Când am făcut cunoștință cu revistele de crap englezești, în jurul anului 2000, mi-a atras atenția abundența de lacuri cu crapi mari și condiții de pescuit excelente din Anglia. În fotografiile din reviste, vedeai capturi, standuri, drumuri, facilități. Am înțeles de aici cât de departe erau lacurile noastre de lacurile englezești, dar încă nu înțelegeam cauzele acestei discrepanțe. Dacă nivelul de trai din Anglia era superior celui din România, părea inevitabil ca și lacurile englezești să fie la un nivel mai bun. Poate că, dacă nivelul nostru de trai s-ar fi ridicat, situația lacurilor s-ar fi îmbunătățit de la sine.
Eram naiv. În anii 2000, nivelul de trai a început să crească, iar pe piața din România au apărut echipamente și nade englezești. Prin ele, am progresat ca pescari. Lacurile, însă, nu s-au dezvoltat în același ritm. Aveam foarte puține lacuri cu crapi mari, iar lipsa trofeelor nu era singura problemă. Era o diferență fundamentală între lacurile din Anglia și cele din România, care nu ținea doar de bani, infrastructură sau talia crapilor. Ținea de existența — sau inexistența — profesiei de administrator pentru lacurile de pescuit sportiv și a unui sistem de formare pentru această profesie.
Problemele lacurilor
Să trecem în revistă problemele cu care ne confruntam.
O problemă era lipsa de infrastructură. Pe multe lacuri, drumurile erau proaste, uneori catastrofale. Mașini rupte în hârtoape, blocate în noroi, căzute în apă. Erau incidente obișnuite la orice ploaie. Când ajungeai pe lac, nu existau standuri delimitate. Fiecare se așeza unde găsea loc sau își făcea loc dacă nu găsea. Dacă ploua, stăteai într-o mocirlă sau nu mai puteai pleca de pe lac. Lucrurile astea păreau normale. Doar nu voiai să ai drum asfaltat până la baltă sau condiții ca la hotel. Pescuitul era natură și aventură.
O altă problemă era lipsa regulilor combinată cu reguli lipsite de logică. De exemplu, pe lacuri cu agățătură, puteai să pescuiești și cu monofilament de 0,20mm, nici gând să fie impusă folosirea firelor groase, cum ar fi fost firesc în raport cu profilul lacului, dar era interzis să ieși pe apă cu barca. Pescuitul plantat era asociat cu furtul. Se credea că abia cu fire subțiri se vede talentul pescarului, iar barca e nesportivă.
O altă problemă era lipsa de informație și de credibilitate. Administratorii lacurilor nu țineau evidența propriilor crapi, nu-i cântăreau și nu-i fotografiau când erau prinși de pescari și, în general, nu aveau dovezi pentru ceea ce spuneau. Eventualele fotografii cu capturi erau făcute de pescari, cum se pricepeau, iar greutatea peștilor prinși tot pescarii o stabileau. Nu puteai ști ce crapi mari există în lac sau ce greutate reală au peștii. Despre o evidență clară a tuturor capturilor mari, comunicată public, nici nu putea fi vorba.
În sfârșit, o altă problemă venea din fragilitatea economică și incapacitatea lacurilor de a construi o perspectivă pe termen lung. Alte domenii ale pescuitului la crap — magazine, nade, echipamente — intrau într-o competiție din ce în ce mai intensă, în timp ce lacurile aveau o concurență mai mică. Și totuși multe lacuri nu reușeau să devină afaceri stabile.
Drumuri, reguli, evidența peștilor, relația cu pescarii, comunicare, economie. Privite separat, păreau lucruri fără legătură. Privite împreună, arătau același lucru: lacurile aveau o problemă de management. Un lac presupunea competențe care depășeau cu mult simpla populare cu pește și încasarea taxelor de pescuit.
Era clar că lacurile noastre erau administrate greșit, dar din ce motiv? Ce lipsea ca să fie administrate bine? Lipseau administratorii competenți. La un nivel mai adânc, lipseau cultura profesională și sistemul educațional care să transforme administrarea unui lac într-o meserie.
Era nevoie să importăm această cultură profesională din Anglia, la fel cum importam nade și echipamente.
Cauza problemelor
Am administrat un timp burse de studii superioare în Marea Britanie. A trebuit să mă familiarizez cu sistemul de învățământ britanic la nivel universitar și postuniversitar. Așa am descoperit că, în Marea Britanie, facultățile de piscicultură au un profil oarecum diferit de cele din România. Opțiunile pe care le au absolvenții sunt mai diverse. La terminarea facultății, unii se angajează în piscicultură, alții lucrează pe lacuri de pescuit sportiv, alții ajung în mass media de pescuit. Practica făcută în anii de studiu nu se rezumă la ferme piscicole. Se face practică și pe lacuri comerciale, se studiază pescuitul sportiv ca business. Administrarea unui lac de pescuit poate fi una dintre direcțiile profesionale pentru oamenii formați în acest domeniu.
Un administrator de lac pentru pescuit sportiv trebuie să înțeleagă biologia peștilor, dinamica populației de pește, calitatea apei, nutriția și furajarea; trebuie să cunoască pescuitul și comportamentul pescarilor, dar și infrastructura, siguranța, relația cu clienții, economia afacerii, gestionarea datelor, legislația, comunicarea, marketingul. Piscicultura e doar una dintre competențele necesare. Un lac comercial este în același timp un ecosistem, o infrastructură, un serviciu pentru clienți, o afacere și un produs care trebuie promovat.
Un lac comercial este în același timp un ecosistem, o infrastructură, un serviciu pentru clienți, o afacere și un produs care trebuie promovat.
Vlad Pavlovici
Proprietarii lacurilor din România, presupunând că ar fi știut ce implica meseria de administrator de lac, cu greu puteau găsi persoane calificate pe care să le angajeze.
Ca dovadă că problema lacurilor ținea de management, nu de bani, am văzut și lacuri pe care s-au investit sume considerabile. De exemplu, au fost populate cu crapi mari și s-au făcut lucrări de amenajare scumpe. N-a fost suficient. Fără un administrator competent și o bună organizare, au intrat în declin și au fost închise.
Competențele unui administrator
Danny Fairbrass, proprietarul firmei engleze Korda, a cumpărat cu ani în urmă mai multe lacuri, pe care le-a dezvoltat într-un proiect numit Embryo Angling. În cadrul proiectului, a publicat în 2019 un film prin care anunța că angajează administrator și adjunct de administrator pentru un complex de lacuri (Norton Disney) și detalia cerințele necesare pentru cele două poziții.
Lista cerințelor este revelatoare. Administratorul nu e descris ca un paznic al lacului și nici ca un piscicultor care, în timpul liber, se ocupă și de pescari. Administratorul este simultan manager al unei infrastructuri, ghid de pescuit pentru clienți, fotograf, responsabil de relația cu clienții, de evidența datelor și de întreținerea facilităților.
Funcția de administrator e un mod de viață. Nu e doar o slujbă. Nu vei avea program de la 9 la 5. Vei fi pe lac zi și noapte.
Danny Fairbrass
„Profesionalismul, diplomația și, în același timp, capacitatea de a le trasa oamenilor foarte clar regulile sunt calități obligatorii, spune Fairbrass. Funcția de administrator e un mod de viață. Nu e doar o slujbă. Nu vei avea program de la 9 la 5. Vei fi pe lac zi și noapte. […] Noi căutăm un administrator care să își dorească atât de mult să dezvolte complexul nostru de lacuri, încât acest volum de muncă să nu fie pentru el o problemă.”
Merită să vedem și cerințele pentru alți membri ai echipei.
„Vrem să angajăm persoane care să formeze echipa care va lucra cu administratorul lacului […] zi de zi. Dacă ești absolvent al colegiilor Sparsholt sau Shuttleworth, acest lucru ar fi ideal pentru tine. Te putem pregăti și instrui astfel încât, în aproximativ cinci, zece ani, să ajungi la un nivel de pregătire corespunzător celui de manager al complexului nostru de lacuri.”
Colegiile Sparsholt și Shuttleworth sunt instituții de învățământ care oferă programe de pregătire în domeniul pisciculturii. Anunțul de angajare de la Embryo ne spune că un absolvent de piscicultură este potrivit pentru a intra în echipa unui complex de lacuri, dar nu este automat pregătit să conducă acel complex. E diferența dintre a avea o calificare și a ști să administrezi un lac. Meseria de administrator se învață în ani, prin combinarea pregătirii teoretice cu practica.
Nu trebuie să se înțeleagă de aici că Anglia are lacuri perfecte. Probabil că nu fiecare lac englezesc funcționează după acest model, dar e important că modelul există. Sunt oameni formați pentru meseria de administrator, sunt instituții care îi pregătesc și sunt proprietari de lacuri care îi angajează și care îi instruiesc mai departe. E un ecosistem profesional care lipsea din România.
De la teorie la practică
În rezumat, lacurile noastre de pescuit sportiv aveau probleme, problemele erau mai complexe decât păreau, iar administrarea lor cerea competențe multiple. Noi nu aveam specialiști în administrarea lacurilor, dar modelul englez ne spunea cum arată această profesie.
Întrebarea era cum putem compensa lipsurile pe care le avem și cum ar trebui să se desfășoare, concret, administrarea unui lac de crap?
Am fost pus în situația să răspund la întrebarea asta în 2013, când am fost angajat să dezvolt cele două lacuri de la Varlaam. Personal, aveam prea puține competențe din lunga listă necesară unui administrator, dar cunoșteam lacurile din Anglia și stilul englezesc de administrare. Locuisem câțiva ani în Anglia, văzusem mai multe lacuri și întâlnisem oameni care administrau lacuri, cum erau Chris Logsdon, care conducea un complex de lacuri de crap din Kent, sau Andy Chambers, care conducea sindicatul unui lac de crap de lângă Cambridge. Era un lac miniatural în percepția mea, obișnuit cum eram cu lacuri mai mari, cum sunt lacurile noastre, și avea aspect natural îngrijit. Lacurile din Anglia erau impresionante prin respectul pentru pește și mediu și printr-o mare capacitate de a rentabiliza chiar cel mai mic luciu de apă. Până și lacuri de un hectar sau mai puțin puteau fi viabile sub aspect comercial.
La Varlaam, m-am gândit că nu puteam găsi un administrator care să le știe pe toate și să aibă și timp să le facă pe toate. Trebuia să formăm o echipă ai cărei membri să aibă competențe diferite. Mădălin Barnea și Brad Rădulescu au preluat rolul de administratori pe lac, eu am preluat partea de comunicare și marketing, iar pentru partea de piscicultură am apelat la ingineri piscicoli (când era nevoie). Cei doi administratori aveau o parte dintre abilitățile cerute și puteau să învețe ce le lipsea.
Experiența ne-a arătat că un lac poate fi bine administrat fără ca administratorul să fie, în același timp, biolog, piscicultor, fotograf, contabil și expert în relația cu clienții și promovare. Ceea ce contează e ca toate competențele necesare lacului să fie acoperite.
Cazul Varlaam – principii de lucru
Lacurile de la Varlaam s-au deschis în aprilie 2014 și funcționează și astăzi cu aceeași echipă de administrare. Unele dintre principiile de lucru pe care le-am adoptat s-au dovedit corecte și eficiente. Altele s-au dovedit greșite și am încercat să le corectăm pe parcurs. Notez în continuare câteva principii de bună practică din experiența de la Varlaam, care pot fi de interes atât pentru administratorii altor lacuri, cât și pentru pescari.
Amenajarea standurilor. Unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut la Varlaam a fost să stabilim numărul și poziția standurilor. Am optat să facem standuri puține, ca fiecare stand să aibă un hectar de apă la dispoziție, dacă nu mai mult. Cum ne-ar fi plăcut nouă, ca pescari, să fie standurile? Evident, cât mai aerisite. Cele două lacuri au împreună 32 de hectare, pe care sunt 20 de standuri de pescuit la crap. Puteam să facem de două ori mai multe standuri și poate că încasările ar fi fost mai mari, dar am pus confortul pe primul plan. Pe orice lac de crap, numărul standurilor raportat la dimensiunea lacului spune ceva despre viziunea administrației. De reținut: capacitatea comercială nu trebuie maximizată în detrimentul experienței pescarului.
Amenajarea lacurilor. Infrastructura trebuia să facă lacurile accesibile și funcționale. Toate drumurile au fost pietruite. Era necesar ca pescarii să poată veni sau pleca de pe lac pe orice vreme, fără incidente. Alt aspect important erau toaletele și cabina de duș. Oricât ar părea de ciudat, până la Varlaam n-am pescuit pe niciun lac din țară unde orice client să aibă la dispoziție toalete cu apă curentă și dușuri cu apă caldă, la fel ca acasă. Drumurile sigure și confortul pe lac erau lucruri esențiale pentru a mări gradul de ocupare. De reținut: un lac comercial trebuie să permită accesul și în condiții meteo dificile și să ofere condiții sanitare civilizate.
Regulamentul de pescuit. Faptul că lacurile sunt balastiere cu zone abrazive formate din pietre sau scoici implica un regulament adaptat pentru acest profil. Am încurajat pescuitul plantat și am impus folosirea firelor groase, cu linie principală de minim 0,40mm și înaintaș de minim 0,60mm. Ambele idei erau total opuse felului în care se pescuia pe alte lacuri, pe care nu existau restricții legate de fire, iar pescuitul plantat era interzis sau taxat suplimentar. Am explicat avantajele pescuitului plantat cu fire groase în mai multe rânduri, iar explicația cea mai detaliată e aici: Fire mono pentru pescuitul plantat. În anii următori, pescuitul plantat ca stil promovat (sau impus) de administrație și folosirea firelor groase au fost adoptate și de alte lacuri. De reținut: regulamentul trebuie să rezolve protecția peștelui și problemele specifice lacului.
Fotografiile cu capturi. Am introdus la Varlaam un sistem prin care toți crapii mari sunt cântăriți și fotografiați de administratori. Administratorul se asigură că peștele e manevrat corect, face cântărirea peștelui și fotografia oficială și înregistrează captura în evidențele lacului. Sunt lucruri care contribuie la protecția peștelui și dau credibilitate capturii. Pescarii primesc un ajutor (care pentru unii e foarte util pentru că n-au mai avut de-a face cu crapi mari) și o fotografie corectă. De reținut: a lăsa manevrarea, cântărirea și fotografierea capturilor mari doar pe seama pescarilor e o greșeală.
Absența concursurilor. După ce am pescuit pe lacuri pe care se organizau concursuri și am văzut ce lăsau concursurile în urma lor, am ajuns să le consider dezavantajoase pentru lacuri și pentru pești. Nu contest că sunt o formă de afirmare a priceperii pescărești sau un mijloc de a face reclamă unui lac. Vin însă la pachet cu multe inconveniente. La Varlaam, am decis să nu organizăm concursuri la crap, pentru că impactul lor asupra peștilor și asupra lacului nu justifica avantajele comerciale.
Promovarea lacurilor. Încă de la deschidere, am publicat fotografiile cu capturi pe pagina de Facebook Lacul Varlaam. Pescarii și-au putut face o idee despre populația de crap, iar clienții lacurilor au început să urmărească anumiți crapi pe care voiau să-i prindă. O evidență a tuturor capturilor îți permite să vezi frecvența cu care se prinde un pește și perioadele cele mai bune. Am introdus grafica pe fotografii (cu numele lacului, numele pescarului și greutatea peștelui) pentru a le da o notă distinctă. Mă bucur să văd cât de răspândită a devenit această practică pe lacuri din toată țara. Alte forme de promovare au fost articolele și filmele despre pescuitul la Varlaam. Promovarea s-a făcut continuu. Efectul oricărei forme de promovare e temporar, de aici necesitatea ca lacurile să fie promovate constant. De reținut: promovarea e o funcție permanentă a administrării.
După mai bine de zece ani, multe lucruri pe care le-am preluat din cultura engleză de administrare și le-am aplicat la Varlaam au dat rezultate și au contribuit la formarea unei culturi proprii, care se vede acum și pe alte lacuri. Alte lacuri, la rândul lor, au îmbogățit-o cu proceduri mai eficiente și facilități mai bune.
Peștele e pe primul plan, nu clientul. Un lac comercial există pentru clienți, dar dacă pui clientul înaintea peștelui, în timp distrugi produsul pe care îl vinzi.
Vlad Pavlovici
Poate cel mai mare progres pe care l-am observat pe mai multe lacuri (Iannis, Orlat, Horgești) în ultimii ani a fost grija pentru protecția peștelui. Peștele e pe primul plan, nu clientul. Un lac comercial există pentru clienți, dar dacă pui clientul înaintea peștelui, în timp distrugi produsul pe care îl vinzi. Procedurile și regulamentele sunt gândite nu în funcție de cât de comode sunt pentru pescar sau cât de profitabile sunt pentru lac, ci în funcție de cât de bine sunt protejați peștii. E o schimbare majoră.
Pe toate aceste lacuri, sunt sigur că și pe altele, sunt oameni care au deprins meseria de administrator din practică și au ajuns să o facă bine. Încă nu avem un sistem de pregătire comparabil cu cel britanic, dar am progresat învățând unii de la alții. Și asta e una dintre cele mai importante schimbări. Rezultatele celor cinci-zece ani necesari pentru a învăța meseria, despre care vorbește Danny Fairbrass, încep să se vadă.
