Alegerea standului
Timp de câteva ore, cât a durat drumul până pe lacul Horgești, nu-mi ieșea din minte „la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Dar mă consolam cu „pomul bun după roade se cunoaște”, știind că „roadele” depind într-o mare măsură de pescar. Din propria experiență mai știu și că mirajul standului bun, care ne rezolvă partida, este o capcană în care putem cădea ușor. Vedem sau auzim că pe un stand s-au prins mulți crapi mari, dar nu știm nimic despre pescarii care au pescuit pe acel stand și n-au prins nimic sau au prins doar câțiva crapi mici. Nici despre cei care au prins nu știm cum au pescuit, ce locuri au ales, cât de des au reîmprospătat monturile, cât de des au schimbat locurile, ce nadă au avut și cât au nădit, ce monturi și momeli au folosit etc. Da, putem obține informații utile de la cei care au pescuit acolo și de la administratorii lacului, Marius Chiper și Mișu Simion fiind deschiși să ne ajute, dar cât din ce-am aflat mai este valid la momentul partidei noastre? Vom prinde și noi din groapă, de pe platoul de lângă groapă, din malul din dreapta – „la lut”, din zona balizelor sau locul de la dig cu dala diferită? Vom prinde și noi nădind cu boilies fishmeal, birdfood sau semințe și având momeli scufundătoare, snowman, wafter sau pop-up? Fiind conștient de nenumăratele variabile, am ales Standul 17 mai mult pentru că nu mai pescuisem acolo, nu pentru „garanția” unor capturi de poză. În funcție de comportamentul crapilor și intuiția pescarului, orice stand poate fi „pentru unii mumă, pentru alții ciumă”. Am spus intuiție, nu noroc, deoarece intuiția este dată de experiența și inteligența pescarului. Asta nu înseamnă că scot norocul din discuție. Între a avea în cârlig un nou record personal sau un crap „oarecare”, norocul joacă rolul său.
Fiind conștient de nenumăratele variabile, am ales Standul 17 mai mult pentru că nu mai pescuisem acolo, nu pentru „garanția” unor capturi de poză.
Victor Costache
Norocul nu este punctul meu forte. Din acest motiv, încerc să înțeleg cât mai multe despre fiziologia și morfologia crapului, despre monturi, nade și momeli și să „citesc” cât mai bine contextul în care pescuiesc la acel moment, pentru a lua deciziile pe care le consider cele mai potrivite. Prin context mă refer la profilul lacului și condițiile specifice, cum ar fi perioada din an, adâncimea și temperatura apei, presiunea atmosferică, structurile și substratul zonei unde pescuiesc, prezența sau lipsa peștilor pe sonar etc. Obiectivul principal este să aduc cât mai mulți pești în minciog, în ideea că un număr mai mare de capturi crește șansele să apară și exemplare mari. De cele mai multe ori funcționează, dar au fost și cazuri, inclusiv la Horgești, când am prins zeci de pești, dar niciunul de poză – la Horgești se fotografiază doar crapii mai mari de 15 kg. Lucrurile sunt relativ simple pentru a avea cât mai multe driluri: plasezi monturile în zonele unde vezi pești pe sonar sau unde crezi că vor circula, nădești pentru a atrage crapii și speri că montura va funcționa, cârligul fixându-se în gura crapului când va aspira nada și momeala. Asta e teoria. În practică, nu toate nadele, momelile și monturile sunt la fel. Nu mai zic că nădind prea mult sau prea puțin riscăm să ne reducem semnificativ șansele. Oricum, indiferent de calitatea nadei folosite și indiferent de cantitatea aruncată în apă în zona digului, să nu ne așteptăm că vom „chema” peștii aflați în capătul celălalt al lacului.
La Horgești, oriunde am pescuit, substratul mâlos e plin de hrană naturală. Din acest motiv, consider că abordarea corectă este folosirea cantităților mici de nadă în zona monturii. Având ce mânca, e de presupus că peștii sunt cu „burta plină” mai tot timpul. Dacă montura se află în mijlocul unei zone extinse cu nadă abundentă, e posibil ca peștii să se sature până ajung la momeală și să nu mai aspire cârligul. Nu spun că nada puțină și concentrată este rețeta sigură. Se poate să vină unul sau mai mulți crapi sau alți pești care mănâncă puțina nadă fără să aspire cârligul. Sau îl aspiră, dar nu se înțeapă. Sau nici măcar nu se ating de nadă, doar o dispersează pe substrat când dau din coadă și aripioare în apropierea monturii. În oricare dintre cazuri, rezultatul este același: nu mai avem nadă în zona cârligului, singurul element de atracție rămânând momeala. Mai sunt și alte variabile de luat în calcul. Hrana naturală nu este inepuizabilă și e nevoie de timp pentru a se reface. Dacă o singură zonă a lacului ar putea asigura în permanență necesarul nutritiv pentru toată populația piscicolă, s-ar prinde pește doar acolo. Pe lângă asta, în lac sunt specii și generații diferite de pești, ceea ce înseamnă că nu toți se hrănesc la fel și în același timp. De reținut că toate acestea sunt presupuneri, chiar dacă se bazează pe informații și experiență. Ce se întâmplă la fiecare montură putem ști cu siguranță doar având camere video subacvatice.
La Horgești, oriunde am pescuit, substratul mâlos e plin de hrană naturală. Din acest motiv, consider că abordarea corectă este folosirea cantităților mici de nadă în zona monturii.
Victor Costache
Nade și momeli
Multitudinea de incertitudini dă frumusețe pescuitului. Deși îmi doresc ca la fiecare partidă, dacă se poate, să-mi depășesc recordul personal, pasiunea pentru pescuit n-ar mai fi aceeași, dacă s-ar rezuma la câteva decizii sigure. Asta pentru că pescuiesc pentru mine. În schimb, dacă aș pescui pentru publicul meu sau pentru sponsori, aș avea „securea deasupra capului”. Cei care m-ar urmări pe rețele sociale sau cei care m-ar plăti vor să vadă pești. Oricine se „pricepe” să nu prindă, dar pe cine ar interesa un articol despre o strategie sau o montură care n-a prins niciun pește? Cine ar vrea să încerce o nadă sau o momeală neînsoțită de unul sau mai mulți crapi? Apropo, de data asta am nădit exclusiv cu Peppered Squid de 20 mm și 15 mm, întregi și tăiate pe jumătate. Prefer să am mai multe mărimi, întregi și tăiate, pentru ca semnalele chimice de atracție ale boiliesurilor să fie diferite ca intensitate și durată. La cârlig am început cu wafter pe toate patru monturile: pe două Forgotten Flavours (Milky Ice Cream și Monster Pursuit), iar pe celelalte două Dynamite Baits (Ian Russell Choccy Malt și N-Ticers Shellfish).
De regulă, pornesc cu momeli critic echilibrate, deoarece prefer abordarea „cea mai echilibrată”, nici scufundătoare, nici pop-up. Totodată, pentru confortul psihic, doresc să reduc pe cât posibil numărul deciziilor luate la startul partidei. În marea de incertitudine, măcar tipul momelilor să fie dinainte stabilit. Am o săptămână la dispoziție să încerc diverse momeli (flotabilitate, culori, arome, dimensiuni), atunci când rezultatele întârzie și simt că schimbarea corectă este la cârlig. Adevărul este că n-am adunat suficiente informații de-a lungul timpului, fie din experiența proprie, fie din relatările altor pescari, care să mă convingă că o anumită prezentare, aromă, culoare sau mărime a momelii este „cea mai câștigătoare”.
Tot șapte zile am și pentru alegerea și schimbarea locurilor, doar că cele patru locuri inițiale, dacă nu am motiv să mă grăbesc (de exemplu, se anunță furtună), le aleg doar după ce am sondat cu markerul (când pescuiesc lansat) sau după ce am scanat zona de pescuit cu sonarul. Chiar și pe standurile unde am mai pescuit și am hartă batimetrică folosesc sonarul, deoarece vreau să știu dacă și unde sunt pești. În procesul de căutare a crapilor, sonarul construiește harta cu structurile și duritatea substratului. Dacă văd peștii pe sonar, alegerea locurilor e simplă. Dar dacă nu-i văd, voi decide în funcție de poziție, adâncime, structuri și duritatea substratului.
Alegerea locurilor
Lacul Horgești nu are nici structuri evidente, nici adâncimi variate, iar substratul este mâlos peste tot. În teorie, aceste particularități simplifică alegerea locurilor de pescuit. În practică, am constatat că nu prinzi de oriunde. După ce am baleiat toată zona, am decis ca lanseta cea mai din dreapta, a patra, să o duc în lungul malului, puțin mai sus de locul numit „la lut” și puțin mai în larg, pe apă de 1,4 m. Doar acolo văzusem mai mulți pești la un loc. În rest, doar câte un exemplar ici-colo, probabil în trecere. Pe lângă că siluetele (umbrele) peștilor apar clar pe ecran, un alt avantaj al vizualizării Side Imaging este că-i vezi de la distanță. Nu trebuie să fii deasupra lor cu barca și sonarul, cum este în cazul vizualizărilor Standard și Down Imaging. Chiar dacă voi duce montura cu navomodelul, evit să plantez chiar între peștii văzuți pe sonar. Din experiență am învățat că nu e bine să mă duc „peste ei”, făcându-i să plece din zonă. A treia montură am poziționat-o pe apă de 2m, în apropierea gropii, ușor stânga de centrul acesteia. Zona din jurul gropii mi s-a părut cea cu potențialul cel mai mare, așa că montura lansetei numărul doi a ajuns pe apă de 2,2m, în stânga gropii, pe o direcție aproape paralelă cu digul. Cu prima lansetă m-am dus cel mai sus, în apropierea digului, într-o zonă recomandată de Mișu, tot pe apă de 2,2m. De regulă, nu am trăsături în primele 12-24 de ore, indiferent de lac sau stand. Ori așa „mi-e norocul”, ori are legătură cu „deranjul” pe care îl fac când mă plimb cu barca și motorul electric pentru a scana toată zona cu sonarul. Adevărul este că după drumul de câteva ore până la Horgești și efortul cu instalarea, nu mă supăr dacă prima noapte este fără activitate. Nu-i grabă, urmează șase zile pline de pescuit.
Lacul Horgești nu are nici structuri evidente, nici adâncimi variate, iar substratul este mâlos peste tot. În teorie, aceste particularități simplifică alegerea locurilor de pescuit. În practică, am constatat că nu prinzi de oriunde.
Victor Costache
Capturile partidei
Am apreciat că peștii au fost „civilizați” și m-au lăsat să dorm. Primul crap, un comun de fix 18kg, a venit de pe lanseta numărul 1, luni dimineața. Până a ajuns Mișu pentru poză am replantat lanseta, în ideea că s-ar putea să mai fie și alți crapi în zonă. În mai multe filmări subacvatice am văzut cum crapii se deplasează în grup și, în ciuda agitației făcute de peștele înțepat, ceilalți rămân în zonă, dacă încă există nadă să-i țină acolo. Următoarea trăsătură a fost imediat după prânz, un crap comun de 16,4kg de pe lanseta cea mai din dreapta. Mă așteptam să prind de acolo, că-i văzusem pe sonar, dar având în vedere că trecuseră mai mult de 12 ore de când plantasem, înclin să cred că, mai degrabă, a fost o întâmplare decât relație directă cauză-efect. Cu toate că, revăzând jurnalul partidei, peste jumătate din peștii prinși au fost pe acea lansetă. În aceeași zi, când s-a lăsat seara, de pe lanseta numărul 2 a venit primul crap 20kg+, un comun de 24kg. După doi pești „nepunctabili” de pe a patra lansetă, ambii în ziua de marți, tot de acolo a venit un crap comun de 23,8kg. Era trecut de miezul nopții, miercuri spre joi. În timp ce pregăteam ședința foto cu Mișu, lanseta a treia a dat cel mai mare pește al partidei, un crap comun de 25,4kg. Am fotografiat ambele capturi și am replantat cele două lansete. Era 4 dimineața. Până s-a dus adrenalina și m-am liniștit, începuse deja să se lumineze. Joi spre seară am prins și o oglindă de 21,3kg, singura din această partidă. N-am mai avut nicio trăsătură până sâmbătă după-amiază, când am prins ultimul crap comun al partidei. A venit pe a doua lansetă și a cântărit 17,4kg.
Privind numărul crapilor mari, pe Standul 17 am avut cea mai bună partidă din cei cinci ani de când pescuiesc la Horgești. Totuși, dacă mă raportez la numărul total de pești, a fost cea mai slabă, ținând cont că în partidele anterioare media este de 15 capturi. Nu am motive să cred că peștii mari sunt cantonați doar la dig. Partidele anterioare mi-au arătat că pești mari se pot prinde în orice zonă a lacului, atât în deltă, cât și pe mijloc. Mai mult, exceptând lanseta numărul 4, care a dat cei mai mulți pești, pe celelalte trei le-am repoziționat zilnic, schimbând inclusiv prezentarea, fie cu momeli scufundătoare, fie cu pop-up-uri. Deși sunt puține capturi pentru a trage concluzii valide statistic, am prins din toate zonele. Nu am motive să cred că Peppered Squid este „nada pentru pește mare”. Tot la Horgești, pe alt stand, am prins mulți pești mici cu aceeași nadă. Crapi mari am prins și cu The Source sau Complex-T. Dacă ar exista o nadă dedicată exclusiv exemplarelor capitale, toți pescarii care urmăresc trofee ar folosi-o. Nu am motive să cred că am făcut ceva special pentru a prinde patru crapi de peste 20kg. Dacă ar exista o strategie pentru pește mare, am pescui toți la fel. Nu am motive să cred că modificările pe care le-am adus monturilor CostaRig și CostaUp, ajungând la a doua generație, au influențat în vreun fel rezultatul. Mai ales că nu sunt schimbări în mecanica monturilor, ci doar în construcție, care îmi permit mai multă flexibilitate și ușurință în utilizare.
Evoluția monturilor
De ce CostaRig V2 și CostaUp V2, din moment ce eram mulțumit de rezultate? Mulțumirea vine, pe de o parte, din certitudine și, pe de altă parte, din încredere. Certitudinea că nu am pierdut pești în dril și încrederea că – pe baza analizelor și testelor „pe uscat”, înțelegerii mecanicii monturilor și modului de hrănire a crapilor – peștii care aspiră oricare dintre aceste monturi se și înțeapă. Încrederea e bună, dar fără filmări subacvatice și un număr de crapi relevant din punct de vedere statistic care au aspirat montura și s-au înțepat, nu știu cât de eficiente sunt monturile pe care le folosesc. Pot rezuma ideea din spatele V2 prin „montura din prefabricate”. Practic, am obținut o montură pe care o construiesc rapid din componente pregătite dinaintea partidei: secțiuni rigide (boom), cârlige de diferite mărimi legate, diverse sisteme de atașare a momelii și opritoare de cârlig (hook beads). Cu excepția cârligului, pe care îl înlocuiesc când consider că nu mai este suficient de ascuțit fie după captură, fie după recuperare, toate celelalte prefabricate sunt reutilizabile.
Un alt avantaj important este că pot modifica imediat montura așa cum doresc, fără să leg alte cârlige. Prin simpla conectare „buclă prin buclă”, schimb rapid cârligul cu unul mai mare sau mai mic. Am pregătite fire de păr de lungimi și materiale diferite, pe care le aleg în funcție de distanța dorită între momeală și cârlig și de cât de rigidă sau suplă doresc să fie legătura dintre acestea. În loc de fir de păr, pot folosi șuruburi pentru momeală – cu vârtej, cu anou sau fără – metalice sau din plastic, mai lungi sau mai scurte. Opritorul îl poziționez pe tija cârligului, mai aproape sau mai departe de ochet, în funcție de mobilitatea pe care vreau să o aibă momeala. Diversitatea sistemelor de atașare a momelii îmi permite să aleg soluția optimă pentru wafter sau snowman, știind că momelile critic echilibrate au flotabilități diferite. Șurubul pentru momeală are două avantaje: nu mai consum bait floss și atașez momeala mult mai repede. Bait floss mai folosesc doar în cazul momelilor combinate, cum este snowman, dar și aici am avantajul că le pot pregăti dinainte și doar le atașez cu șurubul de momeală.
Pentru mine, a pescui la Horgești – acest loc special, cu oameni minunați și crapi de pus în ramă – este mai important decât standul pe care pescuiesc. Mă bucur că, odată cu deschiderea autostrăzii A7, voi ajunge mai repede și drumul va fi mai confortabil și mai sigur. De fiecare dată am pescuit acolo unde mi-au recomandat Marius Chiper și Mișu Simion, fără să cer un stand anume. Indiferent unde pescuiesc, îmi doresc să adaug noi fotografii în albumul cu trofee și consider că oricare dintre standuri are potențialul său și propriile particularități. Dacă vântul bate cu putere spre dig sau spre coadă, am șanse mai mari să prind în acele zone, dar rezultate bune pot avea pe orice stand, dacă monturile sunt plasate pe traseele peștilor. Primăvara, când crapii se duc spre deltă să depună, am mai mari șanse să-i prind acolo decât la dig.
Nădind puțin și concentrat, am avut rezultate mai bune decât nădind mult și dispersat. Am avut partide sau perioade în timpul unei partide în care semințele și boiliesurile birdfood au dat mai mulți pești decât boiliesurile fishmeal. Au fost situații când am început să prind după ce am trecut pe pop-up-uri. În toate partidele am avut și ferestre productive, și ferestre de liniște totală. Ploaia și vântul joacă un rol important, dar cred că și deciziile pe care le iau și schimbările pe care le fac pot influența deznodământul. Dacă fereastra favorabilă nu este la începutul partidei, nu am motive de îngrijorare. Am suficient timp într-o săptămână să caut peștii cu sonarul, să schimb locurile, monturile, momelile sau nadele. Speranță există atâta timp cât am o lansetă în apă. Pentru ce se întâmplă în timpul partidei – de ce prind sau nu prind – pot găsi explicații sau ipoteze raționale. Însă ceea ce mă atrage cu adevărat la acest loc e ceva ce nu pot explica în cuvinte. E mai mult decât peștii pe care i-am prins sau îi pot prinde.
