BALIZĂ LUMINOASĂ ICC CLASSICPentru marcarea fizică a locurilor de pescuit în timpul partidei, balizele luminoase flexibile din plastic PE sunt cea mai bună alegere (atunci când avem acces cu barca pe apă). Astfel, vom putea plasa montura precis, în același loc “fierbinte”, de fiecare dată atât pe timp de zi, cât și noaptea.
Capătul luminos aflat deasupra apei ușurează localizarea balizei în condiții reduse de vizibilitate, cum ar fi lumină slabă, noapte sau ceață. În plus, segmentul superior are o zonă reflectorizantă care ajută suplimentar atunci când lumina lanternei se intersectează cu baliza.
Ledul aflat în capătul luminos are consum redus și generează o lumină vizibilă de la distanțe mari. Pentru a prelungi viața celor două baterii de 1,5V AAA, ledul se aprinde automat seara și se stinge, tot automat, dimineața în funcție de lumina ambientală. Astfel, autonomia este în jur de 500 de ore (depinzând de tipul bateriilor folosite).
În funcție de adâncimea apei în locul respectiv, se reglează lungimea balizei prin îmbinarea prin înșurubare a tronsoanelor (tuburilor flotante) de plastic PE. Ancorarea pe substrat se face cu lestul 2kg livrat împreună cu baliza care asigură că aceasta va rămâne în poziție, chiar în condiții de vânt puternic.
Nu în ultimul rând, baliza fiind flexibilă, se reduce până la eliminare riscul încurcării firului în timpul drilului, prin faptul că baliza se va apleca, firul alunecând și eliberându-se.
_________________
MarelePescar - Magazinul #1 de pescuit
Str. Bucur nr. 2, sector 4, 040292, Bucuresti
Comenzi online: 0374.90.10.90
Magazin fizic: 0756.119.311
Magazin fizic: 0752.171.634
E:
office@marelepescar.rowww.MarelePescar.ro