ionutserban scrie:
Exista un videoclip pe tema asta de la fox consider ca acolo se prezinta foarte clar in practica ce se poate intampla.
Daca nu ma insel este cel de mai jos
https://www.youtube.com/watch?v=B-XoimvtQiIIonuț, cunosc filmele
Underwater Answers făcute de Rob Hughes. Două dintre ele (inclusiv acesta) le-am menționat aici pe forum într-un alt topic. Pentru cine este interesat, sunt patru episoade în această serie.
Cu toate că respectivul film este foarte interesant, arătându-ne ce este sub apă, metodele folosite sunt discutabile. Spun asta deoarece chiar și testarea empirică trebuie să respecte niște proceduri pentru ca observațiile să fie relevante. Altfel, ajungi să constați, cum se întâmplă în film, că plumbul care a fost pus în clips la 13,25 bucle ajunge mai departe decât cel pus în clips la 13,5 bucle.
Dacă pui firul
marker-ului în clips cu lanseta la orizontală (cum face Rob în film), apoi măsori aceeași lungime pentru lanseta de pescuit dar la momentul în care plumbul se oprește în clips, lanseta este la verticală sau 45 de grade (cum se procedează în film), introduci erori în procedura de testare.
Mai mult, chiar și în cazul testelor de laborator, cu echipamente omologate și certificate, nu faci o singură măsurătoare și apoi tragi concluzii.
Varianta simplă pe care o recomand este descrisă în articol: faci aruncări până când plumbul, cu firul în clips, ajunge în mod constant unde vrei față de pluta de marcaj. Alte variante, mai complicate, care necesită calcule (și înțelegerea fenomenului) sunt 1) determinarea lungimii firului pentru lanseta cu care pescuim - ca să știm unde prindem firul în clips - raportându-ne la lungimea firului lansetei de
marker sau 2) măsurarea distanței cu un telemetru din locul din care vom lansa până la pluta de marcaj și apoi, tot cu calculele, determinarea lungimii firului pentru lanseta de pescuit.
Variantele 1) și 2) au avantajul că elimină acele lansări în jurul marker-ului dar, cum am spus, necesită câteva calcule (simple). La început am folosit metoda 1) dar acum folosesc metoda 2) deoarece are avantajul față de 1) că este mai puțin influențată de eventualele greșeli (inconsitențe) inerente folosirii plutei de marcaj și măsurării lungimii firului (ex. ce am menționat deja puțin mai sus: poziția/unghiul lansetei de
marker când prindem firul în clips, adâncimea apei, locul din care am lansat
marker-ul față de locul din care lansăm montura).