Paul Dobrinoiu scrie:
Daca nu cauti structuri si adancimi cu el asta nu inseamna ca nu faci altceva pt a cauta pestele.
Cu marker-ul nu cauți doar structuri și adâncimi, ci mai obții două informații extrem de importante: tipul substratului (vegetație, mâl, nisip, pietriș etc.) și distanța față de mal.
Paul Dobrinoiu scrie:
Nu stai cu montura in acelasi loc daca nu trage.
Deși sunt adeptul principiului "când ceva nu funcționează, schimbă", umblu la lansete luând decizii pe baza informațiilor/observațiilor de până atunci. Nu mă cuprinde "febra schimbării" dacă nu am prins un pește imediat.
Paul Dobrinoiu scrie:
Cum am spus ceva mai sus ai 3,4 bete nu o sa le dai pe toate in acelasi loc,le dai la distante diferite fata de mal (40m,60m,80m,100m) si in evantai.
Cum măsori acele patru distanțe? Din ochi? Cum relansezi în același loc (presupunând că ai avut rezultat acolo)?
Paul Dobrinoiu scrie:
Lansezi din ora in ora iar daca nu ai prins in locul precedent schimbi pozitia lansetei,de ex. la 40m nu a tras timp de o ora ,maxim 1.5 ore,pai nu stai cu ea tot acolo o muti la 50m si faci la fel cu toate lansetele.
Depinde foarte mult de profilul lacului și de locul pe care pescuiești. Pe un lac cu pești puțini dar mari (ex. Varlaam) sau dacă pescuiești pe un loc de trecere, dacă le schimbi atât de des, ai mari șanse să nu prinzi niciun pește.
Paul Dobrinoiu scrie:
odata gasit crapul nu muti toate monturile acolo,muti maxim doua iar cu cele doua ramase cauti un alt loc prolific.
Ce înseamnă "cauți"? Arunci monturile și speri să se întâlnească peștele cu ele și dacă ai avut trăsătură înseamnă că l-ai găsit?
Paul Dobrinoiu scrie:
Sunt de acord ca ai mai multe sanse sa gasesti crapul langa structuri dar asta nu e adevarat 100%.
Cum am spus mai sus, pe lângă structuri, tipul substratului joacă un rol foarte important (ex. o zonă cu nisip/pietriș - care poate fi un izvor natural - într-o "mare" de mâl).
Paul Dobrinoiu scrie:
Lacurile din Romania sunt cam fara structuri.Singura structura e malul de vis-a-vis.
Dacă vântul îți bate din față sau în malul de vis-a-vis este apă mică/mare și peștele este pe apă mare/mică, te încordezi degeaba să pescuiești în malul de vis-a-vis deoarece peștele s-ar putea să fie chiar în fața ta.
Paul Dobrinoiu scrie:
Cosider ca tactica asta e mult mai convenabila in partidele scurte.
Pt partidele lungi de la 2 zile in sus markerul este indispensabil.
În funcție de experiența, priceperea, echipamentul și lenea fiecăruia, se alege o strategie sau alta. Ceea ce contează în final este să fii mulțumit de rezultate.