirea cu bastonul sau cu racheta, ceea ce e un avantaj pentru lacurile cu densitate mare de crap.
Perspectiva administratorilor de lacuri
Perspectiva celor mai mulți administratori pe care i-am cunoscut e că plantatul nu trebuie permis pe lacurile lor sau, dacă e permis, trebuie taxat suplimentar. Într-adevăr, decizia de a permite pescuitul plantat poate avea implicații asupra încasărilor și clienților. Dacă administrația vrea să orienteze lacul spre pescuitul plantat și vrea să le ofere pescarilor o experiență cât mai bună, e important să le asigure spațiu. Pe un lac pe care se plantează cu barca, standurile ar trebui să fie spațiate mai larg decât pe un lac pe care se pescuiește doar lansat. Asta poate să presupună un număr mai mic de standuri, mai puțini clienți și eventual încasări mai mici. Randamentul financiar al lacului e, pentru unii administratori, un argument împotriva pescuitului plantat. Când am făcut standurile la Varlaam, era clar că, dacă se va planta, nu putem avea decât număr relativ mic de standuri. Pe Sectorul A, un lac de șapte hectare, se poate pescui la crap pe maxim șapte standuri în același timp (chiar dacă numărul de standuri e mai mare), dar de obicei se pescuiește pe șase. Pe Sectorul B, un lac de 25 de hectare, se poate pescui pe maxim 13 standuri. Fiecare stand are cel puțin un hectar de apă la dispoziție. Cum ambele lacuri sunt balastiere pline de structuri, pescarii au multe opțiuni, iar spațiul de manevră cu barca e confortabil. Să presupunem că numărul de standuri ar fi fost dublu, lucru realizabil, și s-ar fi pescuit doar lansat. Poate că încasările ar fi fost mai mari. În același timp, dacă am fi mărit numărul de standuri, poate că unele ar fi devenit incomode sau neproductive, clienții le-ar fi evitat, iar gradul de ocupare al lacurilor ar fi fost mai mic. Am optat pentru pescuitul plantat pentru că asta cerea specificul lacurilor și pentru că plantatul are o serie de avantaje pentru protecția peștelui și a mediului, iar numărul mic de standuri a făcut că toate să aibă un grad de ocupare ridicat.
Ca atare, când un lac interzice plantatul, ne putem gândi că e mai rentabil pentru cei care îl administrează să opteze pentru pescuitul lansat. Alt motiv poate fi că lacul nu se pretează pentru plantat – fie că e prea mic, fie că e curat și nu pune probleme etc. Există însă lacuri pe care pescuitul plantat e interzis fără motive întemeiate, deși ar fi mai avantajos decât pescuitul lansat. Am pescuit pe lacuri comerciale care aveau zone cu agățătură sub formă de plauri, răgălii, zălogi, copaci scufundați, dar pe care plantatul era interzis. Pescarii aruncau în agățătură cu fire subțiri, firele se rupeau și formau la rândul lor agățături. Locurile de pescuit erau compromise și nici peștii parcați în agățături nu erau într-o stare prea bună. Ocazional, administrația lacului grebla agățăturile ca să curețe locurile de fire, dar asta nu rezolva nimic. În scurt timp, perdeaua de fire se refăcea. Administrația trata efectul în loc să trateze cauza. Problema era pescuitul lansat în agățătură. De pe mal, nu puteai să recuperezi nici măcar montura dacă se agăța, cu atât mai puțin să scoți peștele. Soluția era să se permită pescuitul plantat cu barca, firele groase să devină obligatorii pe zonele cu agățături, iar administrația să ajute pescarii să înțeleagă acest stil de pescuit, cu particularitățile lui. Nu e suficient să impui o metodă dacă pescarii nu știu s-o aplice în mod corect.
Când pescuitul plantat e permis, pe unele lacuri e taxat în plus, ca și cum ar fi un privilegiu pentru care e normal să plătești. Într-adevăr, un pescar care poate planta are mai multe șanse să prindă pește decât unul care aruncă, dar de ce să-i ceri mai mulți bani pentru asta? Nu e interesul lacului ca pescarii să aibă rezultate? Capturile clienților nu aduc alți clienți? Dacă plantatul e bine făcut, se înregistrează mai multe capturi. Dacă peștii se blochează în agățături, te poți duce să-i scoți cu barca. Se pot folosi fire groase cu care ai mai mult control în dril. Drilurile durează mai puțin, ceea ce reduce riscurile pentru crapi în sezonul cald, când drilurile prelungite pot fi fatale. Se rup mai puține fire. Lacul se păstrează curat. Se poate da mai multă nadă, lucru care ajută peștii să crească. Toate astea sunt avantaje pentru care pescuitul plantat cu barca merita încurajat prin regulament, nu descurajat prin taxe suplimentare.
Pescuitul plantat – avantaje pentru lacuri
Am început să pescuiesc la crap cu mulți ani în urmă și am trecut printr-un proces lent și lung, în care am plecat de la ideea pe care o avea orice pescar, de a prinde și de a lua acasă cât mai mult pește, lucru care părea normal acum 30 de ani, și în final am ajuns la ideea de a nu lua nimic și de a proteja lacurile și peștii. Dacă insist asupra ideii de protecție, e pentru că lacurile sunt ecosisteme fragile, care pot fi afectate sau distruse dacă nu sunt bine administrate. Protecția peștelui și a mediului e o politică pe care atât administratorii de lacuri, cât și pescarii au tot interesul să o promoveze, iar pescuitul plantat e un mijloc prin care peștii pot fi protejați mai bine. Am avut ocazia să văd lacuri cu agățătură pe care plantatul era interzis. Invariabil, se ajungea la aceeași situație: cu cât lacul era mai intens pescuit, cu atât era mai plin de fire și monturi rupte și lăsate în apă și cu atât peștii erau într-o stare mai proastă.
Protecția peștelui și a mediului e o politică pe care atât administratorii de lacuri, cât și pescarii au tot interesul să o promoveze, iar pescuitul plantat e un mijloc prin care peștii pot fi protejați mai bine.
Pe parcursul anilor, mi-am dat seama că avantajele pe care le obțineam din pescuitul plantat nu erau doar în beneficiul meu. Puteau fi și în beneficiul lacurilor. La plantat, pescarul e mai eficient, capturile sunt mai numeroase, peștii pot fi eliberați dacă se blochează în agățături, iar lacul rămâne curat. Am scris articole și am făcut filme despre pescuitul plantat, ca să-i conving și pe alții de avantajele acestui stil, care e atât în favoarea pescarilor, cât și în favoarea lacurilor. E de neînțeles de ce sunt atât de mulți pescari și administratori de lacuri care consideră că plantatul e nesportiv, când în realitate, dacă e bine făcut, e cel mai eficient stil de pescuit pentru protecția peștelui și a mediului.
E de neînțeles de ce sunt atât de mulți pescari și administratori de lacuri care consideră că plantatul e nesportiv, când în realitate, dacă e bine făcut, e cel mai eficient stil de pescuit pentru protecția peștelui și a mediului.
Când am avut ocazia să fiu implicat în administrarea celor două lacuri de la Varlaam, am formulat regulamentul în așa fel încât să pot pune în aplicare acest principiu, că lacul și peștii sunt protejați prin pescuitul plantat. Am impus fire groase (o linie principală de cel puțin 0,40mm și un înaintaș de minim 0,60mm), ceea ce a făcut ca pescuitul lansat să fie aproape imposibil de practicat. Pe anumite standuri cu zone abrazive, care tăiau și cele mai groase fire, am interzis pescuitul lansat cu totul și le-am cerut pescarilor să folosească flotoare, ca să ridice firul de pe fundul apei, și să facă drilul din barcă. Administratorii lacurilor au devenit ghizi de pescuit pentru clienți, ajutându-i să înțeleagă tehnicile și echipamentele cu care nu erau obișnuiți. În cei zece ani care au trecut de la deschiderea lacurilor de la Varlaam, rezultatul acestei politici de a promova pescuitul plantat a fost că s-au înregistrat multe capturi mari, deși cele două lacuri nu sunt ușoare, majoritatea crapilor s-au păstrat în stare bună cu toate că unii au fost prinși de zeci de ori, iar lacurile s-au menținut curate. Se rup puține fire și se pierd puțini pești în dril. Experiența de la Varlaam a arătat că pescuitul plantat, dacă e făcut corect de pescari și dacă e supravegheat atent de administrația lacului, aduce mari beneficii.
