Sanpaul

Data: 12 decembrie 2014 9 comentarii

ISTORIC

 

Articol de Alin Pitters. Alin Pitters este un pescar cu experienta, care colaboreaza cu cele mai importante publicatii on line si tiparite din tara. A fost consultant pentru o serie de firme producatoare de nada. Participa cu succes la numeroase concursuri. Este pasionat de lacurile intinse si de pescuitul crapului pe ape curgatoare. 

 

Au trecut aproape doua sezoane de la deschiderea lacului de crap de la Sanpaul pentru pescuit sportiv in sistem catch & release si cu certitudine lacul poate fi trecut in cercul destinatiilor de interes pentru pescarii de crap romani. In tot acest parcurs relativ scurt, dar totodata suficient, Sanpaul s-a ridicat la inaltimea asteptarilor. Mai mult, datorita peisajului si asezarii geografice in curbura arcului carpatic, are un farmec aparte fata de alte lacuri.

Sanpaul_3

La prima vedere, e neasteptat sa gasesti un lac cu trofee de crap in aceasta regiune, pe care o asociezi mai repede cu turismul montan. Amplasat in Valea Homorodului Mic, o vale strabatuta de raul Homorodul  mare, localitatea Sanpaul a fost initial atestata datorita zacamintelor bogate de sare. Inca se pastreaza aici urmele unui vechi castru roman. Ulterior, exploatarile de sare la suprafata au lasat locul turmelor de bivoli ale localnicilor. Mai tarziu, in anii 80, la Sanpaul s-a amenajat o ferma piscicola de peste 200 de hectare. Dupa anii 1990, in urma privatizarii, ferma piscicola a intrat in proprietatea unei societati comerciale prospere cu sediul in Odorheiul Secuiesc, iar in primavara lui 2013 a fost deschis lacul de crap, care este unul dintre fostele bazine piscicole ale fermei, in care au fost introduse exemplarele cele mai mari. Lacul de la Sanpaul nu e doar o mica parte dintr-o afacere comerciala, cat si o carte de vizita, o ambitie a administratiei de a face din acest lac de crap un succes.

Sanpaul_4

Pana sa ajungi pe lac, din orice directie ai veni, traversezi o buna parte din Tinutul Secuiesc. Bisericile fortificate care au aparat populatia locala de invaziile tatare, pe vremuri, arhitectura specifica si peisajul submontan iti fac calatoria placuta si te fac sa te simti in vacanta. Mai putin dezvoltata din punct de vedere agricol, zona imi aduce aminte de fiecare data de vacantele mele de la bunici, dintr-un sat transilvanean. In Sanpaul, un panou amplasat in unica intersectie din sat iti reaminteste ca ai venit aici ca sa pescuiesti. Ferma are mai multe lacuri, iar lacul de crap nu e cel mai mare, e un lac de dimensiuni medii, cu o suprafata de 17 hectare. Forma lacului este una dreptunghiulara, cu o peninsula de stuf care aproape ca desparte lacul in doua zone pe lungimea sa. Se poate pescui de pe doua maluri opuse, cu riscuri minime ca pescarii de pe cele doua parti sa se intersecteze.

 

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Postarea unui mesaj inseamna acceptarea tacita a continutului acestui Regulament. Sunteti responsabili pentru continutul mesajelor pe care le postati. Mesajele pot fi moderate. Orice abatere de la Regulament va duce la stergerea sau modificarea mesajului postat. Mesajele vor fi publicate doar dupa aprobare.

9 comentarii Adauga comentariu

Marius

20 iulie 2015

Buna Alin si felicitari pentru articol, pe la jumatatea lunii august vreau sa fac o partida de 3 zile la Sanpaul, ce stand imi recomanzi?

Adrian Codreanu

31 ianuarie 2015

frumos articol. felicitari!

Nelutu Sandu - Sibiu

21 ianuarie 2015

Iti multumesc Alin pentru articol precum si pentru detaliile referitoare la geografia lacului.
Iti multumesc, deasemenea, si pentru amabilitatea de a discuta (telefonic) despre viitoarea mea partida de pescuit pe Sanpaul si pentru sfaturile si sugestiile oferite.
Iti doresc un an bun, cu sanatate si, de ce nu, sper sa ne vedem pe balta si sa ne cunoastem personal.

Alin

19 decembrie 2014

Lacul s-a dovedit pana acum imprevizibil de la un sezon la altul, anul asta a mers foarte bine coada baltii de pe partea cu digul, daca doar la vara vrei sa faci o partida pe Sanpaul eu zic sa mai urmaresti pana atunci topicurile despre lac. Experienta de pana acum a dovedit ca nu se pot face prognoze in aceasta privinta.

Vlad

14 decembrie 2014

pai si ce standuri au mers mai bn sezonul acesta????
Eu vara vreau sa merg aici.

Alin

14 decembrie 2014

Pe standul 18 cea mai prolifica zona este cea din dreptul plaurelui, mai bine zis ce a ramas din plaur dupa ce l-au devorat hoardele de cteno, distanta nu e mare, undeva intre 40-50 m, am mai avut prezentari destul de numeroase si undeva intre plaur si marginea stufului, dar tot asa, undeva pe la 70 m. Cam astea au fost zonele cele mai prolifice. Interesant e ca in primul sezon standul a fost extrem de prolific, acum in ultimul sezon a mers destul de prost acest stand, e drept ca nu a prea fost pescuit.

Vlad

14 decembrie 2014

La ce distanta ai pescuit ????? Pe standul 18 ??
Ma intereseaza la ce distanta trebuie sa fie patul de nada , multumesc .

Alin

12 decembrie 2014

Multumesc! O sa imi faca placere sa ne intersectam pe Sanpaul. Tinem legatura!

Doru R

12 decembrie 2014

Felicitari Aline. Poate ne vedem la anul la o partida pe Sanpaul.

Magazin Pescuit MarelePescar Lacul Varlaam Baitshop 3 Lacul Paulesti Lacul Horgesti Okuma