La jumătatea lunii octombrie, am avut ocazia să fac o partidă pe un lac nou și deja privit cu mare interes de pescarii de crap din România și din alte țări: Utopik Carp Lake. Lacul e o balastieră de 23 hectare situată la marginea satului Ineu din județul Bihor, aproape de Oradea. Aveam informații despre lac din surse oficiale (site-ul și canalele de social media ale lacului), ca și de la alți pescari. Utopik părea o amenajare neobișnuită, cu crapi de talie mare și condiții de pescuit pe care nu le întâlnisem până atunci. Mai mulți prieteni pescuiseră la Utopik și îmi spuneau că trebuie să ajung măcar o dată aici.
O atracție pentru mine era și natura lacului. Îmi plac mult balastierele pentru diversitatea structurilor și provocările pe care le oferă. Sunt ape care îți pun la încercare toate cunoștințele despre pescuit, iar Utopik, după cum aveam să văd pe parcursul partidei, nu făcea excepție.
Sâmbătă 17 octombrie
La Utopik, partidele încep sâmbăta și durează o săptămână. Am ajuns pe lac în jurul prânzului, aproape de ora fixată pentru intrarea de pe stand. Am schimbat câteva vorbe cu unul dintre administratori, de la care am primit regulamentul de pescuit, și am analizat harta lacului.
Primul lucru care mi s-a părut inedit a fost modul în care sunt amenajate standurile. Toate standurile au propriile lor lacuri. La origine, Utopik a fost creat prin unirea mai multor balastiere mici, iar proprietarul a compartimentat lacul în așa fel încât să facă din fiecare stand un loc separat, atât pe apă, cât și pe mal. Nu pescuiești umăr la umăr cu alți pescari, fiecare pescar are propria zonă de pescuit bine delimitată și propriul drum de acces. Nu am mai întâlnit o asemenea organizare pe lacurile pe care am pescuit. Este unul dintre lucrurile care fac din Utopik un lac ieșit din comun.
Pe stand mă aștepta o cabană imensă, cu o terasă generoasă și o bucătărie complet utilată. În interior, confortul era similar cu al unei camere de hotel. În fața cabanei, se deschidea un spațiu larg. Lacul are 14 standuri la o suprafață de 23 de hectare, ceea ce face ca fiecărui stand să-i fie alocată o zonă de pescuit generoasă. Adăugând și substratul denivelat, specific unei balastiere, aveam multe locuri pe care puteam pescui. Atât de multe, încât primul meu gând a fost: unde așez monturile?
Am descărcat echipamentul și m-am apucat de treabă. Am ieșit pe apă cu barca și cu sonarul ca să caut structurile din zonă. Aveam la mine și navomodelul, dar sonarul de pe navomodel nu îmi oferea toate detaliile pe care le căutam, iar eu voiam să știu exact pe ce teren urma să pescuiesc.
Am fost curios să aflu ce se întâmplase pe lac în săptămâna care tocmai se încheiase. Administratorul mi-a spus că, pe standul meu, pescarii prinseseră câțiva crapi în locuri cu apă mică, lângă maluri, dar în ansamblu lacul „mergea greu”. Știam că nu e un lac ușor și recunosc că mi-au trecut prin cap niște gânduri negre. Dar asta face parte din pescuit: nu trebuie să te descurajezi înainte de a înțelege apa pe care pescuiești.
Standul pe care stăteam avea, în mare parte, apă adâncă. Erau puține zone potrivite pentru plasarea monturilor la apă mică. Malurile erau acoperite cu pietre mari, pe care voiam să le evit. Mă gândeam că montura și nada nu se vor așeza bine printre ele. Am găsit câteva locuri acceptabile la adâncimi mici și am început pescuitul. Apa avea 15-16 grade Celsius la suprafață, vremea era caldă și calmă. Era plauzibil ca peștii să fie în continuare să apă mică.
Am nădit pe fiecare montură cu un amestec de nadă format din semințe, boiliesuri Dynamite Baits Peppered Fruit și Complex-T și pelete pentru acvacultură. La fiecare montură, am pus 200-300g de nadă. Pentru un crap, era o porție de hrană suficientă având în vedere perioada și temperatura apei.
Ca montură, am folosit Turbo German Rig. E montura cu care pescuiesc cel mai des atât pentru randamentul ei deosebit de bun, cât și pentru faptul că nu mai trebuie să leg cârlige. Am un forfac solid și lestat, făcut dintr-un fir textil (un înlocuitor de leadcore), care se păstrează de la un pește la altul, și schimb doar cârligul. Ca momeală, am folosit wafters de 14-15mm, iar cârligul ales a fost Carp Spirit Round Curve numărul 4.
Duminică 18 octombrie
În prima noapte, nu s-a întâmplat nimic.
Dimineața m-am trezit devreme și am ieșit pe stand ca să văd dacă peștii își trădează prezența prin sărituri. Confortul cabanei îmi dădea o stare ciudată. Eram obișnuit să ascult lacul, să fiu atent la fiecare zgomot și să urmăresc orice semn care mi-ar putea oferi un indiciu. În cabana modernă, antifonată, nu mai auzeam nimic.
Am observat câteva sărituri pe mijlocul lacului, însă nu eram convins că trebuie să-mi mut monturile de lângă maluri. Vremea urma să se încălzească și mă gândeam că peștii puteau fi prinși pe locuri cu apă mică.
Ziua a trecut însă fără nicio trăsătură. A venit seara și era clar că trebuie să schimb ceva. Am lăsat o parte dintre lansete pe apă mică și le-am pus pe celelalte la apă mare, pe mijlocul lacului, în zona în care observasem sărituri dimineața și unde văzusem și pești pe sonarul navomodelului.
Înainte să mut monturile, am verificat din nou zona cu navomodelul. În partea dreaptă a standului, am găsit o groapă de 3,6 metri, iar pe ecran se vedeau mai mulți pești. După două zile în care căutările mele nu dăduseră niciun rezultat, aveam în sfârșit un indiciu concret. „Asta este!”, mi-am spus. Am plantat monturile pe groapă și am așteptat.
Luni 19 octombrie
Trecuse de miezul nopții când am prins primul pește. O oglindă de 16-17kg. A venit la o lansetă plantată la apă adâncă. Dimineața, am prins doi crapi ceva mai mici și tot pe zona cu apă mare. Începusem să înțeleg unde se hrăneau crapii și, mai ales, la ce adâncime trebuia să-i caut. După-amiaza, când am prins al patrulea crap al partidei tot de pe apa adâncă, lucrurile păreau să se așeze într-un anumit tipar. Am pus toate lansetele pe locuri cu apa adâncă, pe mijlocului lacului. Am verificat din nou zona cu navomodelul. Peștii se aflau în continuare aproape exclusiv în groapa cu adâncimea de 3,6m, unde substratul era moale, probabil mâlos.
Marți 20 octombrie
În noaptea de luni spre marți, am prins trei crapi. Doi de 16-17kg și unul mai mare, pe care l-am și cântărit. Avea 21,4kg. Un timp nu s-a mai întâmplat nimic. După-amiază, am mai luat un crap de 19kg.
Crapii veneau de pe aceleași locuri cu apă adâncă. Prindeam pește cu două lansete și asta mă bucura, dar aș fi vrut să găsesc locuri productive și pentru celelalte. Mă tot gândeam: dacă nu găseam zona aceea de 3,6 metri, ce aș fi făcut?
Aici se vede diferența dintre a pescui pur și simplu și a încerca să înțelegi cu adevărat apa. Trebuie să observi, să testezi, să te adaptezi și să ai răbdare. Uneori, un singur detaliu poate schimba partida.
Miercuri 21 octombrie
În noaptea de marți spre miercuri, peștele și-a respectat programul de hrănire și am mai prins doi crapi. Ziua care a urmat a fost cea mai efervescentă de până atunci. Am prins mai mulți crapi, inclusiv două exemplare mai mari, de 20,2kg și de 23kg. Faptul că i-am fotografiat pe lumină era un câștig. Puteam pune în valoare mai bine frumusețea peștilor și a lacului.
Observații. De la o zi la alta, numărul trăsăturilor crescuse. Lucrurile se legau. Reușisem să înțeleg mai bine deplasările peștilor și să-mi plantez monturile în funcție de ceea ce observam.
Pe o balastieră ca Utopik, unde diferențele de adâncime și structura substratului pot influența traseele peștilor, localizarea lor reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale partidei. Tocmai de aceea, am pus accent pe observație și pe mobilitatea lansetelor. N-am vrut să rămân blocat în ideea că, odată găsită o zonă productivă, monturile trebuie lăsate acolo indiferent de ceea ce se întâmplă. Am preferat să urmăresc peștii și să plantez pe alte locuri dacă vedeam ca peștii își schimbau poziția.
Joi 22 octombrie
Joi, a plouat constant – încet dimineața și intens după prânz. Temperatura aerului a scăzut la 15 grade, dar temperatura apei a rămas neschimbată. Peștii s-au hrănit mai departe la apă adâncă. A fost o zi cu cinci crapi prinși, cel mai mare având 22kg. Majoritatea capturilor erau crapi-oglindă, lucru mai rar întâlnit pe lacurile noastre.
Observații. Ploaia a adus câteva schimbări. Dacă până atunci vedeam sărituri de crap la suprafață, lucrurile au devenit mult mai liniștite când a plouat. Săriturile s-au rărit. Au mai apărut doar câteva, răzlețe, în apropierea malurilor.
M-am întrebat dacă nu era momentul să mut lansetele spre mal, chiar dacă zona cu apă adâncă dădea rezultate. Până atunci, mă bazasem pe observarea activității peștilor cu ajutorul sonarului. În partidele făcute pe alte lacuri, mi s-a întâmplat să prind pe ploaie la apă mică sau aproape de mal. Nu cred însă că ploaia determină automat crapul să se ducă în astfel de zone. Prefer să privesc fiecare schimbare a vremii ca pe un motiv de observație și, dacă am motive, ca pe o oportunitate să încerc altceva.
Am ales să păstrez lansetele productive în zona cu apă adâncă și să repoziționez alte două lansete pe partea stângă, în apropierea malurilor, într-o zonă cu adâncimea de aproximativ 2,5 metri.
Vineri 23 octombrie
Vineri, am mai prins câțiva crapi, între care și unul de 24kg, care avea să fie captura partidei. Plimbând lansetele pe diverse adâncimi și structuri, am reușit să prind doi crapi și pe locuri cu apă mică, pe lângă maluri, dar locurile cu apă mare au rămas cele mai productive.
Observații. Am mutat lansetele când vedeam pești pe sonar și consideram că poziția monturilor putea fi cumva îmbunătățită. Când spun că mutam lansetele, nu mă refer la schimbări radicale sau la repoziționări pe distanțe mari. De cele mai multe ori, era suficient să modific poziția monturii cu câțiva metri în jurul zonei cu apă adâncă.
Peștii păreau să nu stătea niciodată pe loc. Îi vedeam când în centrul gropii, când la baza pragului. Nu era suficient să găsesc zona în care se aflau peștii; trebuia să încerc să înțeleg unde erau în raport cu structura și cum se schimbau lucrurile de la o perioadă la alta. Uneori, diferența dintre centrul gropii și baza pragului părea mică, dar repoziționarea monturii producea trăsături.
Sâmbătă 24 octombrie
Dimineața de sâmbătă a adus o ultimă captură, un crap de 18-19kg pe care l-am fotografiat cu lacul acoperit de ceață. Cu asta, aventura la Utopik s-a terminat. Săptămâna trecuse neverosimil de repede.
Bilanțul partidei: 22 de crapi prinși, dintre care cinci de peste 20kg. Un singur pește pierdut, care s-a blocat într-o agățătură și pe care nu l-am putut scoate nici cu barca.
Concluziile partidei
Săptămâna petrecută la Utopik mi-a dat ocazia să observ cât contează localizarea. A fost cheia partidei. Am căutat tot timpul peștele și nu am rămas fixat într-o singură zonă. Am mutat lansetele când am considerat necesar și am testat zone diferite când ploaia și reducerea activității la suprafață mi-au ridicat semne de întrebare.
Nada, strategia de nădire și montura au rămas aceleași de la începutul la sfârșitul partidei. La cârlig, am testat wafters cu diverse culori și arome și am prins cu toate, când montura a fost pusă pe un loc productiv. Nu mi s-a părut că ar fi contat aroma sau culoarea boiliesului de cârlig.
Experiența de la Utopik mi-a reconfirmat un lucru pe care l-am învățat în toți anii de când pescuiesc la crap: indiferent de lac, rezultatele vin dacă muncești, dacă observi și dacă te adaptezi la condițiile întâlnite. O strategie care funcționează într-o zi poate să nu mai funcționeze în ziua următoarea. Uneori, diferența nu se face printr-o schimbare radicală, ci printr-o observație de detaliu. Tehnologia te ajută să cauți peștii, dar nu înlocuiește capacitatea ta de a interpreta informațiile și de a lua decizii.
Dincolo de capturi, partida a fost memorabilă și prin ceea ce oferă lacul. În România avem puține lacuri dedicate pescuitului plantat, pe care protecția peștelui și mediului să fie prioritare, iar condițiile de pescuit să fie la un nivel atât de ridicat. Mă bucur că a apărut un lac atât de special ca Utopik și sper să mai văd și alte proiecte de acest fel.
- Articol ilustrat cu fotografii de Cristian Bunda.
