În toamna aceasta, s-au împlinit 15 ani de când am început să pescuiesc la Horgești. Am făcut prima mea partidă aici la începutul lui octombrie 2011. Pe vremea aceea, Horgești era unul dintre puținele lacuri din țară cu crapi mari. În 2011, un crap de 15kg era considerat mare, iar unul de 20kg era un trofeu cu care nu mulți pescari reușeau să se întâlnească. Densitatea de crap era însă mică. Raportat la suprafața lacului, erau doar cinci crapi de peste 10kg la hectar, ceea ce explică de ce peștii mari nu erau ușor de prins. Impresia pe care mi-a lăsat-o atunci lacul este valabilă și acum. Horgești e un lac atrăgător prin peisaj și prin atmosferă, prin dimensiunile crapilor și prin gradul de dificultate.
În anumite privințe, lacul s-a schimbat mult în acești 15 ani, iar în altele a rămas la fel. Crapii sunt mai mari, condițiile de pescuit sunt mai bune. Locurile de pescuit erau neamenajate, în timp ce acum sunt mai bine puse la punct, iar unele standuri au și cabane. Ce nu s-a schimbat e faptul că lacul a rămas dificil, poate mai mult decât în trecut pentru că e mai aglomerat. Dificultatea e una dintre calitățile lui.
Locurile de pescuit
În primele partide făcute la Horgești, am învățat câteva lucruri care sunt relevante și astăzi. Cel mai important ține de alegerea locului de pescuit. În trecut, se pescuia doar pe malul cu cabana administrației, iar locurile cele mai căutate erau cele de „la pietre”, numite după niște pietre mari rămase dintr-un pod vechi, nu departe de dig. Pietrele există și astăzi, dar într-o configurație diferită de cea din 2011, când nivelul lacului era mai scăzut. Pescarii încă nu descoperiseră avantajele locurilor de pe malul opus, care e mai retras și mai liniștit și unde mai târziu au fost făcute câteva standuri cu totul deosebite prin frumusețe și dimensiuni. M-am așezat „la pietre” în primele partide, iar informația primită de la cei care cunoșteau lacul a fost că locul e bun, dar peștele e capricios. Poate dura câteva zile până când începe să tragă.
Așa a și fost. Inițial, n-am prins nimic, dar după o zi, două am început să prind. Lucru care părea să confirme ceea ce mi se spusese.
De ce ar avea nevoie crapii de câteva zile ca să mănânce nada pe care le-o dai? Explicația e simplă: pentru că peștii nu sunt acolo.
Vlad Pavlovici
M-am întâlnit și pe alte lacuri cu informația asta, care poate să pară corectă la prima vedere, și întotdeauna m-am întrebat de ce ar avea nevoie crapii de câteva zile ca să mănânce nada pe care le-o dai? Devine mai atractivă? Puțin probabil. De cele mai multe ori, explicația e simplă: pentru că peștii nu sunt acolo. Poți să-i prinzi doar din momentul în care îi ai în față. Nu durează câteva zile ca să răspundă la nadă. Din experiența mea, dacă nădești unde stau și dacă nada e suficient de bună, răspund imediat.
Impactul vântului
Făcusem deja câteva partide la Horgești când am observat că randamentul partidei e legat de vânt (lucru de care nu mi-am dat seama imediat). Începeam să prind după ce vântul începea să bată spre mine. Standurile din capătul cu apă adâncă al lacului, cum e locul de „la pietre”, erau productive când vântul bătea de la nord la sud, cum bate de obicei. Crapii păreau să urmeze direcția vântului dacă vântul era suficient de puternic și dacă bătea suficient de mult. Cum toată lumea voia să stea „la pietre”, influențată de reputația standului, acolo se înregistrau majoritatea capturilor mari, dar asta doar pentru că nu se pescuia pe tot lacul. În realitate, locul cel mai bun nu era „la pietre”. Era acolo unde stătea peștele. Lucru valabil și astăzi.
După ce am înțeles asta, mi-am ales locurile de pescuit în funcție de prognoza meteo și mai ales după cum bătea vântul. Cu ani în urmă, lacul era mai liber decât e acum și puteai să-ți alegi standul la data partidei. N-am mai pescuit „la pietre”, am ales alte locuri. Dacă alegi corect, poți să prinzi imediat, nu e nevoie să aștepți câteva zile. Ideea că peștii nu sunt cantonați într-o zonă (cu excepția sezonului de iarnă), ci se mută în funcție de condițiile meteo pare simplă, dar la Horgești n-a fost evidentă de la bun început.
Am povestit aventurile mele cu localizarea peștilor în două articole publicate în 2012, care au și astăzi o anumită utilitate pentru înțelegerea lacului: Tatiana de la Horgești și Efectul Hilton. Hilton era numele comic dat locului de „la pietre”, care era cel mai confortabil stand de pe lac, dar era și simbolul confortului psihic. Inițial, mi s-a părut că e important să am răbdare pentru că lacul nu oferă capturi la comandă, te obligă să-i accepți dificultatea, după care mi-am dat seama că nu trebuie să aștept peștele, trebuie să-l caut.
Profilul lacului
Pentru cineva care n-a mai pescuit aici, primul lucru care ar trebui înțeles e profilul lacului. E un lac așezat între dealuri și format prin îndiguirea unui pârâu. E orientat de la nord la sud pe direcția vântului dominant. A fost creat ca fermă piscicolă și are apă mică și substrat uniform, ca să poată fi parțial secat pentru năvodire, lucru care se întâmplă anual, spre sfârșitul toamnei. Substratul e mâlos și plin de hrană naturală pentru crap, mai ales chironomide și melci. Densitatea de crap e medie. Horgești n-a fost niciodată carpodrom, iar faptul că densitatea de crap a fost ținută la un nivel mediu a contribuit la dezvoltarea crapilor.
Acest profil face ca lacul să fie dificil din mai multe motive. Având apă mică, e sensibil la schimbările bruște de temperatură, care pot determina peștele să se mute dintr-o parte în alta a lacului sau să nu se hrănească. Fiind un lac bogat în hrană naturală, crapii sunt mai greu de prins. Substratul e plat și, în multe zone, nu are denivelări pe mijlocul apei, deci nu poți să cauți peștele prin raportare la niște structuri. Zona cea mai adâncă a lacului e la dig. În coadă, lacul are o întindere cu apă mică și stuf, ca o microdeltă. Ambele zone pot fi productive în funcție de anotimp și de condițiile meteo, dar rareori sunt productive în același timp. De obicei, crapii sunt ori într-o parte a lacului, ori în cealaltă.
Mărimea crapilor
Lacul Horgești are o colecție substanțială de crapi mari, cu exemplare care trec de 30kg. E interesant cum s-a ajuns aici. Fiind o fermă piscicolă, lacul a fost mult timp populat anual cu ciortan care era un concurent pe hrană pentru crapii de talie medie și mare. Când administrația a renunțat la populările cu ciortan sau le-a redus, crapii au început să crească mai bine. În 2019, capturile de 20kg au început să apară cu regularitate, iar în anii următori crapii cei mai mari au ajuns la 25kg și apoi la 30kg. Cred că factorul-cheie a fost reducerea densității de pește mic.
Privind în urmă, pare o decizie logică. Cu zece ani în urmă, însă, era un act de curaj. Lacul nu avea mulți clienți care să facă partide lungi în căutarea crapilor mari. Cei mai mulți pescari veneau pentru partide scurte, eventual să ia pește acasă, și crapii mici erau pentru ei peștele-țintă. Dacă administrația ar fi populat lacul cu zeci de crapi de dimensiuni mari, probabil că ar fi atras imediat atenția pescarilor de crap din țară și profilul clienților s-ar fi schimbat rapid, dar nu asta s-a întâmplat la Horgești. Ceea ce a făcut administrația a fost să reducă treptat densitatea de pește mic din lac ca să le permită crapilor mari să crească. A fost un proces lent, care a durat mai mulți ani și cu efecte insesizabile pe termen scurt. Primele rezultate au apărut după doi, trei ani.
Pentru pescarii de crap, această politică de dezvoltare nu are numai beneficii, are și dezavantaje, dar beneficiile ar trebui să cântarească mai mult. Dezavantajul unui lac cu crapi mari, hrană naturală din abundență și concurență pe hrană redusă e că peștii sunt mai greu de prins. Mulți pescari vin la Horgești cu speranța că se vor fotografia cu un nou record personal, dar descoperă aici un lac mai complicat decât se așteptau. Peștele nu are nevoie de nada noastră. Nu depinde de ea, își permite să o ignore — și chiar o ignoră de multe ori. Există perioade în care poți să prinzi mai bine decât ți-ai fi imaginat, dar există și perioade în care nu prinzi nimic. Poți avea nu numai zile, ci și partide întregi fără nicio trăsătură. Asta e realitatea lacului și se întâmplă și pe alte lacuri cu crapi mari, bogate în hrană naturală.
Strategia de nădire
Strategia de nădire pe care am folosit-o în primele partide la Horgești era așa-numita „nădire extinsă”. Începeam partida aruncând în jur de 10kg de boiliesuri și pelete mari, cu dizolvare lentă, pe o suprafață cât un teren de fotbal. În colțurile terenului, puneam balize care nu marcau nicio structură, erau doar puncte de reper pentru nădirea extinsă. Lansetele erau plantate pe „farfurii de nadă” în cadrul acestei zone. Lacul fiind destul de liber, nu era nicio problemă să nădești pe suprafețe mari, lucru care astăzi ar fi mai greu de făcut, și eram încă sub impresia faptului că peștii trebuie adunați pe nadă până încep să răspundă. Nădirea extinsă mi se părea utilă prin faptul că putea atrage crapii care treceau prin fața mea.
Am prins mulți crapi cu metoda nădirii extinse, dar am renunțat la ea după ce lacul s-a aglomerat. N-am nicio îndoială că poate să funcționeze în continuare dacă ai spațiu la dispoziție. Horgești e un lac ideal pentru nădirea extinsă prin adâncimile constante combinate cu lipsa structurilor. Pe orice stand te așezi, substratul e plat, iar variațiile de adâncime sunt mici. Nu e niciun risc ca nada să cadă la adâncimi la care peștele să n-o poată găsi.
În ultimii ani, pentru că gradul de ocupare a lacului a crescut, am trecut de la nădirea extinsă la pescuitul pe farfurii de nadă, eventual cu câteva mâini de boilies aruncate în jurul unor balize. Balizele nu marchează o structură, marchează o zonă nădită. E o metodă care dă și ea rezultate.
Trăsături anemice
La Horgești m-am întâlnit cu o situație fără precedent (cel puțin pentru mine): crapi mari care trag slab și nu duc trăsătura „până la capăt. Un exemplu tipic e următorul: în prima parte a nopții, pe la 10-11, am un „bip” scurt la un avertizor și swingerul se ridică sau coboară 1-2cm. Nu e o trăsătură clară. Poate că nu e nimic. Așez swingerul la loc, în linie cu celelalte. Alinierea swingerelor e utilă pentru a observa mai ușor dacă swingerul coboară sau se ridică puțin. În restul nopții, nu se mai întâmplă nimic. Dimineața, scot lanseta ca să schimb momeala sau locul. Constat că am un pește la capătul firului. Nu o dată, e un crap mare. Peștele a stat agățat în cârlig toată noaptea fără să plece de pe loc. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să prind captura partidei în felul ăsta și cunosc două cazuri în care pescarii au descoperit în cârlig cel mai mare exemplar din lac, care dăduse doar „bip” anemic cu o zi în urmă.
Nu e neobișnuit ca peștii mari să producă trăsături slabe, ca de caras sau plătică. E un aspect pe care l-am întâlnit și pe alte lacuri, în special pe lacuri pescuite intens, mai ales ca urmare a presiunii pescarilor. O posibilă explicație e că peștii înțepați încearcă să scape de cârlig stând pe loc în loc să plece cu montura. Dar ca peștii să stea în cârlig cu orele după ce s-au înțepat, fără să se deplaseze și fără ca avertizorul să dea niciun semn, e un comportament pe care nu l-am observat decât la Horgești.
Durata partidei
La Horgești, se poate pescui cu succes din aprilie până în noiembrie. Perioadele mele preferate sunt prima jumătate a lunii mai, sfârșitul lunii septembrie și începutul lunii octombrie. Primăvara și toamna, lacul e plin de culoare și are o atmosferă specială. În lunile reci ale anului, crapii stau la dig, în zona cu apă adâncă. În lunile calde, când încep să circule, pot fi oriunde.
Vremea e un factor decisiv, mai mult decât pe alte lacuri. Din cauza tendinței crapilor de a se muta dintr-o parte în alta în funcție de temperatura apei sau de vânt, te poți întâlni cu scenarii complet diferite. Fie peștele e în fața ta și poți să prinzi bine, fie nu este și nu-ți rămâne decât să-l aștepți… sau să te muți în altă parte a lacului.
Pe lacuri cu substrat variat, cum sunt balastierele, poți să cauți peștele pe adâncimi sau structuri diferite. La Horgești posibilitățile de căutare sunt reduse. Multe standuri au în față un substrat drept ca un teren de fotbal, pe care nu e nimic de găsit. Dacă lacul e aglomerat și nu te poți muta pe alt stand, o soluție care poate da rezultate e să faci o partidă mai lungă. Durata partidei e un aspect esențial când partida nu merge bine. E suficientă o schimbare de vreme ca peștele să ajungă în fața ta și să începi să prinzi.
Un exemplu în acest sens e următorul: în mai 2023, am ajuns pe lac într-o sâmbătă și am început să prind imediat, dar nu pește mare. Eram pe standurile 20-21, în coada lacului, vremea era frumoasă, iar vântul bătea cu putere spre dig, invers decât mi-aș fi dorit. Până miercuri, am prins zeci de crapi, niciunul trecut de 14-15kg. Crapii mari se prindeau la dig. M-am gândit că o schimbare de vreme ar fi salvatoare. Joi, vântul s-a oprit pentru câteva ore și a început ploaia. În noaptea de joi spre vineri, am prins doi crapi de peste 20kg și unul de 19kg unul după altul. Vineri dimineață, vremea s-a schimbat din nou, vântul a continuat să bată spre dig și n-am mai luat nimic notabil până la sfârșitul partidei. Faptul că partida a durat o săptămână mi-a permis să prind o „fereastră” de vreme bună pentru standul meu. O relatare a partidei poate fi citită aici: Povestea din spatele fotografiei: Horgești.
Oglinzi stropite cu stele
Horgești rămâne un lac pe care trebuie să observi și să iei decizii. Îți pune la încercare răbdarea și capacitatea de înțelegere. Peștele se mută, vremea se schimbă, ceea ce a funcționat ieri poate să nu funcționeze azi. Diferența dintre o partidă slabă și una bună e făcută uneori de câteva ore în care lucrurile se aliniază. Lacul nu îți explică și nu îți garantează nimic, dar îți oferă indicii ca să poți învăța.
După 15 ani, m-am întrebat ce mă face să mă întorc la Horgești. Pe de o parte sunt crapii. Sunt mari și sunt greu de prins. Oglinzile pictate cu solzi ca niște cristale sunt o atracție specială. Pe una am botezat-o Swarovski. Oglinzi stropite cu stele, spun pescarii englezi (starburst mirrors). Pe de altă parte e lacul în sine. Are o atmosferă calmă și primitoare, pe care nu o găsești oriunde. Dealuri enorme șlefuite de vânt, cu vederi panoramice, petice de pădure, întinderi de stuf, o bogăție de păsări de apă, prigorii multicolore care cuibăresc în pereți de lut, sate cu biserici albe înalte, care se văd peste lac, iar noaptea par lumânări aprinse.
E un lac complex, pe care nu-l descifrezi imediat și care se imprimă în tine.
- Articol ilustrat cu fotografii realizate de Cristian Bunda.
