Salut Gimi,
Acum câteva săptămâni mi-a cerut cineva o părere cu privire la niște lansete custom lucrate în UK de Dave Black (
http://www.blackyscustomrods.com). Erau pe blank Harrison Trebuchet Light 13', 3,75lb (același blank pe care îl am și eu pe lansetele de distanță, singura diferență fiind că la mine împletitura 1K de carbon este până în vârf). Inelele Kigan 3D. Mandrină de carbon. Cel care le vindea cerea 1.750lei pe bucată și zicea că sunt noi. În cazul acestei lansete vorbim despre un blank de top (dar nu cel mai scump) și echipare medie (ușor peste medie).
După ce te-ai decis la un blank, cum zice și Stelian, poți lua legătura cu rod builder-ii (autohtoni sau englezi) și le ceri o cotație de preț.
Ce trebuie să ai în vedere este că în cazul rod builder-ilor englezi vei putea opta doar pentru blank-urile pe care le au la dispoziție (de la producătorii cu care colaborează). Dacă alegi să lucrezi cu un rod builder autohton, bazându-mă pe experiențele mele, cel mai probabil vei putea să-ți achiziționezi singur toate componentele (blank, inele etc.) și să le plătești doar manopera (+ celelalte materiale auxiliare). Nu știu dacă un rod builder englez ar accepta să lucreze pe alte blank-uri decât cele din ofertă dar îl poți întreba. Oricum, asta ar înseamna un cost suplimentar pentru transportul blank-urilor din România în UK.
Ca să-ți faci o idee despre prețuri pe componente, poți folosi configuratorul disponibil pe website-ul lui Mark Tunley (
http://www.marktunley.com/custom-carp-rods-236-p.asp). Ai posibilitatea să alegi între mai multe tipuri de blank-uri, inele, mandrine, matisaje, finisaje etc.
Deși fiecare detaliu și element costă, prețul final este dictat în special de blank, inele și mandrină. De exemplu, un set de inele poate costa de la câteva zeci până la câteva sute de euro. La fel la blank-uri, pot fi diferențe de la simplu la dublu (ex. 150€ sau 300€).
Dacă îmi aduc bine aminte, primele lansete pe care mi le-a lucrat Laurențiu Andronic - cred că acum vreo zeci ani - m-au costat în jur de 1.500lei bucata (blank Big T 3,90m, 3,5lb, inele Fuji Alconite, mandrina Fuji DNPS).
Ca o concluzie, o lansetă custom "normală" de 3,90m ar trebui să fie până în 2.000lei.