PRIMA LECTIE LA CRAP

Au trecut mai bine de zece ani pana cand prietenul si partenerul meu de pescuit, Grigore, care locuia foarte aproape si cu care impartisem toate aventurile din trecut, mi-a atras atentia ca balta se schimbase din nou in bine. Avea un proprietar stabil si era pazita. Bine pazita! Fusese populata abundent cu ciortan si era deschisa la pescuit. Ciortanul nu ne interesa, acum eram inarmati cu alte instrumente si cu alte ambitii, dar poate ca, din vechiul fond al baltii, ramasesera si cativa crapi batrani si salbatici. Era un inceput de octombrie cand am ajuns din nou pe Caldarusani. Lacul era neschimbat, in timp ce noi nu mai aveam nimic in comun cu pescarii deceniului anterior. De la undite de trestie strambe si camera de tractor peticita, trecusem la echipamentul crapist modern. Si, bineinteles, boiliesuri.

Atunci lacul ne-a servit o lectie. Convenisem cu cativa prieteni sa nadim un golf cu o portie substantiala de boilies, ca sa obisnuim pestele, dupa care sa facem o partida de cateva zile. Am luat barca, am pus sonarul, am studiat zona, am ales locul, am aruncat nada. Nadirea a tinut aproape o saptamana, dupa program. A venit si data partidei si ne-am instalat convinsi - nu stiu de ce - ca pestele o sa ne manance din palma. Prima zi a trecut fara o trasatura. Patru pescari, 16 lansete. Nimic. La fel si noaptea. A doua zi, unii au incercat la porumb, dar nici porumbul n-a avut efect. Nadisem prea mult? Nu aveam peste in fata? Era greu de crezut ca in tot golful, pe o zona ideala de interceptie, nu era niciun crap care sa se hraneasca. In soarele dupa-amiezei, picoteam cu ochii pe malul opus cand, exact in punctul in care ma uitam, un crap frumos a facut o saritura perfecta. Ca si cum ar fi spus: „Sunt aici". Sarise intr-un desis de stuf si papura, la cativa metri de montura mea pusa prudent, dar gresit, pe apa libera. In doua minute, am scos lanseta si am mutat-o direct in stuf. Montura cu plumb pierdut, frana stransa, baitrunner blocat, rod-pod ancorat in talpi, lansete tinute sub supraveghere atenta. Arsenalul pescuitului in agatatura. N-a trecut nicio ora si a tras. Am scos pestele si am pus inca o lanseta in acelasi loc. A tras si la ea. In timpul noptii, a continuat sa traga si am inghesuit toate lansetele pe structura care tinea pestele. Prietenii nostri, ramasi cu lansetele pe mijlocul golfului, n-au vazut nici macar un „tac".

In ziua urmatoare, s-au convins ca pestele se prindea numai in borduri de stuf si au atacat o bordura identica, pe care o aveau in fata, la vreo 200 de metri. Identica si nu prea. Arata exact la fel, dar nu avea peste. Au mai indurat doua zile de seceta, cu un singur crap prins si altul scapat, in timp ce Grigore si cu mine prindeam constant, apoi au cedat. Am ramas singuri si partida s-a lungit la 12 zile. Lacul era pustiu, padurea de pe malul opus avea tonuri grele de rosu, maro si ocru, frumusetea locului te imbolnavea. Ne-a vizitat si o ploaie zdravana, de vreo trei zile, dar tot n-am plecat. Pana in ultima zi, am prins numai in borduri. Ca o ironie, am ajuns sa luam peste si dintr-o bordura plasata exact pe vadul prietenilor nostri, in dreptul lor, la cel mult zece metri de mal. Isi facusera griji din cauza ei: cum o sa aducem crapii din larg peste agatatura asta? Si crapii erau chiar acolo.