Bogdan, comentariile tale de mai sus nu aveau legatura cu topicul despre piata de carte. Am facut un topic separat.
Am cateva observatii fata de ceea ce scrii:
Enescu Bogdan scrie:
In Romania pescuitul de crap s-a dezvoltat datorita „ delirului” competiției
Pescuitul la crap s-a dezvoltat in Romania din mai multe motive, nu doar datorita concursurilor. Majoritatea pescarilor nu sunt implicati in concursuri. Concursurile sunt utile pentru dezvoltare, dar nu dezvolta singure piata.
Enescu Bogdan scrie:
Firmele mari au rămas surprinse de rezultatele la cupele mondiale, obținute de artizanii noștri
Suntem liberi sa presupunem orice si e in natura noastra sa ne dam cu parerea, dar pana nu lucrezi cu o firma nu ai de unde sa stii cum gandeste.
Din experienta mea de lucru cu unele dintre ele, marile firme europene sunt interesate de oportunitatile pe care le ofera piata - cati potentiali clienti ar putea avea, ce preferinte au clientii, ce putere de cumparare au etc.
Enescu Bogdan scrie:
Pescuitul de „plăcere” practic nu mai exista din cauza lipsei de lacuri care sa ofere condiții si a prețului un pic cam piperat.
Niciodata n-am avut suficiente lacuri de crap, intotdeauna au fost extrem de putine. Iau ca exemplu Varlaam (ca sa nu comentez alte lacuri). Cand vom avea zeci de lacuri ca Varlaam, vom avea o piata medie. Cand vom avea sute, vom avea o piata dezvoltata. Numarul lacurilor e un indicator al dimensiunilor pietei, iar preturile sunt mari tocmai ca urmare a lipsei de lacuri. Cand esti sarac, totul e mai scump.
Daca am vrea sa dezvoltam piata, ar trebui sa ne preocupam sa dezvoltam in primul rand lacuri.