Big Baitrunner CI4 XTRA LC
Evaluare
  • 4.5/5

PRO

  • Greutate redusa fata de vechiul BBLC
  • Sistem imbunatatit de asezare a firului
  • Angrenaj superior cu sistem X-SHIP
  • Rulmenti in toate punctele importante 

CONTRA

  • Bucsa de plastic la galet

Big Baitrunner CI4 XTRA LC

vlad-pavlovici.jpg Vlad Pavlovici

Vlad Pavlovici este unul dintre cei mai cunoscuti pescari de crap din Romania. 
A publicat sute de articole, traduceri si interviuri care au avut o influenta majora asupra scenei crapiste din tara. Este responsabil de introducerea pe piata din Romania a numerosi producatori britanici de echipamente si nada. 
Colaboreaza cu lacuri si firme de prestigiu in calitate de consultant. Realizator de emisiuni TV. 

Data: 02 februarie 2015 3 comentarii

CONSTRUCTIE SI ANGRENAJE

 

Vlad Pavlovici: Trecand la angrenajele mulinetei, cum sta noul model BBLC CI4+ la nivel de pinioane si rulmenti?

Mugurel Adascalitei: Pinionul central (drive gear) are dimensiuni impresionante si este facut din aluminiu forjat la rece, invelit cu un strat protector de culoare neagra, rezistent la frecare (black almite). Pinionul este prevazut in lateral cu doi rulmenti si face legatura cu pinionul de pe axul central, conceput din alama, care are la randul lui doi rulmenti. BBLC CI4+ are in total sase rulmenti S-ARB, plasati in felul urmator: unul la galet, unul la manivela si cate doi pe fiecare pinion. Li se adauga un rulment cu sens unic pentru antiretur. De asta Shimano specifica numarul rulmentilor ca fiind 6+1. Rulmentii S-ARB sunt folositi la toate mulinetele Shimano pentru apa sarata, avand doua tratamente anticoroziune si fiind totodata capsulati, ceea ce reprezinta diferente importante fata de vechiul BBLC.

Mulinete_sub_lupa__BBLC_CI4_7

Vlad Pavlovici: Legat de angrenaje, Shimano subliniaza ca un element-cheie la noul BBLC CI4+ este sistemul X-SHIP? Ce inseamna X-SHIP?

Mugurel Adascalitei: Pe scurt, sistemul X-SHIP poate fi explicat in felul urmator: pinionul de pe axul mulinetei (Floating Shaft II) are acum doi rulmenti, cate unul in ambele puncte de sprijin, si a fost repozitionat mai aproape de centrul pinionului principal. Cele doua elemente combinate transfera o forta mult mai mare catre rotor prin intermediul manivelei si ofera o stabilitate mai buna a rotorului. Cu alte cuvinte, vom avea o mulineta mult mai puternica si care va rula silentios chiar si in momentele in care este supusa la un stress considerabil, de exemplu in cazul unor driluri de forta. Este un avantaj clar fata de vechiul BBLC.

Mulinete_sub_lupa__BBLC_CI4_11

Vlad Pavlovici: Cum se prezinta sistemul de asezare a firului la noul BBLC CI4+ in comparatie cu vechiul model?

Mugurel Adascalitei: La sistemul de asezare a firului au intervenit cateva schimbari. Este vorba de conceptul Aero Wrap II, de oscilatia cu doua viteze (Two Speed Oscillation) si de oscilatia lenta (Slow Speed Oscillation). Piesa principala a acestui ansamblu o reprezinta asa-numitul Worm Shaft. Este o piesa care seamana cu coloana infinitului si pe care exista un filet. In pasul acestui filet se regasesc cele doua concepte: Aero Wrap II si Two Speed Oscillation. Pasul a fost proiectat in asa fel incat sa asigure o asezare uniforma a firului si totodata sa imprime tamburului doua viteze de oscilare, adica tamburul urca la o viteza mai mare si coboara la o viteza mai mica (Aero Wrap II). Asta face ca ca spirele sa fie asezate oarecum in forma de X si reduce posibilitatea formarii de bucle in timpul aruncarii. Toate acestea sunt completate de oscilatia lenta (Slow Speed Oscillation). La vechiul BBLC, pinionul de pe ax antrena Worm Shaft-ul cu ajutorul unei roti dintate, pozitionate pe Worm Shaft. Pentru a reduce viteza de oscilare, la BBLC CI4+ au fost introduse alte doua roti dintate, dar de dimensiuni diferite. Astfel, viteza transmisa de pinion catre Worm Shaft este mult redusa, iar spirele sunt asezate mult mai compact. Toate aceste specificatii sunt imbunatatiri in raport cu vechiul model si, alaturi de noul tambur AR-C, sunt utile celor care vor sa atinga distante de aruncare cat mai mari.

 

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Postarea unui mesaj inseamna acceptarea tacita a continutului acestui Regulament. Sunteti responsabili pentru continutul mesajelor pe care le postati. Mesajele pot fi moderate. Orice abatere de la Regulament va duce la stergerea sau modificarea mesajului postat. Mesajele vor fi publicate doar dupa aprobare.

3 comentarii Adauga comentariu

Cristi

2 februarie 2015

Multimim pentru articol! In sfrasit toti cei care au avut nedumeriri sau griji legate de fiabilitatea noilor modele produse de Shimano, se pot bucura de alegerea facuta!
Dl. Vlad cand veti face si un articol despre Shimano Ultegra CI4+ pe care le aveti, tot pe aceeasi structura?

Vlad Pavlovici

2 februarie 2015

Cred ca multi dintre cei care au cumparat mulineta si-au pus aceeasi problema si se vor bucura sa stie ca au facut o alegere buna. Unul dintre aspectele cele mai importante mi se pare lipsa uzurii dupa doua sezoane in care mulinetele au fost solicitate din plin.

Rusu Remus

2 februarie 2015

Intradevar un articol superb si foarte util .Si pentru mine personal este o usurare sa stiu ca intradevar am facut o investitie buna cumparand modelul bblc ci4,cu respect .

Magazin Pescuit MarelePescar Lacul Varlaam Baitshop 3 Lacul Paulesti Lacul Horgesti Okuma