Stelian Tankó scrie:
Ca si prima informatie concreta, care ar fi diferentele dintre Daiwa Tournament Iso 2018 si Daiwa Basia 17 45 SLD QDX? Personal cred ca specificatiile tehnice ale Iso sunt superioare celor de pe Basia in cauza.
Aceeași dilemă a avut-o unul dintre prietenii mei:
Tournament ISO sau Basia SLD? Știind unde și cum pescuiește, în special plantat, i-am recomandat Tournament ISO, dar, în cele din urmă, a ales (mai mult emoțional) Basia SLD.
O analiză comparativă rațională între cele două ne arată că:
- Basia SLD este mai potrivită pentru pescuit din mână la distanță: tambur de 45mm, față de 35mm la ISO și mai ușoară cu 31g față de ISO
- Tournament ISO este mai potrivită pentru pescuit plantat: capacitatea tamburului LD - long distance (distanță mare) este de 530m pentru fir de 0,35mm, față de 300m de 0,35mm la Basia SLD
- Tournament ISO este mai potrivită pentru pescuit în condiții dure: pedigreul de la versiunea anterioară cunoscută prin robustețe și noua tehnologie MagSealed (care nu este prezentă la Basia SLD) fac din ISO o mulinetă mai solidă și mai protejată decât Basia SLD
- Tournament ISO are un plus de versatilitate în ceea privește capacitatea tamburului: ISO vine atât cu tambur de capacitate mare (530m - 0,35mm) potrivit pentru pescuit plantat, cât și cu tambur de capacitate mai mică (300m - 0,35mm) pentru pescuitul din mână, pe când Basia SLD vine cu doi tamburi de aceeași capacitate (300m - 0,35mm).
Subiectiv vorbind, Basia SLD arată mai bine decât tournament ISO.
În concluzie: dacă pescuiești în special lansat, atunci Basia SLD este prima opțiune. Altfel, dacă pescuiești și plantat sau preponderent plantat, Tournament ISO este alegerea corectă.
Oricum, indiferent pe care dintre ele ai alege-o, nu vei greși.
Stelian Tankó scrie:
A doua chestiune ar fi un top al mulinetelor Basia, cu comentariile de rigoare.
Ordonarea din pagina mulinetelor de crap Daiwa (
http://daiwasports.co.uk/categories/carp/reels) reprezintă un clasament relevant în privința performanțelor și tehnologiilor incorporate de fiecare mulinetă.