CarpOnline.ro
http://carponline.ro/forum/

Intrebare montura pescuit din mana (nu plantat)
http://carponline.ro/forum/viewtopic.php?f=8&t=3054
Pagina 1 din 2

Autor:  iiorgulescu [ Mar Feb 14, 2017 5:39 pm ]
Subiectul mesajului:  Intrebare montura pescuit din mana (nu plantat)

Salut,

La pescuit din mana (nu plantat) pe un substrat moale, cand plumbul se infige in mal dupa lanseu, il scoateti din mal sau il lasati asa?

Multumesc
Iulian

Autor:  Victor Costache [ Mar Feb 14, 2017 6:55 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Intrebare montura pescuit din mana (nu plantat)

Dacă montura a căzut unde am vrut (on the money, cum zic englezii), nu am niciun motiv să o mai mișc de acolo (în afară de cazul în care, văzând cum s-a comportat în aer, suspectez că s-ar fi putut răsuci/încâlci).

Pentru pescuitul pe substrat mâlos (și dacă ai nevoie să ajungi și la distanțe mari) îți recomand montura elicopter. Chiar dacă plumbul se afundă în mâl, rig-ul va fi deasupra substratului și prezentarea va fi bună.

Autor:  horatiu sibianu [ Mar Feb 14, 2017 7:18 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Intrebare montura pescuit din mana (nu plantat)

Si eu sunt de aceeasi parere cu Victor, si anume daca montura a cazut unde trebuie nu mai misc plumbul din pozitie. Si mie montura elicopter mi se pare cea mai potrivita pentru un substrat malos.
Ce ti-as mai recomanda este sa folosesti plumbi de tip tournament casting (scoti mai usor plumbul din mal in cazul in care vrei sa recuperezi pentru a relansa), momeala de carlig sa fie boilies critic echilibrat sau pop-up (in cazul in care vrei sa folosesti boilies clasic spuma solubila aplicata inainte de lansare te ajuta ca momeala sa se aseze mai bine pe substrat)

Autor:  Victor Costache [ Mie Feb 15, 2017 8:29 am ]
Subiectul mesajului:  Re: Intrebare montura pescuit din mana (nu plantat)

Mai poți face ceva: să frânezi plumbul la momentul contactului cu apa (pui mâna pe tambur). Astfel, plumbul se va afunda mai puțin (poate chiar deloc) în mâl (depinde și de adâncimea apei).

Autor:  Marius Sârbu [ Mie Feb 15, 2017 8:51 am ]
Subiectul mesajului:  Re: Intrebare montura pescuit din mana (nu plantat)

Raspuns scurt: Da, intotdeauna il scot, chiar si cand pescuiesc cu montura helicopter.

Autor:  Adrian Novac [ Mie Feb 15, 2017 4:50 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Intrebare montura pescuit din mana (nu plantat)

Marius parerea mea e ca nu trebuie miscat. Imagineaza-ti ca plumbul cade intr-o zona cu mal, sa zicem, de 30cm si se infige in mal 20cm sau mai mult(depinde de cat e de fin acel mal). In momentul in care tragi de plumb, avand in vedere distanta, tu il vei misca pe orizontala, nicidecum pe verticala, adica il vei tara prin mal. Cand vei face acest lucru vei trage in mal si montura, care poate initial a stat deasupra malului. Adica o montura care initial a avut atasata o spuma solubila si sa asezat frumos deasupra va fi tarata si ingropata in mal. Singura situatie in care poate fi avantajos sa faci acest lucru este daca stii sigur ca in apropiere se afla locuri cu substrat tare (lut sau pietris) pe care le poti detecta cu plumbul atunci cand il tragi. Altfel acest lucru, in opinia mea, e contraproductiv.

Autor:  Marius Sârbu [ Joi Feb 16, 2017 9:57 am ]
Subiectul mesajului:  Re: Intrebare montura pescuit din mana (nu plantat)

Eu o vad exact invers. Poate in prima faza se va misca pe orizontala, dar va iesi spre suprafata in cele din urma. Daca e plumbul infipt 20-30 cm, deja am si montura ingropata. Faptul ca scot plumbul de unde e infipt, stratul de mal mai dens, si il trag in stratul superior mi se pare ca repozitioneaza si forfacul. Intotdeauna trag un pic de montura, ca sa vad pe ce substrat a cazut. Exceptie fac cazurile cand pe substrat e vegetatie sau crengi, etc pe care le-ar putea agata carligul. Iar daca vorbim de montura helicopter, la care folosesc forfacul culisant pe fir, exista cazuri cand, daca plumbul e infipt bine in stratul de namol, e posibil sa ai trasatura fara sa o sesizezi, ori pentru ca pestele pleaca usor spre mal, mutand forfacul fara sa miste plumbul, ori plecand doar cu firul, fara sa miste plumbul, caz in care, dupa intepare, nu ai contact direct cu pestele pana nu ajungi la plumb si fortezi atunci scoaterea lui din namol, ceea ce poate rezulta in pierderea pestelui. Sunt observatiile mele, asa pescuiesc si mi se pare ca e ok.

Autor:  Claudiu Popa [ Joi Feb 16, 2017 10:15 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Intrebare montura pescuit din mana (nu plantat)

Daca ai pune un 'stop' adica mana pe tambur si ai trage lanseta putin pe spate chiar inainte ca montura sa atinga apa, plumbul nu s-ar mai afunda. Dupa aruncare prefer sa nu mai misc montura.

Autor:  petre iulian [ Vin Feb 17, 2017 9:04 am ]
Subiectul mesajului:  Re: Intrebare montura pescuit din mana (nu plantat)

la in-line si elicopter nu trag de plumb ... la montura `plumb pierdut trag de ea .
in orice caz pun stop inainte sa atinga apa plumbul cu o `teapa tare ... nu opresc numai din tambur , pur si simplu dau si-o `teapa . Sunt patit pe Corbu in sectorul B unde am dat de mal foarte `gros . Acolo se afunda plumbul putin -cate putin pana se urcau swingerele in `bat .Repozitionam swingerele si dupa 10 minute iar erau sus ... Abia dupa aproximativ 24 ore am realizat ca dupa ce lansez nu trebuie sa mai intind firul sa pun swingerul .... Trebuia dupa lansare sa las firul liber si sa am rabdare ca singur sa se `intinda . Din pacate atunci nu foloseam elicoptere si pescuiam cu in-line :oops: O greseala care m-a costat scump ....eram la CN .

Am testat montura elicopter in concursuri unde am gasit namol si nu era nici o diferenta intre a trage de plub din namol si nu a trage ....dar cu `stop .

Autor:  Arhip Andrei [ Vin Feb 17, 2017 4:10 pm ]
Subiectul mesajului:  Re: Intrebare montura pescuit din mana (nu plantat)

Pescuitul pe un substrat cu mal este destul de delicat, eu unul in general nu trag plumbul prin mal, dar folosesc metoda descrisa mai sus, pun stop le tambur si intind putin firul la impactul plumbului cu apa.

Acum pun si eu o intrebare, pe un substrat relativ tare, cum procedati, il tragem pe fundul apei sau nu?

Pagina 1 din 2 Ora este UTC + 2
Powered by phpBB® Forum Software © phpBB Group
http://www.phpbb.com/