Montura Blow-Out

• Nota redacției: Kevin Nash este pescarul creditat cu inventarea monturii Blow-Out, care a devenit cunoscută mai târziu sub numele de Blow Back. Ambele denumiri se referă la aceeași montură și la același principiu de funcționare. Kevin Nash a popularizat montura sub numele de Blow-Out, în timp alți pescari au folosit termenul de Blow Back, care e probabil cel mai cunoscut în momentul de față. Montura datează din anii 90 și a devenit extrem de populară; mulți pescari de crap au lucrat cu ea la un moment dat, sub o formă sau altă. Cu toate astea, continuă să existe nelămuri în privința ei, cea mai frecventă fiind dacă montura se leagă cu anou sau cu varniș. Care este adevărata montură Blow-Out? Răspunsul este că ambele variante sunt corecte. Pentru a înțelege mai bine montura, publicăm un articol în care Kevin Nash explică în ce context a inventat-o și cum a trecut de la varianta inițială cu anou la varianta ulterioară cu varniș. Articolul datează din octombrie 2006 și a apărut în revista engleză Advanced Carp Fishing.

Detaliile care fac diferența

De-a lungul carierei mele de pescar de crap, am căutat întotdeauna să-mi creez avantaje. Mă refer aici la acele descoperiri sau detalii care te ajută să progresezi și să fii cu un pas înaintea celorlalți. În comparație cu alte specii de pești, crapii au un creier relativ mare, ceea ce ar putea să explice faptul că sunt curioși din fire. Observația asta ne spune două lucruri despre crap. Curiozitatea îi poate aduce multe necazuri – crapii care n-au mai fost pescuiți sunt în general foarte ușor de prins. Apoi, crapul învață mai repede decât majoritatea peștilor. Pescarul este profesorul lui și, cum spuneam, toată cariera mea s-a concentrat în jurul ideii de a fi cu un pas înaintea altor pescari și, implicit, a crapului.  Această filozofie a căutării de „avantaje” a ajuns într-un punct mort la mijlocul anilor 90 după ce am inventat și perfecționat monturile Blow-Out. (Nota redacției: Kevin Nash se referă la cele două variante ale monturii, cu anou sau cu varniș.) Folosesc și astăzi aceleași monturi în forma în care le-am conceput și nu mai găsesc niciun mod de a le îmbunați – lucru care mă îngrijorează! Pe de altă parte, n-ar trebui să mă las cuprins de paranoia monturilor. Am întotdeauna încredere că pot să înțeleg comportamentul crapilor.

Pescuiam pe un lac care se numește Warmwell. Senzorul a scos două bipuri. Pescarul de pe standul alăturat a zis: „N-a fost trăsătură, e doar un pește care a atins firul.” Am încuviințat, parțial fiindcă aș fi vrut să tacă, și speram să plece. Să nu mă înțelegeți greșit, sunt prietenos cu pescarii care vin la mine în stand și le ofer cu plăcere o ceașcă de ceai, dar mărturisesc că mă irită oarecum cei care nu vor să înțeleagă că purtarea lor poate să compromită o anumită situație de pescuit. Pescarul ăsta îmi stătea pe cap, se așezase pe marginea apei îmbrăcat într-un tricou galben fosforescent, în timp ce eu dădeam chiar lângă mal, aveam montura la câțiva pași de el. Din fericire, apa era tulbure. Voiam să scot însă lanseta urgent și să verific montura, lucru pe care nu eram dispus să-l fac în fața lui. Până la urmă, a plecat. Imediat ce tricoul galben fosforescent a dispărut din vedere, am pus mâna pe lansetă și am scos-o. M-am uitat la montură și mi-am dat seama dintr-o privire că, de ce mă temeam cel mai tare, nu scăpasem. Avusesem o trăsătură și peștele scuipase montura!

Cum scapă peștele de cârlig

La începutul anilor 90, când am scris despre monturile Blow-Out, n-am dat toate informațiile. Nu induceam publicul în eroare cu nimic, monturile descrise în articolele și în prezentările mele erau într-adevăr monturile cu care pescuiam. N-am menționat însă un aspect esențial al monturii care, după părerea mea, este cel mai important avantaj în pescuitul la crap pe care l-am descoperit vreodată. Nu l-am declarat, dar era acolo și pescarii puteau să-l vadă. De fapt, eram pe punctul de a-l face public când am decis să renunț la scris (în urma unei dispute cu editorul unei reviste, dar asta nu interesează acum). 

Devenisem obsedat de monturi. Sau, mai precis, eram obsedat de faptul că peștii sunt din ce în ce mai greu de prins. Numărul pescarilor de crap crescuse, lacurile erau sub o presiune tot mai mare, ceea ce făcea ca peștii să devină mai prudenți și să scape de monturi mai mult ca oricând.  Mă gândeam la lucrurile astea 24 de ore pe zi și șapte zile pe săptămână. Cred că momentul decisiv pentru mine a fost cel în care m-am concentrat pe modul care peștele poate scăpa de cârlig. Am văzut un crap luând o montură. Abia dacă s-a mișcat. Stătea pe loc, filtrând apa prin branhii. Lucru îngrijorător, senzorul n-a dat nicio indicație, în afară de un singur bip inițial, când peștele a tensionat forfacul, s-a agățat superficial și a mișcat plumbul. După câteva minute, a scuipat cârligul și a plecat, aparent fără să se sperie – însă jur că avea un zâmbet mare și îngâmfat. 

Mi-am dat seama că, din moment ce cârligul nu are suficientă greutate, peștele nu poate folosi greutatea lui ca să aspire și să scuipe montura. Greutatea monturii vine de la boilies sau de la orice alt lucru pe care îl folosim ca momeală. Masa acestei momeli îi dă crapului un corp suficient de mare pe care să-l poată scuipa, scăpând cu ocazia asta și de cârlig. Pentru crap, e ca un joc de fotbal cu boiliesul pe post de minge – scopul lui este să sufle mingea afară din poartă! De aceea, am căutat o metodă prin care să scap de boilies, ca peștele să nu-l poată folosi pentru a scăpa de montură. Peștele ia momeala și se ridică de pe substrat, întinde forfacul până ajunge la plumb sau până simte montura. Cârligul ar trebui să se întoarcă și să se agațe. L-a prins! 

Din moment ce cârligul nu are suficientă greutate, peștele nu poate folosi greutatea lui ca să aspire și să scuipe montura. Greutatea monturii vine de la boilies sau de la orice alt lucru pe care îl folosim ca momeală.

Kevin Nash

Dacă ai noroc, asta va face ca peștele să se sperie și să plece cu montura, iar senzorul va semnaliza trăsătura. Pe lacuri ușoare, cu presiune scăzută, probabil că așa se și întâmplă. Pe lacuri grele, cu mulți pescari, e posibil să se întâmple fiindcă peștele, odată ce s-a înțepat, poate să intre în panică – sau a fost lacom și a înghițit cârligul împreună cu momeala și știe că a încurcat-o. Pentru mulți crapi însă, riscul de a lua montura cu tot cu cârlig face parte din viața de zi cu zi, ori de câte ori se hrănesc. Așa că au învățat să stea nemișcați până când scuipă cârligul. 

Îmi aduc aminte de anii 70. Încă de pe vremea aceea, numărul trăsăturilor finalizate era incredibil de mic raportat la situațiile în care peștele punea gura pe montură. Îmi amintesc că eram pe un lac numit Layer Pits. Pe o zonă cu apă mică și limpede, înainte de primul prag, puteam să văd crapii cum iau momeala și o scuipă de fiecare dată. Cred că majoritatea pescarilor, dacă termină partida fără să aibă nicio trăsătură, se gândesc că peștele n-a vrut să mănânce. Nici nu le trece prin cap că peștele s-ar putea să fi vrut să mănânce și chiar a pus gura pe montura lor, dar a scuipat-o fără probleme.

Montura Blow-Out cu anou

Prima montură Blow-Out pe care am conceput-o a fost cea cu anou. Această primă versiune este cea care a atras atenția altor pescari de crap care au scris articole despre ea, dar în toate articolele pe care le-am citit lumea n-a văzut esențialul. Era obligatoriu să scapi de boilies și să nu lași peștele să se folosească de el ca să poată scuipa montura. În cazul monturii inițiale cu fir de păr, boiliesul era prins de cârlig cu un fir subțire legat de curbură. Fără discuția că, sub formă asta, montura a revoluționat pescuitul la crap, dar e de notat că eficiența ei n-a durat mult, la fel cum n-a durat mult nici eficiența monturii cu cârligul ascuns în momeală, care se folosise în trecut. Crapii „au învățat” cum să scape de ea. Am descoperit că, făcând experiențe cu punctul de prindere a firului de păr și mutându-l mai sus pe tijă, aliniat cu vârful cârligului, montura devine mult mai eficace – și acolo a rămas până astăzi, la majoritatea monturilor.

Motivul pe care montura cu fir de păr, în forma ei inițială, a încetat să mai prindă la fel de bine ține de un aspect pe care cred că mulți pescari nu-l observă. Crapii aspiră momeala cu aceeași forță cu care o scuipă. În cazul monturii inițiale, cu firul de păr legat de curbura cârligului, peștele se putea agăța superficial, dar dacă stătea pe loc, nemișcat, continua să aspire și să scuipe. În momentul în care aspira, trăgea cârligul afară din locul în care se agățase. După care scuipa boiliesul, iar cârligul se întorcea și urma aceeași traiectorie ca și boiliesul, fără să se agațe. Momeala fiind legată de curbura cârligului, curbura era prima care ieșea afară din gura peștelui. 

Dacă mutăm punctul de ancorare a firului de păr pe tija cârligului, montura devine mai eficientă, chiar dacă problema nu se rezolvă decât parțial în opinia mea. Peștelui îi va fi mai greu să dizloce cârligul în momentul în care aspiră pentru că momeala și cârligul nu mai sunt aliniate, așa cum erau când firul de păr era legat de curbură. Cârligul va avea tendința să se răsucească, pivotând pe vârf, dar are șanse să rămână agățat. Cu cât distanța dintre cârlig și momeală este mai mare, cu atât va fi mai greu pentru crap să alinieze cârligul cu momeala și să-l scoată din locul în care s-a agățat. Subliniez acest aspect pentru că sunt mereu surprins să văd câți pescari au boiliesul lipit de cârlig. Este unul dintre motivele pentru care pot să înțepe în gol când au trăsături violente. 

Cu cât distanța dintre cârlig și momeală este mai mare, cu atât va fi mai greu pentru crap să alinieze cârligul cu momeala și să-l scoată din locul în care s-a agățat.

Kevin Nash

Elementul-cheie al monturii Blow-Out cu anou era mărimea anoului pe care îl foloseam. Anoul avea un diametru atât de mare, încât putea să treacă de ochetul cârligului și de nod. Când peștele încerca să scuipe montura, anoul culisa, ieșea de pe cârlig și ajungea pe forfac, împreună cu boiliesul. Acesta era aspectul cel mai important al concepției mele despre monturile Blow-Out, schimbarea punctului de pivotare a cârligului într-o poziție în care peștelui să-i fie cât mai greu să dizloce cârligul din gură în momentul în care aspiră. De fapt, cred că dacă poți face în așa fel încât boiliesul să iasă de pe cârlig și să ajungă în spatele lui, pe forfac, în momentul în care peștele încearcă să-l scuipe, faptul că se aliniază cu forfacul va face cârligul să se înfigă și mai adânc și îi va da crapului și mai multe probleme.

Anoul avea un diametru atât de mare, încât putea să treacă de ochetul cârligului și de nod. Când peștele încerca să scuipe montura, anoul culisa, ieșea de pe cârlig și ajungea pe forfac, împreună cu boiliesul.

Kevin Nash

Montura Blow-Out cu varniș

Am folosit montura Blow-Out cu anou cu mare succes, la fel și Gary Bayes, dar amândoi am avut câteva cazuri de pești înțepati prost și pierduți în dril. S-ar putea să fi fost doar o întâmplare, însă nu-mi place să las nimic la voia întâmplării când fiecare trăsătură e importantă sau când dau după pește mare. Așa că, în locul anoului care culisează pe tijă, am început să experimentez cu un segment de tub siliconic. Astăzi, nu mai folosesc montura Blow-Out cu anou pentru momeli scufundătoare decât rareori, dar o folosesc des ca montură de pop-up. Cred că este o montură fantastică și este singură montură din câte cunosc la care momeala coboară în spatele cârligului și ajunge pe forfac, făcând inutil efortul peștelui de a scăpa de cârlig în momentul în care aspiră. Pentru momeli scufundătoare, folosesc aproape exclusiv montura Blow-Out cu varniș. Un mic segment de tub siliconic fixează ușor firul de păr și îl ancorează de cârlig, dar dacă peștele scuipă cârligul, tubul siliconic culisează pe tijă până la ochet. Ar fi de dorit să poată trece dincolo de nod și de ochetul cârligului, dar pe majoritatea lacurilor și în cele mai multe situații culisarea parțială, până la nod, este suficientă ca peștelui să-i fie greu să scuipe cârligul. 

Montura Blow-Out cu anou este singură montură din câte cunosc la care momeala coboară în spatele cârligului și ajunge pe forfac, făcând inutil efortul peștelui de a scăpa de cârlig în momentul în care aspiră.

Kevin Nash

Să ne întoarcem la crapul nostru imaginar, care se confruntă cu o montură Blow-Out. A tensionat forfacul, s-a înțepat și a simțit cârligul. Reacția instinctivă a peștelui este să scuipe. La montura Blow-Out cu varniș, când peștele scuipă momeala (care poate fi un boilies sau altceva), varnișul culisează pe tijă până la ochet. La montura Blow-Out cu anou, în cazul în care este folosită ca montură de pop-up, anoul trece dincolo de ochetul cârligului dacă peștele s-a înțepat încercând să scuipe momeala. După care peștele aspiră, ceea ce determină cârligul să pivoteze pe vârf, rămânând agățat în gura peștelui. Pentru că peștele nu poate să formeze o linie dreaptă între cârlig și boilies, e dificil pentru el să scuipe cârligul. Putem fi siguri însă că uneori reușește.

Acesta este lucrul cel mai important. Montura mă anunță dacă peștele s-a agățat și a reușit să scuipe cârligul fiindcă tubul siliconic sau anoul au culisat până în poziția Blow-Out.

Kevin Nash

Acesta este lucrul cel mai important. Montura mă anunță dacă peștele s-a agățat și a reușit să scuipe cârligul fiindcă tubul siliconic sau anoul au culisat până în poziția Blow-Out. Am avut norocul ca, în adolescență, să fi trecut printr-o perioadă în care am participat la concursuri de pescuit staționar. Concursurile de staționar se bazează pe întreținerea unui vad și încurajarea trăsăturilor. Când ai trăsături, comportamentul peștilor se poate schimba, așa că preocuparea ta este să menții ritmul. Reglezi pluta, corectezi plumbajul, schimbi cârligul ca să-ți dai seama ce se întâmplă. Mai târziu, trecând de la staționar la crap, am conceput (trebuie să recunosc că din întâmplare) o montură care îmi spune ce se întâmplă. Pot să „văd” ce face crapul indiferent cât de tulbure este apa. Din momentul în care știu că peștele a reușit să scuipe montura, nu e foarte greu să reglez unele lucruri ca să-l fac să tragă din nou.

• Traducere de Vlad Pavlovici