Alegerea locului
Ploua mărunt și se făcuse frig. Apele transparente ale Bazinului 8 de la Periprava aveau un luciu gri, ca de plumb. Singurul refugiu al privirii în acea zi mohorâtă de început de aprilie erau lebedele navigând lent la sute de metri distanță, ca niște pete albe. Nimic nu arăta cum mă așteptasem. Venisem pe Bazinul 8 în aprilie pentru explozia de verde a peisajului și pentru nebunia crapilor flămânzi, care ar fi trebuit să urce pe mal și să ne smulgă boiliesurile din geantă. Dar era prea devreme. Cortinele de stuf erau încă galbene și uscate, după iarnă, stuful de primăvară nu apăruse, temperatura apei nu trecea de 10–12 grade și peștele nu se hrănea. Vedeam, în schimb, zeci de lebede, mai multe ca niciodată. Altă dată, le găseam pe canale, ascunse în păienjenișul de trestii, dar acum apăruseră chiar în fața noastră, e drept că departe, plutind inefabil pe apa îndoită de vânt. Obiectivele noastre de fotografiat și filmat nu băteau până la ele.
Priveam lacul ca pe o veche iubită, străduindu-mă să îl recunosc sub masca glacială pe care o afișa. Cerul înnorat ascundea orice urmă de frumusețe, în afară de lebede și de cristalul apei. Mihai și cu mine am dat o tură bazinului, căutând semne și locuri care să ne indice prezența peștelui. Nu se vedea nimic, nu se auzea nicio săritură. Totul părea mort. Dispăruseră și obleții care muscăreau pe oglinda lacului. Aveam sonarul la mine, dar am renunțat să-l mai pun. Știam configurația lacului și am ales să stau pe o zonă cu apă mică, în speranța că prognoza de vreme bună se va confirma și peștele va veni către mine în zilele următoare. Mihai s-a așezat pe vadul din stânga mea, care acoperea un spațiu deschis, mai larg, dar n-avea structuri apropiate. Eu aveam o cortină de stuf în dreapta, iar lângă ea, canalul perimetral. Prinsesem crap mare în acest canal, dar asta se întâmplase toamna, în septembrie și în altă parte a lacului.
Luasem la mine zeci de kilograme de boilies pentru banchetul de aprilie al crapilor, însă deocamdată erau inutile. Am pus monturi Withy Pool cu elastic și diverse pop-up-uri nu mai mari de 14–16 mm. Ce straniu mi se părea să pescuiesc în felul ăsta la Periprava, unde în iunie dădeam cu trei bile de 24 mm sau cu două bile de 30 mm, pe cârlige imense și cu fire de păr de 3–4 cm, și tot nu reușeam să selectez peștele. În prima noapte, Mihai a luat doi crapi de 10–12 kg, iar eu, unul. Numai la montura Withy Pool cu un pop-up galben. Am pus de probă și monturi snowman, dar n-am avut nicio trăsătură la ele, deși pop-up-ul din montură era același. Apoi s-a făcut dimineață și a început ploaia. A plouat 12 ore fără oprire.
Pineapple & Banana
Începusem prin a pescui la distanțe medii, de până într-o sută de metri. Departe, în larg, aveam cortina de stuf a canalului transversal, care tăia lacul în două, de la nord la sud. M-am gândit că vom aduna crapii aproape, la nadă, însă vântul bătea invers decât aș fi vrut, de la est la vest. Noi stăteam pe malul de est și peștele plecase în malul opus. Pe deschiderea largă a bazinului, crapul putea fi influențat de vânt și uneori tindea să-l urmeze. Iar nada era deocamdată irelevantă. Pescuiam pe mici farfurii cu boiliesuri moi și sparte, dar nici măcar astea nu știu dacă aveau vreun efect. Ținusem pește la sac și nu eliminase nimic, semn că nu se hrănea. Singurele lucruri care contau erau pop-up-urile fluo, de mare atracție, și montura Withy Pool cu elastic. Din colecția de pop-up-uri pe care o aveam la mine, prindeam constant la cele galbene, cu aromă de fructe, între care preferatul meu, Pineapple & Banana. Alte pop-up-uri fluo de alte culori erau ineficiente.
După a doua noapte fără rezultate pe zona nădită, singura soluție în acel loc era să ieșim cu lansetele cât mai departe. Alternativa era să ne mutăm pe alt vad, dar exact când rumegam ideea asta, ușor disperată, a trecut pe lângă noi un pescar care se instalase cu o zi în urmă pe unul dintre locurile pe care mă gândeam să mă mut.
— Ai luat ceva? m-a întrebat cu familiaritate inexplicabilă.
— Mda, am răspuns.
— Eu n-am luat nimic, a zis el, nu știu de ce.
— Cu ce dați? am întrebat.
— Bile mici, a zis el.
— Cât de mici?
— De 18mm.
— Pop-up-uri?
— Nu, dom’le, bile normale, pe fund. Am mai prins cu ele aici, dar acum nu-mi dau seama ce are.
I-am urat „fir întins” la bilele mici de 18mm cu care mai prinsese aici și m-am liniștit. Peștele nu se hrănea nicăieri. Ceva se schimbase totuși în bine. Nu mai ploua și vântul bătea acum dinspre stânga, un vânt cald, constant și puternic, din sud. Mihai era primul pe direcția vântului și trăsăturile au început să se înmulțească pe vadul lui. Ce trecea de el ajungea și la mine. Mutasem lansetele la 200–220m distanță, apropiindu-ne de cortina de stuf a canalului transversal, și părea că găsisem în sfârșit o formulă câștigătoare, însă prindeam în continuare doar la pop-up-uri pe montura Withy Pool cu elastic. În apa rece, „ciortanii” de 6–7kg ai lacului nu erau activi, așa că, deși luam mai puțin pește decât altă dată, ajungeam mai ușor la crapii de două cifre. Paradoxuri de primăvară.
Montura Withy Pool
În a treia zi, vântul s-a schimbat din nou, acum bătea de la nord la sud, dar peștele a rămas pe loc. Vremea se încălzise, văzusem primele sărituri de crap și boiliesurile pe care le aruncasem inutil ca nadă, până atunci, au început să-și facă efectul. Aveam în sfârșit trăsături pe monturi de fund, cu bile critic echilibrate. Frecvența trăsăturilor urma un orar stabil: prindeam constant noaptea și dimineața, la prânz traversam câteva ore goale, pe care le foloseam ca să filmăm fără să fim „deranjați” de pește, după care crapul revenea pentru masa de seară. Ca și în sezonul precedent, peștii mari îi luam mai ales noaptea.
Mihai era uimit de randamentul monturii Withy Pool cu elastic și plumb culisant. În condițiile în care crapii abia puneau gura pe boilies, nu aveam nicio trăsătură ratată și niciun pește pierdut în dril. Uneori, swingerul abia se mișca, peștele stătea pe loc ca și cum ar fi mestecat cârligul, ai fi zis că e un caras, dar putea fi un exemplar de 15kg. Surprinzător sau nu, crapii cei mai mari aveau trăsăturile cele mai slabe. Înțepai ca și cum n-ar fi fost nimic la capătul firului, după care lanseta se făcea covrig și începeai să tragi de pește ca de un sac de nisip. La mine, crapii găseau cortina laterală de stuf și se băgau în ea. Ieșeam cu barca și îi descurcam dintre stepi. Mihai nu avea agățătură pe zona lui, dar un pește i-a agățat cu firul o baliză luminoasă Atropa, iar altul i-a luat în trecere o baliză H. Niciunul n-a reușit să scape, erau înțepați adânc și curat.
În seara celei de-a treia zile, am renunțat la pop-up-uri și am început să dau numai cu bile critic echilibrate. Ciortanii (care nu erau chiar ciortani) se înmulțiseră și voiam să îi țin departe cu boiliesuri de 20mm. Aveam la mine mai multe feluri de boilies, între care unele pe care le mai folosisem pe Bazinul 8 (Select Baits Belachan) și altele cu care dădeam pentru prima oară (Dynamite Baits Crave). Mihai a rămas pe pop-up-uri, deja unul dintre borcanele de pop-up se golise. Vadul lui continua să producă un număr mai mare de trăsături pentru că era mai bine așezat pe traseul peștelui. Altfel, nada, monturile și boiliesurile de cârlig erau identice și pescuiam în echipă.
Trăsături de crap mare
În a patra zi, vântul s-a schimbat pentru a patra oară și s-a întețit. Cu motorul turat la maximum, consumam câte două baterii pe zi din cauza distanțelor mari pe care le aveam de parcurs. Mergeam cu derivă, după care ne lăsam în vânt și plantam în viteză când ajungeam pe locul nădit, înainte ca vântul să împingă barca mai departe. Nu aveam timp să întind firul, ca să-l scot din apă. Dădeam drumul monturii, aruncam nada și eram luat de vânt ca o frunză. Firul se întindea lent și, după câteva minute, se așeza pe direcția bună. La un moment dat, intensitatea vântului m-a făcut să pun clipsuri pe blancul lansetelor, ca să pot alinia swingerele la același nivel și să fiu sigur că înregistrează corect.
Lebedele se obișnuiseră cu prezența noastră și, de la o zi la alta, se apropiau tot mai mult. Ajunseseră să treacă prin fața lansetelor. Cu aerul lor de fotomodele acvatice, superb-nepăsătoare, nu păreau să bage de seamă frenezia noastră, pe mal, în timp ce ne instalam trepiedele și camerele de film și fotografie. Ne tremurau mâinile pe aparate, rugându-ne ca lebedele să mai întârzie măcar câteva clipe, ca să tragem un cadru. Însă lebedele nu plecau nicăieri. După ritualuri de masă și aranjare a penelor, sfârșeau prin a-și ascunde ciocul sub aripă și adormeau plutind pe valuri, dar fără să fie duse de vânt, ca și cum, în somn, ar fi pedalat împotriva curentului.
În după-amiaza aceea am luat o torpilă de proporții, după cea mai apatică trăsătură pe care ți-ai putea-o imagina. Un „drop-back” minuscul, jumătate de oră de pauză, alt „drop-back” la fel de neînsemnat, altă jumătate de oră de pauză.
— S-ar putea să fie un pește mare, a zis Mihai, cu intuiția lui de pescar experimentat.
Nu eram convins, dar am tras și m-am trezit ancorat de un pește pe care abia puteam să-l mișc.
— Vine către stuf, a zis Mihai, mai bine ieși cu barca să-l întâmpini în larg.
Am sărit în barcă, am luat firul pe mână și am interceptat peștele când se pregătea să se bage într-o junglă de răgălii scufundate. L-am condus la motor către apa liberă și m-am întors la mal, ca să termin drilul. A fost primul (și singurul) crap pe care m-am temut că l-aș putea pierde. Venise la două bile de Belachan pe o montură blow-back, îi văzusem capul voluminos și avea o lentoare tipică de pește mare. După minute trăite cu sufletul la gură (pentru amândoi), Mihai l-a încadrat cu minciogul și l-am urcat pe saltea.
Recolta înșelătoare
Cu asta, partida s-a terminat. În ultima zi, n-am făcut decât să filmez și să îmi strâng muntele de bagaje, între care și câteva găleți de boiliesuri nefolosite. Vântul luase dimensiuni de furtună, valurile aveau creste albe. Privind în urmă, recolta de capturi era confortabilă, cu mulți crapi de două cifre și câteva exemplare frumoase, dar era totuși o recoltă înșelătoare. Peștele mare se prinsese mai greu decât o atestau fotografiile cu lumină caldă, cer albastru și nori pufoși în fundal. Vântul înnebunitor și continuu — s-a oprit doar o oră, în a treia seară — nu se simțea în fotografii. Nici lipsa de apetit a crapului. Timp de 72 de ore, peștele nu se atinsese de nadă. Îl prinsesem apelând la trucuri pentru situații grele — pop-up-uri de atracție, ansamblu culisant, montura Withy Pool cu elastic.
Lecția partidei era că densitatea de crap din Bazinul 8 nu garantează succesul. Deși lacul are mult pește, nu e un carpodrom, e o apă sălbatică, pe care crapul își permite să nu mănânce dacă nu vrea, iar asta te obligă să rezolvi problemele de localizare, montură, momeală și nadă cu precizie. Sunt zile când prinzi la 50m de mal, aruncând din mână la întâmplare, și nada nu mai contează. Trecusem prin asemenea zile de grație cu un an în urmă, dar era vară. Acum, vremea capricioasă și rece ne jucase o festă și motto-ul partidei fusese: cum să prinzi un crap (mare) care nu se hrănește?
Puține lucruri semănaseră cu ceea ce știam, unul dintre ele fiind că, dacă pescuiai de pe malul estic, peștele se prindea mai bine la distanță, aproape de cortina de stuf de pe mijlocul lacului, probabil pentru că rădăcinile stufului erau tapetate cu scoici și crapul se ducea acolo ca la restaurant. Altul era că pop-up-urile galbene, în special Pineapple & Banana, prind foarte bine. Altul era că, dacă peștele începe să mănânce, boiliesurile dau rezultate. Altul era că, pe deschiderea principală a lacului, crapii urmează direcția vântului. Și altul era că liniștea de sfârșit de lume a locului oferă o experiență unică, pe care n-am mai avut-o pe alte lacuri. O liniște întreruptă numai de lebedele care își luau avânt și alergau pe apă, bătând-o cu aripile, sacadat și sonor, ca să decoleze.
