Paul13 scrie:
@Vlad: Anul acesta as dori sa incerc inca o reteta care contine 10% GLM in partea solida si 30 ml. extract lichid GLM in partea lichida. Crezi ca este necesar sa mai introduc aroma sintetica, tinand cont de cantitatile de mai sus?
Teoretic, la o doza de 10% pudra de GLM, te poti dispensa de arome sintetice. Practic, insa, o sa afli raspunsul doar daca faci teste.
Chiar daca 10% GLM suna foarte bine, e important sa verifici in ce masura doza de 10% da rezultate. Se schimba cu ceva boiliesul daca folosesti 5%? Sau daca nu folosesti deloc GLM? Se schimba cu ceva in functie de tipul de GLM folosit - integral sau degresat?
Daca testezi mai multe dozaje si tipuri de GLM si gasesti o formula care sa fie in mod clar mai buna decat celelalte, pasul urmator este sa testezi boiliesul cu si fara aroma sintetica.
Problema multor discutii despre aromele sintetice este ca sunt privite global. De exemplu, se vorbeste despre aroma de crab sau scopex sau frankfurter la modul general. In realitate, nu toate aromele sunt la fel si ai nevoie de teste (sau de informatii din surse de incredere) ca sa le descoperi pe cele mai bune. Daca gasesti o aroma foarte buna, nu vad de ce n-ai testa-o si pe mixul cu GLM.
Realist vorbind, ca sa faci testele de mai sus, iti va lua cel putin un sezon.