Duminică 31 martie
Duminică la prânz, când târgul Fishing & Hunting de la Romexpo mai avea o oră sau două până la închidere, Rob Hughes și-a încheiat prezentarea și mi-a trimis un mesaj că putem pleca să încercăm să prindem un crap. Sau mai mulți. Stabilisem să facem o partidă de 48 de ore pe Sectorul B de la Varlaam și să filmăm câte ceva, dacă peștii erau dispuși să colaboreze. Crezi că avem șanse să prindem vreun exemplar de 15kg în perioada asta? a întrebat Rob. În mod sigur, am spus. Tocmai mă întorsesem de pe Sectorul B și rezultatele arătau că lacul merge bine, cu mai mulți crapi de peste 20kg prinși în ultima săptămână. Părea greu de crezut că n-o să ne întâlnim și cu un pește mare. Am urcat în mașină și ne-am îngropat în traficul de duminică după-amiază, pe drumul nu tocmai spectaculos – mai bine spus, plin de gropi, aglomerat și urât – către Giurgiu. Știam însă că Rob venea în România de 20 de ani, încă din 1999, când fusese printre primii pescari englezi pe Sărulești, în epoca de mare anvergură a lacului de la sfârșitul anilor 90, așa că traficul haotic din București nu-i mai făcea probabil nicio impresie.
Pe drum, mi-am adus aminte cum ne cunoscusem. Era vară, probabil în iunie 2001 sau 2002, și Rob pescuia pe Sărulești împreună cu Simon Crow. Agenția de turism a lui Rob din acei ani, Angling International, organiza rezervările și partidele pentru pescarii englezi, iar Rob venea des pe Sărulești, oferind și servicii de ghid pentru cei care nu cunoșteau lacul. Primele două săptămâni din iunie erau o perioadă pe care mulți pescari străini o considerau optimă. Lacul era plin de celebrități, ca un Who’s Who al lumii crapiste europene. A te plimba pe malul lacului, trecând de la un stand la altul printre atâtea nume cunoscute, era pentru mine o experiență supra-reală în acea epocă în care contactele noastre cu pescarii occidentali erau minime. Am intrat pe standul lui Rob și Simon și, după ce am schimbat câteva cuvinte de prezentare, Rob m-a întrebat dacă vreau un ceai. Un ceai ar fi grozav, am spus. Apa a clocotit și un plic de ceai negru englezesc (PG Tips sau Yorkshire, nu mai țin minte) a aterizat într-o cană. Am întins mâna după cană, dar înainte s-o apuc Rob a turnat peste ceai niște lapte. Ceaiul negru cu lapte e o combinație englezească veche, care datează de secole. Se cheamă „ceai muncitoresc”, builder’s tea. Problema mea era că am o intoleranță față de lapte. M-am schimbat la față când ceaiul s-a transformat într-un lichid albicios, de care în mod normal nu m-aș fi atins nici mort, dar n-am zis nimic și, surprinzător, am băut toată cana, probabil sub efectul anestezic al întâlnirii cu doi pescari celebri, pe care nu-i văzusem până atunci decât în reviste. Dincolo de ceaiul cu lapte, mi-a rămas în minte foarte clar deschiderea lor în raport cu mine, un pescar oarecare dintr-o țară îndepărtată. Să fii prietenos, deschis, abordabil, mai ales când ai o anumită notorietate…
În mașină, i-am povestit întâmplarea cu ceaiul lui Rob, care a râs. Trebuia să-l arunci. Îți făceam altul. Am ieșit de pe șoseaua spre Giurgiu, am intrat în Varlaam, am făcut stânga spre lac, am urmat drumul care merge pe malul Argeșului printre nenumărate gunoaie (oricine vine la Varlaam pentru prima oară e convins că a greșit adresa când vede gunoaiele), după care am intrat pe aleea dreapta, pietruită și încadrată de plopi, cu care se deschide experiența lacului. Sectorul A era gol, ultimii clienți de weekend tocmai plecaseră, și ne-am dus să aruncăm o privire rapidă. Pare un mic lac englezesc, a zis Rob. Noi unde pescuim? Pe Sectorul B. Ok, hai să mergem. Am tras mașina în dreptul standurilor B14-B15 și ne-am apucat să descărcăm și să pregătim echipamentul. Rob a rămas pe B14, iar Mădălin, unul dintre cei doi administratori ai lacului, și cu mine ne-am instalat la mică distanță, pe B15. Mădălin balizase deja câteva locuri tari, pentru a câștiga timp, dar Rob, ca să fie sigur că locurile sunt bune, a luat barca și prodding stick-ul și s-a dus să verifice zona.
Vremea era foarte caldă pentru sfârșitul lui martie, 22 de grade Celsius, fără vânt, cu un cer inexpresiv și lipsit de nori. Era o vreme numai bună să te plimbi pe apă cu barca și prodding stick-ul și să pui balize, dar proastă pentru pescuitul pe Sectorul B. Genul de vreme care nu aduce crapi mari decât întâmplător. Pentru început, Rob a pus la fiecare lansetă o combinație diferită de monturi și boiliesuri de cârlig. German Rig, Ronnie Rig, pop-up-uri galbene, albe și roz, câte un sac solubil cu boiliesuri de 12mm și 15mm. Monturi cu plumb pierdut, plumb greu, de 170g, și un segment de leadcore. Ca nadă, un amestec de semințe mici preparate (cânepă și particle mix) și o mână de boiliesuri aruncate deasupra și în jurul monturii. Am terminat destul de repede plantarea lansetelor, înainte să se lase seara, apoi am stat la povești până la miezul nopții.
Luni 1 aprilie
Prima noapte a fost calmă și lipsită de evenimente. Rob a prins un crap mic, Mădălin și cu mine am prins doi carași mari. Pusesem o montură Blow Back cu un cârlig Long Shank la toate lansetele, montura mea preferată pentru Varlaam. Banker Rig, spun englezii. Banker Rig pe naiba! Dar nu era vina monturii, peștele nu se hrănea. Dimineață, lacul era oglindă, fără urmă de vânt. Părea că urmează o zi de plajă. Cristi Bunda, cameramanul filmelor mele, și-a făcut apariția de la prima oră, dar Rob era obosit și a dormit până pe la 9. Când s-a trezit, m-am oferit să-i fac o cafea. Bei cafea? Absolut. Am făcut două cafele identice, cu o linguriță de miere în loc de zahăr, și i-am oferit una lui Rob. De ce are gustul asta? a întrebat Rob. Ai pus cumva miere? Da. Interesant. Și-a băut cafeaua până la capăt, dar ceva nu părea în ordine. Mădălin m-a lămurit: Rob preferă cafeaua neîndulcită. Ca să vezi! Repetasem întâmplarea de la Sărulești, atât că schimbasem rolurile.
Cristi a pregătit echipamentul de filmare și Rob ne-a spus ce ar vrea să filmăm. În timpul micii noastre ședințe, a venit și prima trăsătură a zilei la una dintre lansetele lui. Un crap destul de mic, sub 10kg, pe care Rob l-a filmat fără să ezite. Pe lac, vedeam ici și colo sărituri de pește, la distanțe mari, pe zone la care n-aveam acces. Rob era atent la fiecare mișcare și m-a întrebat de câteva ori dacă am văzut pe unde circulă peștele. Nu văzusem. Nici nu speram să văd. Speram să înceapă vântul și să bată spre noi cât mai tare și atunci știam pe unde avea să circule. Prognoza meteo indica o zi cu vânt susținut dinspre est, adică spre noi. Se pornise o briză slabă, care n-avea deocamdată niciun efect. Voiam un vânt puternic, de 20-30km la oră, cu „berbeci”, adică valuri cu creste albe. Rob a observat că ambele trăsături de până atunci veniseră la aceeași lansetă, la care avea un snowman cu boilies The Source de 15mm și un pop-up Hit N Run roz de 12mm. Lanseta era plantată în mijlocul lacului, pe un loc tare pe care îl cunoșteam bine. Făcea parte din „drumul” de legătură dintre două insule mici. Fusese un drum pe care circulau utilajele în timpul exploatării balastierei. Când exploatarea se terminase, proprietarul lacului decupase trei insule la cererea noastră, ca niște balize naturale care formau structuri pentru pește. Pe linia dintre ele, erau mici locuri tari, tapetate cu pietriș. Rob verificase locul, i se păruse bun, pusese pe el o baliză flexibilă, iar până acum era singurul loc care producea.
Rob era atent la fiecare mișcare și m-a întrebat de câteva ori dacă am văzut pe unde circulă peștele. Nu văzusem. Nici nu speram să văd. Speram să înceapă vântul și să bată spre noi cât mai tare și atunci știam pe unde avea să circule.
Vântul crescuse în intensitate și cerul începea să se înnoreze. Tendința de schimbare a vremii era clară. Pescarii din stânga noastră se pregăteau să plece și își scoseseră lansetele din apă. Zona se eliberase. La prânz, când vântul bătea deja de câteva ore în direcția noastră și era din ce în ce mai puternic, lanseta pusă de Rob pe locul „fierbinte” a început să dea rezultate. Au apărut crapii de 12-13kg, apoi cei de 15-16kg. Rob a mai adus o lansetă pe același loc, cu aceeași nadă și aceeași montură. Distanța dintre monturi era în jur de 2m. Teoria spune să nu pui două monturi pe același loc, dar peștele nu citise teoria și trăgea la fel de bine la ambele lansete.
La prânz, când vântul bătea deja de câteva ore în direcția noastră și era din ce în ce mai puternic, lanseta pusă de Rob pe locul „fierbinte” a început să dea rezultate. Au apărut crapii de 12-13kg, apoi cei de 15-16kg.
Ritmul partidei s-a intensificat, la fel și ritmul filmării. Dril după dril, sincron după sincron. „Sincron” e termenul tehnic pentru secvențele în care prezentatorul filmului vorbește în fața camerei, iar imaginea e înregistrată în același timp (sincronizată) cu sunetul. Rob făcea drilul în timp ce prezenta la cameră modul de lucru sau montura sau nada, scotea peștele, îl elibera, lega o montură nouă, urca în barcă, planta lanseta, se întorcea la mal și o lua de la capăt. Cristi filma non-stop. Mădălin și cu mine am renunțat la pescuit și am format o echipă de asistenți pentru Rob, încercând să rezolvăm lucrurile mici, ca să câștigăm timp. Leagă barca de mal, montează minciogul, pune salteaua, bagă peștele în sling, fotografiază drilul, schimbă bateria la barcă, fă cafeaua (cu lapte, dar neîndulcită!) și multe altele. Părea un fel de concurs pe care Rob îl avea cu peștele, atât de repede se desfășura totul.
După-amiază, ne-am adus aminte că nimeni nu mâncase nimic toată ziua, așa că am comandat câte ceva de la unul din restaurantele care fac livrări pe Varlaam, după care ne-am întors la lucru. Avea să rămână singură masă a zilei, dar nu conta. Un lucru care ne motiva era că vântul, care de obicei scade spre seară și se oprește, urma să crească pe timpul nopții. Dacă Rob avea energie să ducă ritmul, trăsăturile puteau continua toată noaptea. Întrebarea era dacă noi mai aveam energie să ținem ritmul cu el.
Înainte să se întunece, Rob a avut o trăsătură pe locul fierbinte și peștele s-a dus spre stânga și firul a croșetat de câteva ori altă lansetă. În ciuda încercării noastre de a descurca lansetele de pe mal, firele au rămas încurcate și Rob a luat lanseta și minciogul, s-a urcat în barcă și a plecat să încerce să scoată peștele. Cristi a instalat camera pe care era montat un teleobiectiv, cu care putea filma la distanță, și am urmărit scena în paralel – departe, pe lac, și aproape, pe monitorul camerei. Peștele nu părea mic și era greu să ajungi la el, fiindcă vântul bătea puternic spre mal și îndepărta barca de pește. Rob trebuia să navigheze cu motorul printre firele celor două lansete, iar plumbul lansetei croșetate se blocase cumva într-un prag. Tot acest spectacol a durat minute bune. Treptat, Rob a reușit să se apropie metru cu metru și, în final, a încadrat peștele cu minciogul și l-a scos. L-a adus la mal, l-a pus pe saltea și l-a cântărit. 19,7kg. Era captura pe care o așteptase. Rob nu s-a oprit însă nici acum. A legat imediat altă montură și caruselul pescuitului a mers mai departe, în noapte, cu trăsături filmate la lumina mai multor lanterne. Spre miezul nopții, Cristi, Mădălin și cu mine ne-am dus să furăm câteva ore de somn și l-am lăsat pe Rob făcându-și cafele și legând monturi.
Marți 2 aprilie
Dimineață, ne-am trezit înainte de 7 și mă așteptam să-l găsesc pe Rob dormind, dar era treaz și se apucase de lucru. Rămăseseră câteva lucruri pe care voia să le filmeze. Vântul bătea la fel de puternic și am aranjat cadrul de filmare într-un loc ferit, ca să putem înregistra sunetul. Rob voia să facă un material tehnic, dar nu era timp. Ca și în seara trecută, avea trăsături la fiecare jumătate de ora. Până scotea peștele, până îl filma și îl elibera, abia dacă apuca să își schimbe montura și să planteze lanseta, că peștele trăgea din nou. Capturile erau amestecate, de la crapi de 5-6kg la exemplare de 15-16kg. Toate trăsăturile veneau din larg, de la cele două lansete puse pe același loc.
O „fereastră” de lumină cinematografică, venită în timp ce filmam un dril. Lumina ține cu noi, a zis Cristi din spatele camerei.
Cerul avea un plafon de nori compact, lumina părea englezească, dar plafonul s-a spart pentru câteva minute și soarele s-a reflectat ca o linie îngustă pe apa bătută de vânt. O „fereastră” de lumină cinematografică, venită în timp ce filmam un dril. Lumina ține cu noi, a zis Cristi din spatele camerei. Dril, ședință foto, filmare, plantare, cafea! Așa a curs într-un ritm efervescent toată dimineața. Deși Rob avea acum suficient material filmat, suficienți pești, suficiente driluri, părea că nu se mai poate opri. Am pus punct partidei doar când a fost clar că orice întârziere riscă să-l facă să piardă avionul, dar până n-a scos un pește și la ultima lansetă pe care o mai avea în apă, nu s-a liniștit.
L-am dus la aeroport, traversând orașul pe ruta cu cel mai mic trafic. A durat o oră și jumătate să ajungem la Otopeni. Era ora 14.00. Trecuseră exact 48 de ore de când plecasem de la târgul Fishing & Hunting spre Varlaam, cu două zile în urmă. Ce zile! Fusese o experiență atipică pentru noi – Cristi, Mădălin și cu mine. Am încercat să-mi pun ideile în ordine. Ce reținusem din toată aventura? Cu ce urma să rămânem?
Dril, ședință foto, filmare, plantare, cafea! Așa a curs într-un ritm efervescent toată dimineața. Deși Rob avea acum suficient material filmat, suficienți pești, suficiente driluri, părea că nu se mai poate opri.
Partida fusese o demonstrație de adaptare la situație, făcută de un pescar foarte bun pe un lac despre care nu știa nimic. Partidele lui Rob sunt în general foarte scurte, de câteva ore. De aici preocuparea de a urmări apa și de a înțelege rapid ce se întâmplă. Rob verificase locurile cu prodding stick-ul, începuse partida cu boiliesuri de cârlig de culori diferite (alb, galben și roz), trecuse cu toate lansetele pe boiliesuri roz (pop-up-uri Hit N Run pastel pink) în momentul în care văzuse că prinde mai bine la ele, găsise un loc bun și, contrar ideii comune, așezase două lansete pe el, deși locul era mic, și prinsese fără oprire din momentul în care vântul pusese peștele în mișcare. Toate capturile, cu o singură excepție, veniseră de pe același loc. Consumase destul de puțină nadă, câteva kilograme de boiliesuri și semințe. Își plantase lansetele fără să aibă nevoie de ajutor, cu o barcă BIC greu de manevrat, pe un vânt din față puternic, care arunca barca în toate părțile. Barca era incomodă pe valuri, vâslele nu erau tocmai „ergonomice” și nu-ți făcea plăcere să ieși pe o apă de 10-12 grade în condiții de vânt puternic, la sfârșit de martie, dar Rob își punea vesta de salvare și se ducea la plantat fără să comenteze nimic. De obicei, lua doar lanseta în barcă, dar uneori lua și montura altei lansete, ca să facă economie de baterie, plantând două monturi la un singur drum. Pescuise noaptea la fel ca și ziua. Cum n-avea monturi legate, a trebuit să și le pregătească în timpul partidei. N-am idee cât a dormit în a doua noapte, l-am lăsat pescuind aproape de miezul nopții și l-am găsit pescuind dimineața.
Toate astea ar fi consumat multă energie și dacă partida s-ar fi limitat la pescuit, dar în paralel cu pescuitul Rob a scris scenarii, a filmat, a prezentat și a făcut fotografii. Are un stil de filmare dinamic, documentar, run & gun, fără multe pregătiri, vorbind la cameră în timp ce acțiunea se desfășoară și cerând camerei să-l urmărească în tot ce face. Mi s-a părut interesant – și complet diferit de modul meu de lucru la filmări – că nu caută imaginile cele mai frumoase, nu așteaptă lumina optimă, nu se ferește să aibă în cadru detalii care ar putea fi considerate mai puțin estetice. L-am întrebat dacă vrea să evităm anumite secvențe cu maluri decopertate, cu basculante trecând prin fundal, pe șantierul din apropiere, sau cu cabanele de pe mal. No, it is what it is. Ăsta-i lacul, îl arătăm așa cum este. La fotografiile cu capturi, l-au interesat încadrări largi, pentru a da o perspectiva cât mai naturală peștelui, în locul compozițiilor cu obiective superangulare, care fac ca peștii să pară enormi.
Ca prezentator, vorbește liber și are o mare fluență în tot ce spune. Oricine a încercat să vorbească la cameră pentru un public larg va înțelege cât de greu e ceea ce face. Efectul nu se transmite doar în film, unde intervin montajul și muzica, se transmite și echipei de filmare care înregistrează materialul brut. Cristi, care e un cameraman cu experiență, s-a trezit că a uitat că filmează. Ținea aparatul în mână și se uita pe ecranul monitorului că și cum ar fi văzut un film la televizor.
Peștii prinși de Rob erau de toate dimensiunile – de la exemplare mari la ciortani pe care nici nu știam că-i avem în lac. În a două seară, a luat o „oglindă” de 3-4kg, cu capul mare, corpul mic și spatele îndoit. Semăna cu o „oglindă” celebră a lacului, mult mai mare, pe care Mădălin a botezat-o tandru… Baba Cloanța. Rob a vrut să facă o fotografie și cu ea, deși nu reprezenta nimic în comparație cu restul capturilor. Spre deosebire de mulți pescari pentru care peștii mici sunt un deranj, avea capacitatea să se bucure de orice captură. În pauzele de cafea, ne-a povestit întâmplări cu Rod Hutchinson (savuroase, dar nepublicabile!) și ne-a făcut o scurtă prezentare a felului în care se văd boiliesurile sub apă, în funcție de culoare, lumină și adâncime. Unii realizatori de film sunt diferiți în realitate față de felul în care se proiectează în filmele lor, ceea ce nu e o critică, doar o constatare. Rob e același în ambele ipostaze. Știi ce captură mi-a plăcut cel mai mult? mi-a spus pe drumul spre aeroport. „Oglinda” mică pe care am prins-o aseară.
