Standul 7
Conform zicalei “nu încerca să repari un lucru care funcționează”, după două partide cu rezultate bune pe standul aflat în microdelta din coada lacului, Horgești – oameni și pești și Horgești – pești de pus în ramă, normal ar fi fost ca a treia partidă să o fac tot acolo. Numai că, fiind în permanență în căutare de noi provocări, am decis să schimb. Așa că, în toamna anului trecut l-am sunat pe Marius Chiper, unul dintre cei doi administratori, și i-am spus că nu vreau să “ies la pensie” de pe standul căruia îi spun “mica Elveție”. L-am rugat să-mi recomande un stand de pe malul opus. Am închis telefonul și mi-am notat în calendar “20-27 mai 2023, Horgești, stand 7”.
Nu știam nimic despre acel stand la momentul rezervării. Ce știam era că voi pescui pe același lac foarte frumos, cu atmosferă deosebită și mă voi reîntâlni cu doi oameni minunați, Marius și Mihai (Mișu) Simion, celălalt administrator. Dacă până acum aveam trei motive să revin la Horgești, frumusețea locului, oamenii și peștii, după această partidă a mai apărut un element de atracție. Dar despre asta, mai încolo. Ajungând în luna mai, am început să întreb în stânga și-n dreapta pentru a obține informații despre standul 7. Ce-am aflat nu era foarte încurajator, totul rezumându-se prin întrebarea “de ce ai ales acest stand?”. Deși nu fusese alegerea mea, dacă partida ar fi fost una dezastruoasă, așa cum se prefigura din informațiile adunate, nu l-aș fi făcut responsabil pe Marius. Eram convins că a avut cele mai bune intenții când mi-a făcut recomandarea. Nu doar că își dorește ca fiecare client să aibă rezultate bune, dar știa că, în cazul meu, acest articol n-ar fi existat fără peștii capturați. Nu aș pierde vremea cititorilor povestindu-le despre strategii, nade, monturi etc. cu care n-am prins niciun pește.
La Horgești există ferestre favorabile care pot schimba complet partida, transformând-o din dezastru în succes. Și cu cât mai mult timp petrecut pe malul apei, cu atât cresc șansele să te întâlnești cu perioada fastă.
Aflasem de la Marius că “niciun pește” fusese și rezultatul celui care pescuise înaintea mea. În schimb, standurile vecine dăduseră câteva exemplare mari. Astfel de vești pot fi privite în două moduri. Partea plină a paharului: există pești în zonă, ceea ce înseamnă că am și eu șanse. Sau partea goală: standul 7 este “mort”. Cum prefer să fiu optimist și să mă înșel, decât pesimist și să am dreptate, mi-am zis să-mi văd liniștit de treabă, mai ales că aveam o săptămâna în față, timp suficient să se întâmple multe lucruri. Plus că, știam de la partidele anterioare că la Horgești există ferestre favorabile care pot schimba complet partida, transformând-o din dezastru în succes. Și cu cât mai mult timp petrecut pe malul apei, cu atât cresc șansele să te întâlnești cu perioada fastă.
Alegerea locurilor
Relaxarea cu care mă instalam a fost perturbată de Marius care mi-a zis că este prognozată o furtună și ar fi bine să intru pe apă înainte să înceapă. Cerul nu prevestea nimic, dar am dat crezare meteorologilor. M-am oprit din ce făceam, am pus navomodelul în barca mare și am plecat pe apă. Planul era simplu: mă plimb cu sonarul în modul Side Imaging (vedere laterală) pe zona de pescuit, căutând ceva interesant (structuri, adâncimi diferite, compoziție substrat) sau pești (apar ca niște “umbre” pe Side Imaging) și să memorez patru locuri în autopilotul navomodelului. Îmi explicase Marius care sunt granițele stânga-dreapta. Ca distanță, limita era dată de balizele luminoase de pe jumătatea lacului (în jur de 200m până la ele). Neavând pescari vis-a-vis, aș fi putut să mă duc mai departe de balize, chiar până pe malul opus, cum înțelesem că au pescuit, cu rezultate bune, alți pescari, dar au fost câteva lucruri care m-au făcut să nu ies din zona de pescuit aferentă standului: (1) vecinii de stand au prins peștii de la 10-20m din fața balizelor, (2) știam de la Marius că furajează de-a lungul balizelor și (3) văzusem pești pe sonar în apropierea balizelor, pe apă de 2m. Pești mai văzusem și pe apă de 1,6-1,7m, la vreo 50-60m de mal. Prin urmare, am memorat două locuri la balize și două mai aproape. Cu prima lanseta, cea mai din stânga, urma să pescuiesc cam 55m de mal, a doua și al treia la vreo 180-190m și a patra, cea mai din dreapta, pe la vreo 80m. Deși am făcut o scanare “pe repede înainte”, nu mi-a atras nimic atenția la compoziția substratului. N-am găsit nici structuri, nici diferențe de nivel. Cel mai mult a contat că am văzut pești pe sonar, dar eram conștient că asta nu însemna nicio garanție. Peștii respectivi erau, cel mai probabil, în trecere și nu aveam certitudinea că, și dacă vor mai fi în zonă când voi planta, vor ajunge la monturile mele. Totuși, prezența lor era unul dintre elementele care m-au făcut să nu aleg complet la întâmplare unde voi pescui.
Odată memorate locurile în navomodel, chiar dacă venea urgia, puteam planta confortabil de pe terasa cabanei aflate pe stand, folosind un clește pentru plantat și autopilotul. D-asta îi zice “autopilot”. Procesul este complet automat. Din două butoane de la radiocomandă instruiesc navomodelul ce să facă. Se duce la punctul memorat, basculează cuvele și montura și revine la mal, la coordonatele GPS “acasă”. Știu cum e când bate vântul tare la Horgești. Dacă mai și plouă, te gândești de două ori înainte să plantezi cu barca mare. Relaxat că stabilisem locurile de start, am reluat instalarea, dar n-am apucat să termin până a venit furtuna. Deși aveam haine care au făcut față unor ploi și mai puternice, neavând nicio presiune să plantez, am așteptat în cabană, gândindu-mă ce și câtă nadă să dau și ce monturi și momeli să folosesc. Apropo de echipament, în general, și de haine, în particular, cum zicea un ghid montan, “nu există vreme potrivnică, ci doar echipament nepotrivit”.
Mai era o oră până la apusul soarelui când am terminat de plantat. Peștele era în bătaie. Îl auzeam în stuful din stânga și dreapta standului, iar în microdeltă, pe apa cea mai mică a lacului, înțelesesem că era “scandal” maxim. Astfel, decizia aparent corectă ar fi fost să nădesc puțin, crapii fiind preocupați cu depunerea la acel moment, nu cu hrănirea. Zic “aparent”, deoarece sunt și alți factori de avut în vedere. Nu toți depun în același timp. Standul 7 fiind cam la jumătatea lacului, pot spera, în funcție de cum bate vântul și prioritățile peștilor, să-i prind fie când se duc spre microdeltă, să depună, fie când se întorc, după ce au depus sau, pur și simplu, “mânați” de vânt. La Horgești, vântul dominant este de la nord la sud, dinspre microdeltă, spre baraj, dinspre apă mică, spre apă mare. Apoi, din numeroasele filmări subacvatice vizionate, am reținut, printre altele, că crapii nu prea umblă singuri și când se hrănesc, nada dispare imediat, ca prin magie. Dacă mai luăm în calcul că la Horgești sunt multe exemplare mari și foarte mari, cantitatea de nadă din cele două cuve ale navomodelului este înfulecată “uit-o nu-i”. Desigur, în cazul fericit în care un crap a venit în zona nădită și s-a “înfipt” direct în cârlig, nu e nevoie de multă nadă. Dar ce facem, așa cum am văzut în multe cazuri la filmările subacvatice, când crapii ajunși în zonă aspiră tot, mai puțin montura sau aspiră montura, nu se înțeapă și o dau afară, fără să auzim nimic în senzor? Când se întâmpla asta, concluzia noastră este că n-au fost peștii în zonă. Însă, realitatea e cu totul alta: au fost acolo și “și-au făcut de cap” cu nada și montura noastră. Asta, apropo de cât de eronate pot fi concluziile noastre pe baza observațiilor atât când nu prindem, cât și când prindem.
Nade și monturi
Sunt de acord, pentru confortul psihic e mai simplu să zicem că peștii sunt în altă parte, nu se hrănesc, n-am avut noroc… orice, mai puțin că au fost acolo, dar n-am reușit să-i prindem. Pe lângă problema majoră că montura nu a funcționat – de aici și preocuparea mea, până la obsesie, pentru mecanica monturii – mai avem o problemă: elementul de atracție din zona monturii, nada, a dispărut, rămând doar momeala. Într-o astfel de situație ne scad foarte mult șansele ca peștii să se mai întâlnească cu montura. Și mai e ceva. Dacă unul sau mai mulți crapi sau alți pești mai mici au tot “frecat” cârligul de substrat și nu mai înțeapă bine când vine peștele pe care îl așteptam, crește riscul să-l pierdem în dril. Pe baza la ce-am spus mai sus, am fost cu “dare de mână” când am umplut cuvele. A nu se înțelege de aici, că asta e strategia pe care o aplic în toate situațiile. Dar dacă apa are temperatura optimă pentru hrănire, există pescari care prind și sunt mulți pești mari, nu mă “zgârcesc” la nădire fie cu navodelul, fie manual (plantat cu barca mare sau nădit cu lanseta).
După ce am stabilit câtă, rămâne să decid ce tip de nadă. Întotdeauna am două nade cu profiluri nutritive diferite (ex. fishmeal și birdfood sau semințe). De regulă, evit să le combin, deoarece nu vreau să diminuez sau anulez semnalele chimice ale uneia dintre ele. Motivul din spatele acestei decizii, pe baza a ceea ce-am citit despre morfologia și fiziologia crapului și am experimentat în pescuit de-a lungul timpului, este că nevoile – nu preferințele – crapului de la un anumit moment pot fi preponderent proteice sau carbohidrații. Așa că, pe două lansete am nădit cu o combinație de boiliesuri The Source și Complex-T, iar pe celelalte două porumb preparat, într-o cuvă, și Monster Tiger Nut Red-Amo în cealaltă cuvă. Pentru a crește atracția, boiliesurile au fost hidratate cu lichidele nutritive din gamă și aproximativ 50% dintre ele erau tăiate pe jumătate.
La monturi e simplă alegerea. Am doar două: una pentru momeli scufundătoare și critic-echilibrate (wafters sau snowman) și una pentru pop-up. Despre prima, montura combi cu o secțiune rigidă (boom section) și una suplă (la cârlig), pe care am botezat-o CostaRig, am mai scris. I-am dat un nume, ca să am un răspuns rapid la întrebarea adresată pe baltă „ce montură e asta?”, în loc de „o montură combi cu aceste particularități pe care le-am făcut în timp”. A nu se înțelege de aici că mă pretind inventatorul “apei calde”. La fel și cu cea pentru pop-up, despre care voi vorbi pe larg într-un articol dedicat. Pe două lansete am pus CostaRig cu wafter (unul la culoare naturală, unul roșu), iar pe celelalte două, pop-up (unul galben, unul roz). Gata, pescuiam.
Mă așteptam la o noapte liniștită, conform spuselor pescarilor de pe baltă care avuseseră trăsături doar ziua, în special dimineața. Chiar îmi doream un somn odihnitor, prima zi fiind oricum solicitantă, cu drumul și instalarea. Cu toate astea, la miezul nopții mă trezește stația semnalizând trăsătură pe lanseta numărul doi (nada porumb + Red-Amo și pop-up de 12mm galben, Hit N Run). Mă „aleargă” un crap comun vreo 30 de minute și ajunge să se „odihnească” în sling, cântărind 16,1kg. Îl pun în apă și-l sun pe Marius. La Horgesti se fotografiază peștii de peste 15kg. Nu-mi răspunde. Replantez lanseta și îl sun iarăși. Nu-mi răspunde nici acum, așa că decid să-l eliberez, să nu stea la șling atâta timp. Peste vreo oră, aceeași lansetă cu o trăsătură care prevestea un ten – ba dădea să plece (run), ba se înmuia firul (drop back). În dril mi-a întărit bănuiala că e ten și s-a înlăturat orice dubiu când l-am văzut la mal. Nu l-am cântărit, dar l-am apreciat pe la vreo 15kg.
Captura partidei
Încercam să adorm după al doilea pește și îmi ziceam că este un început promițător, mai ales că, be baza informațiilor de la pescari, peste câteva ora urma perioda “de aur” (prime time). Vine dimineața, răsare soarele, trec orele, dar trăsături ioc. După prânz, intru iarăși pe apă ca să mă uit după pești. Face parte din rutina zilnică: am, n-am prezentări, caut peștii cu sonarul. De data asta am văzut umbrele lor doar în apropierea balizelor, motiv pentru care am decis să mut prima și a patra lansetă, cele care erau mai aproape, tot la balize. Am mai făcut ceva: pe toate am pus CostaUP, cu același pop-up de 12mm, și aceeași nadă, porumb și Red-Amo. Pe seară am replantat și lansetele din mijloc, ca să reîmprospătez momeala și să mai asigur că mai e nadă pe zonă. Aceeași lansetă m-a trezit și noaptea care a urmat. A fost un ten pe care l-am aproximat spre 20kg. Fiind în jur de 02:00, n-am mai sunat, ci l-am eliberat direct. A venit dimineața și iarăși a trecut fără nicio prezentare. Ciudat. Vecinii ziceau că au prins doar ziua, dar eu am avut trăsături doar noaptea. După ce s-au eliberat standurile de lângă mine am intrat pe apă. De data asta, fără pescari nici în stânga, nici în dreapta, aveam o zonă mai mare de scanat cu sonarul. Am stat mai mult pe apă și am observat ceva interesant: numărul peștilor care apăreau pe Side Imaging creștea pe măsură ce mă duceam spre dreapta, la apă mai adâncă, în jur de 2,2-2,3m. Invers, mergând spre microdeltă, adâncimea scădea spre 1,5-1,6m și odată cu ea, densitatea peștilor de pe sonar. L-am sunat pe Marius să-l întreb când vin pescari pe standurile din dreapta (8 și 9) și mi-a zis că sunt libere până plec. Totodată, am primit acceptul să pescuiesc în afara zonei de pescuit dedicate standului meu.
Unul dintre avantajele majore ale pescuitului plantat este că-ți permite să cauți peștii și să te duci cu monturile acolo unde i-ai văzut. Asta am și făcut: cu navomodelul în barca mare, am memorat în autopilot patru locuri dincolo de granița din dreapta a standului meu, tot în apropierea balizelor, și am replantat. Pe la 17:00, lanseta cea mai din dreapta aduce un crap comun de 17,5kg și prima fotografie a partidei. Replantez și, după încă vreo oră, încă un comun, doar că mai mic, 12,3kg. Ceva se schimbase: aveam primele trăsuri pe timp de zi. Și noaptea a fost diferită: niciun pește. Era în jur de 08:00 și mă gândeam “se cam termină intervalul de aur și tot nimic”. Parcă mi-a citit gândurile lanseta din dreapta și a vrut să mă contrazică. O trăsătură nu foarte convingătoare, care semăna destul de bine cu cele de la tenii precedenți. Fac drilul fără mari așteptări, dar îmi ziceam că tot e bine. Primul pește în prime time. Mai mult, am avut multe momente în care am crezut că fie i-a ieșit cârligul din gură și vine doar montura, fie am prins cel mai mic pește din lac. Însă, a fost un moment în apropierea malului când am simțit că parcă se blocase în ceva, dar s-a mișcat repede de acolo și a ajuns în minciog.
Am tăiat nodul de la înaintaș, am scos coada minciogului, am rulat plasa minciogului și am băgat sling-ul sub el, verificând că aripioarele stau bine. Când am încercat să-l ridic am realizat că “nu-i de joacă”.
Până la minciog, nu reușisem să văd mare lucru. Nu-mi pusesem ochelarii de soare și reflexiile din apă mă orbeau. Însă, când am întins plasa minciogului și am văzut peștele mi-am dat seama că, în niciun caz, oglinda asta nu este cel mai mic pește din Horgești. Am tăiat nodul de la înaintaș, am scos coada minciogului, am rulat plasa minciogului și am băgat sling-ul sub el, verificând că aripioarele stau bine. Când am încercat să-l ridic am realizat că “nu-i de joacă” și trebuie să fiu atent ce mișcări fac, cum îl ridic, să nu-mi rup spatele. Îl pun în salteaua de primire și îmi trag puțin sufletul. Torn două găleți de apă în saltea, să nu stea “pe uscat” cât timp scot cârligul, montura și minciogul și pregătesc trepiedul și cântarul. Închid fermoarul sling-ului, mă încordez, îmi planific mișcările ca să-mi protejez spatele și agăț sling-ul de cântar. 33,2kg. Minus 2kg, cât are sling-ul, 31,2kg. Un nou record personal! Fix cu 1kg mai mult decât recordul anterior (Big Orange de la Varlaam, prins acum o lună). Mă mai uit încă o dată, să fiu sigur că am văzut bine și îl dau jos de pe cântar. Îl mai las puțin în saltea, să-mi revin și fizic, și psihic, după care duc sling-ul în apă și îl împing cu coada minciogului cât de departe mi-a permis șnurul. L-am sunat pe Mișu și l-am anunțat că am prins unul dintre cei șase pești cunoscuți trecuți de 30kg. Așa credeam.
Clubul crapilor 30+
Se termină sesiunea foto și “doftoricirea” și aflu că trebuie să botez peștele, fiind noul record la Horgești. Bucurie dublă pentru cele două recorduri: al lacului și personal. Alegerea numelui a fost simplă. Ținând cont că peștele a venit ca un fulg în dril, i-am zis Fulga. Fulgul de 31,2kg. Am mai constatat ceva interesant când m-am uitat la fotografii, și anume, că Fulga nu era printre cei șase 30+. Asta înseamnă că în clubul select de la Horgești al crapilor trecuți de 30kg sunt cel puțin șapte exemplare cântărite și fotografiate. Fulga a fost singura captură a zilei de marți. Una și bună. Până la finalul partidei am mai prins 10 pești: șapte crapi (cei mai importanți fiind o oglindă de 22,8kg și un comun de 15,8kg) și trei teni (aproximați între 10kg și 15kg). În vizitele pe apă cu sonarul, peștii continuau să apară în zona balizelor, tot așa, mai mulți spre apa mai adâncă. Ocazional, am văzut și în apropierea malurilor, dar am rămas cu lansetele la balize.
Închei spunând care este, pentru mine, al patrulea motiv de atracție la Horgești, pe lângă peisaj, oameni și pești: pizza făcută de Mișu în cuptor cu lemne. Nu sunt gurmand. Mâncarea este mai degrabă o necesitate, decât o plăcere. Cu toate astea, apreciez măiestria și priceperea bucătarilor. Într-una dintre zile îmi spune Mișu că urmează să facă pizza pentru ei mai pe seară și m-a întrebat dacă vreau și eu. Aveam mâncare pentru toată partida și, după mai multe experiențe, nu mă dădeam în vânt după “pizza de casă”. Din politețe, n-am refuzat. Când a venit Marius cu pizza, îmi preparasem și mâncasem cina cam de vreo oră. În niciun caz nu “urla” foamea-n mine. Cu toate astea, după prima gura, am simțit ceva cum numai la “mama ei”, în Italia, mai mâncasem. Aluat, ingrediente și gust memorabile. Am mâncat-o cu așa poftă, de parcă nu pusesem nimic în gură toată ziua. Dacă Horgești ar fi mai aproape de București, m-aș duce până acolo doar să savurez pizza lui Mișu, oricând ar fi dispus să prepare o așa bunătate. Ulterior mi-a povestit despre experiența sa profesională. Așa am aflat care sunt ingredientele “secrete”: pasiunea, competența și profesionalismul. Când ai în ADN “gena” profesionistului, se vede în tot ceea ce faci. Cum prepari aluatul, cum încălzești cuptorul, cum tunzi iarba, cum relaționezi cu pescarii, cum îngrijești peștii, cum fotografiezi capturile, cum trăiești.
Natura a avut grijă ca Horgești să fie un loc aparte. Un loc pe care vorbele, textele, fotografiile și filmele nu-l pot arăta la adevărata frumusețe. Trebuie să fii acolo ca să auzi, să vezi, să respiri și să simți. Trebuie să vii acolo ca să-i vezi pe Marius și Mihai cum au grijă de pescari și pești. Trebuie să pescuiești acolo ca să-ți bată inima știind că la capătul firului poate fi un nou record personal sau al lacului. Orice dril la Horgești poate scrie istorie, îți poate pune numele printre legende, iar istoria ne amintește de oamenii care au stabilit recorduri și, totodată, ne arată că recordurile există pentru a fi depășite.
