Coleman Dual Fuel 533
Evaluare
  • 4.5/5

PRO

  • Performante foarte bune in conditii de vant si temperaturi scazute.
  • Autonomie crescuta.
  • Costuri de utilizare reduse.

CONTRA

  • Utilizare mai complicata fata de aragazele cu butelie.

Coleman Dual Fuel 533

victor-costache.jpg Victor Costache

Victor Costache este un pescar specializat in pescuitul crapilor mari. Prefera lacurile cu un anumit grad de dificultate. Pasionat de aspectele tehnice, stiintifice ale pescuitului. Autor de articole pe diverse teme de pescuit la crap. Realizator al seriilor de filme "Pescuitul crapului" si "Produse sub lupa", in colaborare cu magazinul MarelePescar.

Data: 16 decembrie 2017 2 comentarii

Pagina2 din 2

PUTERE SI AUTONOMIE

 

Arzatorul nu este prevazut cu un manometru care sa indice presiunea din rezervor si astfel sa putem sti daca este nevoie sa mai actionam pompa. Manometrul n-ar fi fost oricum necesar deoarece, dupa ce inveti sa folosesti aragazul, iti dai seama cate pompari sunt necesare pentru inceput si daca trebuie sa pompezi ulterior. Initial, sunt necesare 30-50 de pompari (in functie de cantitatea de carburant din rezervor si de garnitura pompei). Din experienta, am ajuns la concluzia ca trebuie sa pompezi - fara sa numeri - pana cand pompa incepe sa opuna rezistenta. In timpul utilizarii, trebuie sa pompam atunci cand flacara isi schimba aspectul si trebuie pompat pana cand ajunge iarasi la nivelul optim. Mai trebuie spus ca arzatorul este construit ca flacara sa poata incalzi conducta (generatorul) prin care circula combustibilul. Astfel, arzatorul ajunge la eficienta (puterea) maxima atunci cand presiunea si temperatura carburantului ating pragul optim. Din acest motiv, daca bate vantul sau daca temperatura exterioara este scazuta, dureaza ceva mai mult pana cand flacara se stabilizeaza.

Coleman_Dual_Fuel_533_1

Chiar daca folosirea aragazului pare putin complicata, in special actionarea pompei, dupa cateva utilizari inveti ce sa faci si totul devine natural. In acel moment incepi sa resimti avantajele fata de arzatorul cu butelie de unica folosinta.

# Aragazul se comporta foarte bine cand bate vantul, ca si la temperaturi scazute.

# Cu rezervorul plin, are o autonomie dubla fata de buteliile reincarcabile - si o autonomie chiar mai mare in conditii de vant si frig. 

# Desi puterea de ardere este comparabila cu cea a arzatoarelor cu cartuse de unica folosinta, costul de utilizare este mult mai mic. Daca n-am gresit la calcule, la aragazul cu butelie o ora de utilizare costa in jur de 30lei, pe cand la Coleman Dual Fuel costa mult mai putin, in functie de combustibilul folosit, benzina sau combustibil special (white fuel). Pentru benzina, daca socotim un pret de 5,3-6lei/litru și un consum aproximativ de 200-250ml/ora, obtinem un cost 1-1,5lei/ora de functionare. Pentru white fuel, avand in vedere ca prețul este in jur de 35lei/litru, obtinem un cost de 7-9lei/ora.

# Nu in ultimul rand, aragazul este foarte stabil, spre deosebire de arzatoarele cu butelie care se sprijina direct pe butelie. Suprafata unei butelii este mai mica decat a rezervorului.

Coleman_Dual_Fuel_533_3

Dupa doua sezoane de folosire, spre sfarsitul sezonului 2016, am intampinat prima problema: s-a infundat generatorul. M-am documentat si problema era cauzata depunerile de calamina sau alte impuritati pe interiorul generatorului, generatorul fiind o conducta al carei diametru interior este foarte mic. Initial am dat vina pe benzina din Romania, dar am vazut ca si utilizatorii din alte tari, inclusiv din Anglia, reclamau aceeasi problema. Singura solutie era inlocuirea generatorului. Dupa ce am schimbat generatorul - operatie care a durat doar cateva minute - am decis sa inlocuiesc benzina cu combustibil dedicat (white fuel). Citisem in mai multe locuri recomandarile utilizatorilor care spuneau ca n-au mai avut probleme dupa ce au trecut de la benzina la combustibil special. Am incheiat un sezon in care am folosit exclusiv Primus Power Fuel (disponibil la sticle de 1L). Este inca devreme sa trag concluzii, avand in vedere ca generatorul anterior s-a infundat dupa doua sezoane, dar am constatat ca aragazul functioneaza mai bine cu acest combustibil. Mai merita menționat ca, spre deosebire de benzina, Primus Power Fuel nu miroase atat de puternic, in timp ce benzina poate fi o problema dacă ajunge accidental pe maini sau, mai rau, pe haine. De notat si faptul ca modelul Coleman Dual Fuel 533 are un frate mai mic, Feather 422, disponibil pe piata din Romania. Feather 422 are o capacitate mai mica a rezervorului si, fiind mai mic si mai usor, este dotat cu trei picioare pentru cresterea stabilitatii, rezervorul de combustibil avand o suprafata de sprijin mai mica. Alta diferenta este ca Feather 422 se vinde fara cutie de plastic pentru transport si protectie. Principiul de functionare este acelasi la ambele modele.

 

Pagina2 din 2
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Postarea unui mesaj inseamna acceptarea tacita a continutului acestui Regulament. Sunteti responsabili pentru continutul mesajelor pe care le postati. Mesajele pot fi moderate. Orice abatere de la Regulament va duce la stergerea sau modificarea mesajului postat. Mesajele vor fi publicate doar dupa aprobare.

2 comentarii Adauga comentariu

F .Suciu

19 mai 2020

Recenzia este foarte utila, dar asi dori sa fac cateva mentiuni.Utilizez aceasta lampa de benzina de cativa ani pentru Delta, pentru perioade de cateva saptamani - 1 luna :
1.Intradevar generatorul se blocheaza dupa 1 - 2 sezoane,dar prezinta avantajul foarte mare ca poti utiliza benzina pe care o folosesti la barca si nu trebuie sa mai cari un combustibil special.Totul e sa ai un generator de schimb care se schimba destul de usor (tutorial pe Youtube).Un litru de de combustibil Primus este 40 lei (an 2020) + transport, iar un generator pe amazon Spania, UK, sau altele este cam 100 lei.De preferat un generator nou.Exista si tutoriale pe Youtube de reconditionare a generatorului (verificat), prin care se poate prelungi viata generatorului.Personal folosesc lampa numai pentru mamaliga, iar pentru cafea,ceai, incalzit mancare, folosesc un mic arzator cu butelie pe gaz(avantaj - porneste instantaneu - nu afuma).

Romulus

6 aprilie 2018

Felicitări Victor pentru aceste recenzii fain realizate.
Și gratuite :)

Magazin Pescuit MarelePescar Lacul Varlaam Baitshop 3 Lacul Paulesti Lacul Horgesti Okuma