Vlad Pavlovici scrie:
Discutia noastra de aici e pentru cei care au intentii bune...
Da, numai că problema reală este cu cei care
nu au intenții bune, respectiv cei care se folosesc în mod fraudulos, pentru beneficiul propriu de munca altora. Legat de asta, nu pentru cei cu intenții bune există organisme precum O.R.D.A. (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor).
Oricum, pentru a înțelege de ce este importantă respectarea drepturilor de autor, cel mai bun exemplu este să fii autor (să produci conținut) sau să plătești pe cineva să genereze conținut pentru tine și apoi să vezi că respectivele materiale sunt reproduse, parțial sau integral, în alte locuri și, în unele cazuri, chiar fiind publicate sub semnătura altcuiva, ca și cum acela ar fi autorul.
Aș merge și mai departe, cu riscul de a părea prea drastic, spunând că și atunci când preluăm "nevinovat" un material pe care îl reproducem în altă parte fără a avea interese comerciale, tot trebuie să cerem acordul. În cele din urmă, autorul este cel care decide unde anume dorește să apară materialele sale.
Primul exemplu dat de Vlad - cel care și-a pus la fotografia de pofil sigla unui lac (fără acordul lacului) - poate părea din categoria "încălcări nevinovate al dreptului de autor". Problema este că am putea fi induși în eroare considerând că acel utilizator vorbește în numele lacului. Totodată, în funcție de ce comunică, ar putea chiar aduce prejudicii lacului.
Un magazin investește timp și bani în oameni și echipamente pentru a scrie descrieri detaliate la produse și a face fotografii de calitate, încercând să ofere ceva care să atragă mai mulți clienți și astfel, să-și acopere investiția și, in final, să-și crească profitul. Dacă alte magazine preiau descrierile și fotografiile, primul magazin își pierde avantajul competitiv de a oferi informații adiționale și utile la produsele respective și, totodată, concurentul care a furat materialele oferă aceleași informații calitative fără să fi cheltuit mai nimic (exceptând timpul alocat operației de copy/paste).
Ce consider important de reținut este că indiferent unde găsim o informație (ex. o imagine pe Google), dacă vrem să o afișăm în spațiul public, nu ar trebui să scăpăm din vedere copyright-ul, respectiv să luăm legătura cu autorul pentru a afla în ce condiții putem folosi respectivul material.