Miturile distantei

vlad-pavlovici.jpg Vlad Pavlovici

Vlad Pavlovici este unul dintre cei mai cunoscuti pescari de crap din Romania. 
A publicat sute de articole, traduceri si interviuri care au avut o influenta majora asupra scenei crapiste din tara. Este responsabil de introducerea pe piata din Romania a numerosi producatori britanici de echipamente si nada. 
Colaboreaza cu lacuri si firme de prestigiu in calitate de consultant. Realizator de emisiuni TV. 

Data: 24 iulie 2015 2 comentarii

MITUL CIFRELOR MARI

 

Materialul de fata este o republicare, cu anumite modificari, a unui articol aparut initial in 2010. Scopul articolului era sa verifice o serie de mituri ale distantei - cat de important este inelul de 50, cat de importanta este greutatea mulinetei si altele - pe baza unor teste facute cu aruncatori de nivel mediu, nu avansat. In mod intentionat, testele s-au desfasurat fara sa implice experti in casting si in conditii nefavorabile pentru obtinerea unor distante mari (vreme uscata, caniculara, fara vant). Motivul era simplu: majoritatea pescarilor nu sunt aruncatori performanti, iar majoritatea partidelor se fac in sezonul cald. Revizuind materialul acum, dupa cinci ani, este evident ca testele puteau fi facute mult mai analitic, cu mai multi aruncatori si mai multe stiluri de aruncare, mai multe lansete, mai multe mulinete, pe parcursul mai multor zile, in conditii meteo diferite, cu fire diferite, pentru a trage concluzii mai bine fundamentate. Totusi, chiar daca testele n-au fost cele mai ample sau riguroase, unele observatii facute atunci raman de actualitate si pot fi utile in continuare.

Miturile_distantei_10

Pescuitul la mare distanta e una dintre metodele favorite ale multor pescari de crap. Uneori e ineficient pana la ridicol, pestele fiind chiar in mal, nu in larg, alteori poate fi salvator. E cert ca atrage ca un magnet. Oamenilor le place sa arunce departe. In industria echipamentelor, s-a dezvoltat un arsenal al distantei, cu lansete si mulinete specializate. Mari progrese au facut si metodele de aruncare, imprumutand tehnici din concursurile de casting profesioniste. Subiectul in sine este unul dintre cele mai discutate printre pescari. Totusi, desi fiecare aspect al distantei - lansete, mulinete, fire, inaintasi, plumbi etc. - este intors pe toate fetele in fiecare sezon, sunt lucruri care continua sa ramana neclare. Articolul de fata isi propune sa verifice cateva idei pe care le acceptam de regula ca fiind corecte. Eventual, sa distruga si cateva mituri.

Miturile_distantei_1

Cat de departe arunci? Aaah, 150 de metri lejer! De unde stii? Am masurat cu ture de manivela. Sau cu contorul de fir. Sau cu Google Earth. Adevarat sau fals? Fals! Cifrele mari sunt primul mit al distantei. Si cel mai usor de distrus. In realitate, aruncam mai putin decat credem. Avem o tendinta de a supraevalua rezultatele. Fie ca apa te fura si nu poti aprecia corect cat ai dat, fie ca e tentant sa te prezinti mai bun decat esti. Trebuie spus ca orice masuratori pe apa - indiferent cu ce au fost facute - sunt incorecte si probabil exagerate. Singurul mod de a masura corect este sa arunci pe pamant si sa pui ruleta. Diferenta dintre ce masori pe apa si ce masori pe pamant poate fi surprinzator de mare.

 

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Postarea unui mesaj inseamna acceptarea tacita a continutului acestui Regulament. Sunteti responsabili pentru continutul mesajelor pe care le postati. Mesajele pot fi moderate. Orice abatere de la Regulament va duce la stergerea sau modificarea mesajului postat. Mesajele vor fi publicate doar dupa aprobare.

2 comentarii Adauga comentariu

Gyula

8 august 2015

Un articol foarte bun, o sinteza foarte reusita!

Oprica Constantin

25 iulie 2015

Felicitări pentru articol.

Magazin Pescuit MarelePescar Lacul Varlaam Baitshop 3 Lacul Paulesti Lacul Horgesti Okuma