Ciprian, amândouă sunt corturi foarte bune. Pe Armo v4 nu l-am văzut la treabă, dar am avut v2 (MK2) de două persoane și v3 (MK3) de o persoană. În momentul de față, corturile pe care le am sunt Fox atât cortul de două persoane, cât și cel de o persoană (căruia i-am făcut o recenzie detaliată
For Retreat+ 1 Man).
Motivul principal pentru care am trecut de la Trakker la Fox a fost că în ambele cazuri - atât pentru cel de două persoane, cât și pentru cel de o persoană - aveam nevoie de mai mult spațiu util în interiorul cortului. Prin urmare, dacă asta este și prioritatea ta, alegerea e simplă: Fox Retreat+2 Man (un "garaj" de cort). Totuși, să ai în vedere că, fiind atât de mare, ai nevoie de un spațiu pe măsură pentru instalare pe malul apei, mai ales dacă folosești - și îți recomand să folosești - și extending wrap (winter skin). Totodată, cortul Fox are un volum sensibil mai mare la transport. Deci și acesta este un aspect pe care e bine să-l ai în vedere.
Funcțional, sunt câteva diferențe, dar consider că nu sunt decisive, în sensul că nu ar înclina clar balanța spre Trakker sau spre Fox. Așa că, tot nevoia de spațiu util și eventuala constrângere de volum la transport sunt cele două elemente hotărâtoare.
Acestea sunt dimensiunile comparative pentru
cort (H - înălțime, D - adâncime, W - lățime):
Cod:
- Armo V4 Plus: 168H x 295D x 330W cm
- Retreat+ 2 Man: 185H x 320D x 335W cm
Folosind
extending wrap, obții un plus de spațiu pe adâncime:
Cod:
- Armo V4 Plus: 325cm față de 295cm (30cm în plus)
- Retreat+ 2 Man: 370cm față de 320cm (50cm în plus)
Cum spuneam mai sus, sunt diferențe semnificative la transport. Dacă ne uităm la greutățile corturilor (care nu includ capsula interioară și extending wrap-ul), ne facem o idee:
Cod:
- Armo V4 Plus: 17,5kg
- Retreat+ 2 Man: 26,8kg