Korda Krank
Evaluare
  • 5.0/5

PRO

  • Se fixeaza foarte bine in gura pestelui
  • Poate fi utilizat cu momeli scufundatoare sau flotante
  • Nu raneste pestele, lasa urme minime
  • Se poate folosi fara alte accesorii

CONTRA

  • Uneori trebuie inlocuit dupa primul peste

Korda Krank

victor-costache.jpg Victor Costache

Victor Costache este un pescar specializat in pescuitul crapilor mari. Prefera lacurile cu un anumit grad de dificultate. Pasionat de aspectele tehnice, stiintifice ale pescuitului. Autor de articole pe diverse teme de pescuit la crap. Realizator al seriilor de filme "Pescuitul crapului" si "Produse sub lupa", in colaborare cu magazinul MarelePescar.

Data: 17 iunie 2018 0 comentarii

RANDAMENT MAXIM

 

100%. Acesta este procentul pestilor intepati - sute de exemplare - care au ajuns in minciog, exceptandu-i pe cei „parcati" in agatatura sau pierduti din greseala mea, inclusiv din pricina faptului ca nu am verificat carligul cand am relansat sau replantat dupa pestele anterior. Aceasta este statistica dupa aproape trei sezoane in care, indiferent de montura, am folosit exclusiv carligul Krank de la Korda. Nu stiu daca este doar meritul carligului sau conteaza si cele doua monturi in care il folosesc, respectiv combi-rig pentru prezentarea pe substrat sau critic echilibrata si Ronnie Rig (Spinner Rig) pentru momeli flotante (pop-up). Tot din punct de vedere statistic, merita mentionat ca „victimele" acestui carlig au fost exemplarele de talie medie (5-15kg) si mare (peste 15kg) de crap (comun si oglinda) si ten.

Recenzie_Korda_Krank_5

Cum am ajuns la acest carlig? Pentru pescuitul la feeder - ciortan si caras - foloseam de buna vreme un carlig de care eram foarte multumit in privinta ratei de succes. Wide Gape Specialist de la Drennan, marimile 10 si 12, cu care prindeam la fel de bine atat caras mic si mare, cat si ciortani (unii chiar trecuti bine de 5kg). Carlige care aveau deschiderea larga (wide gape) mai folosisem inainte si la crap, si la feeder, dar acesta era primul cu care am pescuit avand varful defazat (off-set) fata de tija. Eficienta sa m-a facut sa caut un carlig similar pentru pescuitul la crap, in special cand vizam exemplarele mari. Asa am ajuns la Krank care era o combinatie intre alte doua carlige pe care le mai folosisem - Kurv Shank si Wide Gape - si, in plus, avea varful defazat. L-am analizat si am constatat ca seamana destul de mult cu cel de la Drennan, asa ca am decis sa achizitionez un plic marimea 6, sa leg cateva monturi si sa vad cum se comporta.

Recenzie_Korda_Krank_8

Prima data am legat carligul asa cum am vazut pe site-ul Korda la montura Krank Bottom-Bait. In montura prezentata de Korda, se foloseste un fir textil cu camasa. Camasa se indeparteaza pe o lungime de cativa centimetri, astfel incat firul de par pe care atasam momeala sa nu aiba deloc camasa. Firul de par trebuie sa fie suplu. Carligul se leaga simplu folosind nodul fara nod, matisand noua spire, asigurandu-ne ca spirele si, in special, firul care iese prin ochetul carligului au camasa. Nu eram pe deplin impacat cu mecanica monturii in "testele de laborator". Simteam nevoia sa "rup" camasa firului in apropierea carligului si chiar sa folosesc putina pasta de tungsten, astfel incat sa obtin o mai buna mobilitate atunci cand carligul era aspirat. Totusi, am zis sa nu modific nimic si sa observ ce se intampla pe balta, in conditii reale. Am avut un singur peste ratat. Desi nu puteam sa fiu sigur ca modul in care a fost legat carligul a fost cauza, aceasta experienta mi-a crescut "nelinistea". Mai mult, temerea mi-a fost amplificata de un prieten care mi-a spus ca folosise in trecut carlige cu varful defazat cu care a avut numerosi pesti ratati, ceea ce l-a determinat sa renunte la acest tip de carlig. Desi cu inima stransa, m-am intors in "laborator" si am pus in practica modificarile la care ma gandisem. Se imbunatatise mecanica monturii, dar simteam ca este loc de mai bine. Analizand cum lucreaza montura, am ajuns la concluzia ca acele noua spire de la nodul fara nod din indicatiile pas cu pas de pe site-ul Korda nu sunt o „constanta universala". In functie de grosimea firului folosit si marimea carligului, numarul de spire de la nodul fara nod este mai mare sau mai mic. Cu alte cuvinte, nu conteaza cate spire sunt, ci faptul ca matisarea se opreste in momentul in care firul tinut in tensiune perpendicular pe tija carligului atinge varful acestuia. Daca vreau ca momeala sa stea ceva mai departe de carlig, atunci cand ajung la spira in care firul atinge varfului carligului, in loc sa il intorc prin ochet, eliberez firul de par si matisez inca doua-trei spire si apoi il scot prin ochet. La fel ca la montura KD, doar ca difera numarul de spire inainte si dupa firul de par. Leg carligul in felul acesta mai ales cand folosesc momeli critic echilibrate. Indiferent de tipul momelii, lungimea firului de par este reglata astfel incat momeala sa fie la 1-2mm de punctul in care carligul are curbura maxima.

 

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Postarea unui mesaj inseamna acceptarea tacita a continutului acestui Regulament. Sunteti responsabili pentru continutul mesajelor pe care le postati. Mesajele pot fi moderate. Orice abatere de la Regulament va duce la stergerea sau modificarea mesajului postat. Mesajele vor fi publicate doar dupa aprobare.

0 comentarii Adauga comentariu
Magazin Pescuit MarelePescar Lacul Varlaam Baitshop 3 Lacul Paulesti Lacul Horgesti Okuma