Prima recomandare pe care aș face-o este să nu te "zgârcești" când vine vorba de sănătate. Sunt conștient că bugetele sunt limitate dar este mai înțelept să aștepți și să mai strângi bani care să-ți permită să cumperi haine și încălțăminte de calitate decât să tremuri de frig și/sau să te uzi până la piele pe baltă. O răceală sau, mai rău, o pneumonie s-ar putea să coste mai mult decât diferența de la 1.000lei la cât ar costa un set de haine potrivite.
Că tot am vorbit despre haine de calitate, a doua recomandare este să te uiți la firmele specializate în echipament de
outdoor (The North Face, Mammut, Rab, Columbia etc.). Din ce am văzut, mai toți producătorii cunoscuți în domeniu au și haine în culori potrivite pescuitului (diverse nuanțe de verde, măsliniu, maro, negru).
A treia recomandare: dacă faci multe partide iarna (și eventual în condiții extreme), s-ar justifica achiziționarea unui costum dedicat pentru iarnă (în opinia mea, neapărat cu puf). Altfel, o abordare mai versatilă este să-ți cumperi hainele în straturi (termic, impermeabil etc.). Astfel vei fi acoperit, la propriu și la figurat, tot anul (ex. costumul de iarnă nu poate fi folosit nici vara, nici chiar primăvara sau toamna).
Ca ultimă recomandare, dacă nu l-ai citit, vezi acest articol:
http://carponline.ro/articole/haine-impermeabile-88296. Deși este dedicat celor impermeabile, îți vei face o idee cu privire asupra hainelor tehnice.