Am stat puțin în cumpănă când am văzut cum bătea vântul dimineață, mai ales că știam din experiență că pe Varlaam intensitatea vântului va fi mai mare. Totuși, eram curios să arunc cu și să simt nava amiral a lansetelor Shimano de la acest moment: Tribal TX-Ultra. Văzusem lanseta în magazin, dar în afară de aprecieri de ordin estetic care, evident, sunt pur subiective, nu puteam spune multe alte lucruri.
Întrerup povestea și trec direct la concluzie: TX-Ultra este o ultra-lansetă.
Am ajuns ceva mai devreme de 12:00 (ora anunțată pentru începerea evenimentului), ceea ce mi-a permis să fac în jur de 15 aruncări, testând diverse timing-uri în execuție și poziții ale plumbului (mai sus sau mai jos), fără să-mi fie teamă că abuzez de răbdarea celor care ar fi dorit să încerce această lansetă. Încălzirea mi-o făcusem înainte aruncând de câteva ori cu TX9A.
După ce au venit primii pescari, am pus lanseta pe rod-pod, ca să poată fi testată de cei doritori. Am fost surprins să văd că TX-Ultra stătea unde o lăsasem. În schimb, celelalte modele TX nu mai ajungeau pe rod-pod, se "preda ștafeta" de la un pescar la altul. Totuși, nu era de mirare, având în vedere că produsele din segmentele mediu și ieftin sunt cele mai căutate și cumpărate, Ultra fiind cea mai scumpă din gama TX.
Cu riscul de a fi suspectat că am venit acolo să vând lansete Shimano, am spus câtorva pescari că am fost încântat de Ultra și le recomand să o încerce, fiind păcat să rateze ocazia. A fost suficient să arunce cineva cu ea și să spună că nu-i vine să creadă. Din acel moment, TX-Ultra cred că a trecut pe la toată lumea și, din ce auzeam, reacțiile erau similare "bombă", "foarte tare", "superbă" etc.
În plan tehnic, ce m-a surprins în mod special la această lansetă, pe lângă faptul că este ușoară și subțire, este că se încărca indiferent că plumbul de 4oz (113g) era poziționat mai sus sau mai jos și indiferent că acceleram mai devreme sau mai târziu. Asta în condițiile în care, chiar dacă are test de curbură de 3,5lb, nu aveam senzația unei lasete "musculoase", cum am simțit, de exemplu, la TX9A.
Fără să fac teste măsurate pe pământ și fără vânt, nu pot trage concluzii definitive, dar în urma celor constatate azi, ar putea fi cea mai prietenoasă lansetă pentru distanțe extreme pe care am pus mână până acum. Prin "prietenoasă" mă refer la faptul că aruncam cu ea fără să depun un super-efort și, totodată, așa cum am spus, simțeam lanseta încărcându-se, oricare erau timing-ul execuției și poziția plumbului.
Desigur, au fost și pescari care au spus "da, dar de banii pe care îi dau pe TX-Ultra, îmi cumpăr patru TX2". Nu ai cum să "combați" cifrele, asta este realitatea, numai că este doar o parte a realității. Cealaltă este că ce simți cu TX-Ultra și cum se comportă în aruncare nu pot fi replicate de oricâte TX2-uri. Și că tot vorbeam într-un alt topic recent despre "de plăcere", aș spune că definitoriu pentru orice hobby sunt emoția și adrenalina. Înainte și dincolo de performațele lansetei, exact asta mi-a transmis Ultra: emoție. Pentru adrenalină, ar trebui să o văd în dril.
|