În pescuitul crapului putem greși în atât de multe moduri, încât probabilitatea să nu prindem nimic este mult mai mare decât să prindem. Din acest motiv, de multe ori dăm vina pe ghinion. Pescuim prea aproape sau prea departe. Prea în stânga sau prea în dreapta. Avem montura la apă prea adâncă sau prea mică. Nădim prea mult sau prea puțin. Nu folosim nada potrivită. Momeala nu este poziționată unde trebuie față de nadă. N-am ales momeala sau montura potrivită. În loc să fie atras de culoarea momelii, crapul s-a speriat. Am recuperat montura ca s-o reîmprospătăm fix când veniseră crapii. Am lăsat montura prea mult în poziție, peștii mici morfolind momeala și cârligul frecându-se pe substrat până s-a tocit cât să nu mai înțepe când crapul aspiră momeala. Renunțăm prea devreme sau prea târziu la locurile care n-au dat pește. Toate acestea sunt alegeri corecte sau greșite în funcție de context, de profilul lacului, de momentul și durata partidei, de stand, de vreme și de informațiile proaspete pe care le avem. Insist pe cuvântul context, deoarece atunci când întrebăm administratorii lacului sau pescarii, s-ar putea să primim recomandări și sfaturi contradictorii. Scoțând din calcul că ne-ar fi mințit cineva, deși contradictorii, toate informațiile sunt corecte, dacă ne gândim că fiecare dintre cei cu care am vorbit a avut alt context. Un pescar a prins bine pe apă adâncă, altul pe apă mică. Cineva a prins cu multă nadă, altcineva cu puțină. Unul cu boilies, altul cu semințe sau amestec de nădire. La momeală scufundătoare, snowman, wafter sau pop-up. Nu mai zic că au pescuit pe standuri diferite și poate chiar perioade diferite.
Iannis este unul dintre lacurile unde am beneficiat de o varietate de informații la fiecare dintre cele trei partide, ultima în această toamnă, în perioada 12-19 octombrie. La fel ca la partidele anterioare, am pescuit împreună cu Vlad Pavlovici, cu două seturi de patru lansete, pe două standuri vecine, 4 și 5. Dacă nu mă înșel, este aceeași zonă unde am pescuit în urmă cu un an, doar că atunci standurile aveau altă numerotare.
De această dată, un element de noutate și comun mai multor recomandări a fost folosirea viermușilor atât ca nadă, cât și la cârlig, înșirați pe ață dentară sau bait floss, care e o ață dentară fără substanțe impregnate. Pe Iannis este permisă folosirea nadei vii. Alte lacuri unde am mai pescuit, în România sau peste graniță, nu permit nada vie, așa că, urma să experimentez ceva nou. Interesant și oarecum surprinzător mi s-a părut recomandarea, până la insistență, să nădim cu viermușii vii, nu opăriți, morți, așa cum procedează pescarii de staționar și feeder. Practic, se demontau toate argumentele pentru care pescarii de staționar opăresc viermii pentru nădire: să nu se îngroape în substrat și să fie găsiți mai ușor de pești, textură mai moale și reducerea secreției de amoniac, care ar putea reduce atractivitatea nadei. Am fost asigurați că, și dacă se îngroapă în substrat, crapii îi vor găsi. N-am nicio îndoială în această privință, deoarece crapii sunt “proiectați” să scormonească adânc în mâl după hrană. Totuși, nu-mi era clar ce semnale chimice de atracție ar putea transmite viermușii vii, mai ales dacă intrau în substrat.
Interesant și oarecum surprinzător mi s-a părut recomandarea, până la insistență, să nădim cu viermușii vii, nu opăriți, morți, așa cum procedează pescarii de staționar și feeder.
Din moment ce mai mulți pescari, care au avut rezultate bune, ne-au spus să folosim viermuși și fiind deschiși la a experimenta lucruri noi, nu strica să încercăm. Viermușii erau elementul comun recomandărilor. În rest, indicațiile sau contraindicațiile variau: nu pescui între insule, pescuiește în fața platourilor, cel mai bine am prins între platouri, du-te pe apă adâncă, nu da nadă multă, nădește mult ș.a.m.d. Am intrat pe apă urmând să aleg cele opt locuri de start în funcție de ce vedeam pe sonar – vizualizarea SideImaging (15m în stânga și, respecitv dreapta sondei) – și având în minte informațiile primite. Pești am văzut doar în zona dintre platouri și insule. Cu toate că nimeni nu-mi recomandase această zonă, n-am putut să ignor prezența peștilor. Unul dintre avantajele pescuitului în echipă e că, având opt lansete, poți experimenta de două ori mai multe lucruri decât dacă ai pescui singur, cu patru lansete. Astfel, am ales adâncimi și locuri diferite, în relație cu structurile fiecărui stand. Ideea de bază era diversitatea, să avem monturi în cât mai multe locuri și adâncimi și, în funcție de răspunsul peștilor, să mutăm lansetele pentru a obține trăsături pe toate.
Unul dintre avantajele pescuitului în echipă e că, având opt lansete, poți experimenta de două ori mai multe lucruri decât dacă ai pescui singur, cu patru lansete.
La fel ca pe alte lacuri cu adâncimi variate, și la Iannis adâncimea este elementul decisiv al localizării. Însă, mai este ceva, un fenomen pe care l-am întâlnit doar aici, despre care am vorbit și în alte articole. Pe alte lacuri, dacă am plasat monturile în zonele unde am văzut pești pe sonar, am avut trăsături, mai devreme sau mai târziu, de regulă, destul de repede după momentul plantării. La Iannis, cele două partide anterioare mi-au arătat că n-am făcut bine ducându-mă după pești, deoarece, chiar dacă inițial poți prinde câțiva, ulterior se vor depărta și, dacă tot insiști, riști să-i trimiți din zona de pescuit accesibilă și să-ți compromiți partida.
Cât privește nada, am avut un amestec format din boilies Peppered Squid, pelete Coppens, cu care sunt furajați crapii, mix de semințe și viermuși. La cârlig, pe toate opt lansetele, a fost un pop-up Hit N Run galben de 12mm și vreo 20 de viermuși legați cu bait floss. Astfel, ansamblul pop-up-viermuși stătea ca un wafter. Primul crap, un comun de 17kg, a venit duminică dimineața, pe Standul 4, după aproximativ 12 ore de la plantare. Următorul, un ciortan de vreo 3kg, pe Standul 5, duminică seara. Primul crap notabil, un comun de 25,6kg, a venit pe Standul 5, luni după-amiază, după 47 de ore de la începutul partidei. Pe lângă cei trei crapi, în primele 48 de ore am mai prins, pe ambele standuri, plătici mari și somni de aproximativ 2kg. În acest timp, văzând că peștii la care speram întârzie să apară, am căutat alte locuri (adâncimi și poziții) și am testat diverse nade și momeli. Am nădit doar cu mixul de semințe. Doar cu semințe + pelete. Doar cu boilies, pelete și viermuși. La cârlig am încercat cu alune tigrate și cu wafter fără viermuși. Când ai opt lansete, e simplu să faci teste și pe baza rezultatelor să schimbi sau nu.
Analizând jurnalul partidei de până la acel moment, am văzut că cele mai multe trăsături, crapi sau altceva, au venit pe monturile aflate pe apă de 2,8m. Astfel, am luat decizia să mutăm toate lansetele pe apă adâncă. Toate erau cam la aceeași adâncime, 2,8m – 3m, aproximativ în line. După această mutare, s-a schimbat semnificativ desfășurarea partidei. Șase dintre cele opt lansete, respectiv lansetele 2-4 de pe fiecare stand, au dat pești în mod constant. Cum lansetele nr. 1 de pe cele două standuri nu produceau, cu toate că erau la aceeași adâncime și distanță față de mal ca restul lansetelor, am mutat lansetele nr. 1 în locul lansetelor nr. 2, iar pe 2 și 3 le-am deplasat mai la dreapta, spre lanseta nr. 4, care a rămas pe loc. Distanța dintre lansete era cam aceeași. Noile locuri le-am ales direct pe sonar. Nu era necesar să intru pe apă, deoarece scanasem deja zona și știam că nu sunt diferențe de nivel și de substrat. După această mutare, au început prezentările și pe lansetele nr. 1, în special pe cea de pe standul 5. Am căutat o explicație pentru care pe lansetele nr. 1, aflate anterior ceva mai la stânga, la aceeași adâncime, pe același substrat și la aceeași distanță de mal, n-am avut nicio prezentare, dar n-am găsit una care să mă mulțumească. Important era că, în urma mutării, s-au activat.
Perioada de vârf a fost joi după prânz, când pe Standul 5 am prins în două ore patru comuni, dintre care trei peste 20kg și unul de 19,4kg. Crapii au venit pe lansete diferite.
Au urmat trei zile foarte productive, cu mulți crapi. Perioada de vârf a fost joi după prânz, când pe Standul 5 am prins în două ore patru comuni, dintre care trei peste 20kg și unul de 19,4kg. Crapii au venit pe lansete diferite. Tot pe Standul 5, în aceeași după-amiază, a mai fost încă un comun de 20kg+. În acest timp, Standul 4 n-a mai dat niciun pește. Pe de-o parte, aș putea spune că a fost rău, dar pe de altă parte, dacă am fi avut aceeași frecvență și acolo, chiar și doi pescari fiind, n-am fi făcut față. Odată cu lăsarea serii, pe ambele standuri trăsăturile de crap au fost înlocuite de somni, de aceeași talie ca și până atunci. Asta era, cel mai probabil, o consecință a faptului că nu mai erau crapii în zonă. În ziua următoare, vineri, s-a adeverit bănuiala, deoarece n-am mai prins niciun crap. Mai mult, nici alte trăsături n-au mai fost. Vineri dimineața am avut de ales între a căuta alte locuri sau a rămâne cu lansetele în poziție, în speranța că vor reveni crapii. N-au mai revenit, dovedindu-mi încă o dată că lenea este unul dintre cei mai mari dușmani ai pescarului. E drept, n-aveam garanția că mutând lansetele este decizia corectă, dar am fi putut face asta doar pe patru lansete. Și ca să fiu sincer până la capăt, lenea a fost amplificată de faptul că eram deja “cu sacii-n căruță”. După 37 de crapi prinși (32 comuni și 5 oglinzi), dintre care 11 peste 20kg, și când mai ai doar 24 de ore de pescuit, expresia “meciul se joacă până la ultimul fluier al arbitrului” capătă o altă semnificație. Ca în viață, când cele mai multe regrete sunt față de ce n-am făcut, revăzând filmul partidei, acum îmi pare rău că n-am mutat lansetele, măcar pe unul dintre standuri.
După 37 de crapi prinși (32 comuni și 5 oglinzi), dintre care 11 peste 20kg, și când mai ai doar 24 de ore de pescuit, expresia “meciul se joacă până la ultimul fluier al arbitrului” capătă o altă semnificație.
O întrebare care m-a frământat în timpul partidei și care continuă să mă preocupe, mai ales că observ din ce în ce mai mulți pescari care folosesc sau sunt tentați să folosească nadă vie, este dacă viermușii din nadă și de la cârlig au reprezentat secretul succesului acestei partide. Realist și rațional, după o singură partidă, chiar dacă a durat o săptămână, pe un singur lac, nu poți trage concluzii cu valabilitate generală. Apoi, analizând jurnalele partidelor din 2023 și 2024, când am pescuit aceeași zonă, am prins mai bine când n-am folosit viermuși. În partida din 2023 am avut 61 de crapi, dintre care 10 de 20kg+. Chiar dacă din ce în ce mai mulți pescari, dacă nu chiar toți, care vin acum la Iannis folosesc viermuși, nu putem spune că aceasta este rețeta succesului garantat.
Fac o paralelă aducându-mi aminte de o discuție pe care am avut-o cu Cristi Deme, proprietarul lacului, la prima partidă pe Iannis. Standul pe care am pescuit era, conform statisticilor din anii trecuți, cel mai slab. Cu toate astea, am prins foarte bine. Îi spuneam atunci lui Cristi că o posibilă explicație foarte simplă pentru care standurile din mijlocul lacului sunt cele mai productive este că sunt cele mai pescuite. Standurile pe care pescarii petrec cele mai multe ore e firesc să dea cei mai mulți pești de pe lac. Cum au ajuns să fie cele mai pescuite? Datorită rezultatelor, rezultate care sunt influențate și de experiența, inspirația și norocul pescarului. E cauză-efect: standurile pescuite dau pește, tocmai fiindcă sunt pescuite sau, invers, standurile nepescuite vor rămâne nepescuite. A prins cineva bine pe standul X, va dori și altcineva acel stand și, cel mai probabil, va prinde. Asta, și pentru că lacul Iannis are o densitate mare de crapi mari și este echilibrat ca profil, cu același substrat, aceleași adâncimi și tip de structuri pe fiecare stand. Apropo de noroc și capturile capitale la care sperăm când venim la Iannis, până când va găsi cineva o metodă prin care să prindem, de exemplu, doar crapii de 25kg+, șansa are rolul său în desfășurarea partidei. Dacă vrem să rămânem onești față de noi înșine, norocul nu ne face pescari mai buni, ci doar pescari mai norocoși.
Întorcându-mă la viermuși, este posibil ca explicațiile pentru creșterea în popularitate să se datoreze succesului inițial al unui pescar care s-a propagat și amplificat cu fiecare pescar care a pescuit cu viermuși și a prins bine. Una dintre întrebările comune este “la ce-ai prins?”. Dacă un pescar care a prins bine îți spune că a dat cu viermuși, ești tentat să folosești și tu. Dacă mai mulți care au prins bine au pescuit cu viermuși, te conving să dai și tu cu viermuși. Mai mult, dacă cineva care a nădit cu viermuși a avut rezultate foarte bune și vecinii de stand n-au prins, este și mai mare mare impactul. S-a dus vorba și, fiind o abordare diferită, din ce în ce mai mulți au început să pescuiască cu nadă vie. Când se ajunge, dacă nu s-o fi ajuns deja, în punctul în care toți pescarii să nădească cu viermuși, întrebarea “cu ce să nădesc?” va avea un răspuns rapid și evident. Totuși, indiferent de nadele și momelile folosite, putem afirma cu certitudine, lăsând deoparte afinitățile noastre cu un brand sau altul, că nada sau momeala respectivă a fost elementul determinant? Ce facem, renunțăm la boilies și semințe? Am avut și eu partide, pe diverse lacuri, în care am prins mai bine sau mult mai bine decât vecinii de stand sau în care vecinii de stand au prins mai bine decât mine. În niciunul dintre cazuri nu s-au folosit viermuși. Orice nadă care conține ingrediente de atracție și nutriție pentru crap poate avea rezultate mai bune sau mai puțin bune în funcție de context. Dacă viermușii sau orice altă nadă ar prinde cel mai bine tot timpul pe orice lac, toți am pescui cu aceleași lucruri.
Închei cu ceea ce sper să rămână în mintea celor care au citit acest articol. Văzând pletora de capturi de pe pagina de Facebook a lacului, suntem tentați să credem că la Iannis se prinde oricum și din orice poziție. Cele trei partide mi-au arătat că nu este chiar așa simplu cum pare și că poți greși foarte ușor, ajungând să smulgi înfrângerea din ghearele victoriei. Chiar dacă, trâgând linie, partida a fost bună, rezultatele n-au venit de la sine. Am avut ferestre de zeci de ore în care simțeam că nici Vlad, nici eu nu-i dăm de cap. Ne treceau prin minte fel de fel de idei, crescând, de la o oră la alta, riscul de a aluneca pe spirala disperării, care ne-ar duce din greșeală în greșeală. Și cum să nu te apuce disperarea, ca să nu zic nebunia, când știi că lacul e plin de pești mari și foarte mari și tu te uiți la lansete? Așa că, rețineți: nu e simplu la Iannis!
Nu e simplu, dar e frumos. Lacul arată din ce în ce mai bine. De la an la an, verdele stăpânește câmpul vizual. Stuful și copacii sunt mai mari. Iarba este acum peste tot. Noile cabane se integrează bine în peisaj și oferă un plus de confort pe care l-am apreciat pe deplin, în special în zilele friguroase. Atmosfera s-a schimbat radical în bine prin reducerea numărului de standuri și renunțarea la pescuitul lansat. Pe lângă că pescarii au acum mai multă intimitate, au și mai multă liniște, prin faptul că nu se mai nădește zi-lumină cu Spomb-urile pe toate standurile. Nu mai spun că pescuitul plantat protejează mai bine peștii. La partidele memorabile pe care le-am avut au contribuit semnificativ și oamenii de acolo care, în frunte cu Cristi Deme, sunt primitori și dornici să te ajute să ai rezultate cât mai bune, o experiență de care să-ți aduci aminte cu plăcere și pe care să dorești s-o repeți. Ca să faci din nimic un lac ca Iannis e nevoie de bani, dar și de oameni de calitate, cu viziune, răbdare, perseverență, pricepere și pasiune, care știu că lucrurile bune nu se întâmplă peste noapte. Se spune că “oamenii sfințesc locul”. Iannis a devenit un loc sfânt pentru pescarii de crap.
